Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna februarie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral Nr. 1 Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți
(zona Rădăuți), februarie 2021
În data de 08 februarie 2021, la Parohia Sf. Cuv. Parascheva, păstorită de către părintele Prelipcean Nelu-Angel din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, coordonat de părintele Prelipcean Nelu-Angel.
După săvârșirea Acatistului Sf. Ierarh Partenie, episcopul Lampsacului, a urmat meditația cu titlul: „Împlinirea și formarea preotului astăzi”, care a fost susținută de către părintele paroh Calancea Iustin de la parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Municipiul Rădăuți.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „ «Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși», afirma Mântuitorul (Matei 20, 16), și în această ordine de idei trebuie spus că preoția are la bază o chemare, o vocație. Chemarea aceasta e vocea lăuntrica pe care o simte fiecare în sufletul său, dar are și caracteristici exterioare pe care remarcabilul profesor de pastorală Spiridon Cândea încerca să le identifice, să le lămurească cu intenția de a fi mai bine observate la cei ce doresc să urmeze teologia. Situația pe care el o constata la vremea sa este încă valabilă și astăzi. Se intelege că, lipsind cu totul criteriile și modalitățile de selectionare, au pătruns în școlile noastre elemente care n-aveau nici o vocatie pentru misiunea preotească. Vocația, acest sentiment lăuntric și tainic, trebuie verificat și de cel în cauză dar și de duhovnic sau de profesori. Recomandați pentru taina hirotoniei pot fi numai tinerii aceia, care dintr-o poruncă lăuntrică a lor au mers, împreună cu preotul sau singuri și au cercetat pe bolnavii parohiei, care au căutat, într-o formă oarecare să ajute pe săracii satului, care s-au simțit bine să fie aproape de preot, când acesta a facut anumite slujbe în biserică sau prin casele credincioșilor.
Cea mai mare împlinire, și în același timp cea mai mare lucrare a preotului în parohie, este să aibă și să păstreze raporturi sufletești de pace și bună înțelegere cu toți credincioșii săi. Cea mai mare și cea mai frumoasă laudă ce se poate aduce unui preot, este aceea ca toți credincioșii să spună că nicăieri nu se simte preotul lor atât de bine și de fericit ca în lucrarea sa duhovnicească și pastorală din parohie, adică în mijlocul păstoriților săi. Atenția noastră, a slujitorilor sfintelor altare, ar trebui îndreptată în mod special spre sufletele credincioșilor. Fiecare dintre noi, în urma unor ani de pastorație în parohiile noastre, am avut împliniri sau frustrări că nu am putut face mai mult pentru păstoriții noștri, am învățat din greșelile proprii și ale altora, am învestit timp și energie pentru realizarea unor lucrări frumoase, dar pană la urmă să nu uităm adevărata noastră menire și misiune aici: să înmulțim talanții pe care ni i-a dăruit Dumnezeu fiecăruia, după puterea noastră.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. familia preotului să fie exemplu pentru comunitatea credincioșilor din care face parte;
2. cei care studiază teologia și urmează să fie hirotoniți trebuie să aibă și vocație pentru a deveni slujitori vrednici;
3. mama și preotul duhovnic au un rol covârșitor pentru viitorul candidat la preoție.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Nr. 2 Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul
(zona Arbore – Milișăuți), februarie 2021
În data de 11 februarie 2021, la Parohia Sf. Arh. Mihail și Gavriil din satul Călinești Cuparencu, comuna Șerbăuți, păstorită de către părintele Popovici Vasile, din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, coordonat de părintele Lupăștean – Barfă Bogdan.
După săvârșirea Acatistului Sf. M. Mc. Haralambie, a urmat meditația cu titlul: „Preoții tineri învățând de la preoții bătrâni”, care a fost susținută de către părintele onorific Popovici Vasile Octavian de la parohia sus menționată.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. Slujba Tainei Sf. Botez să se săvârșească după rânduiala Bisericii;
2. nașii de botez să fie aleși din rândul creștinilor „practicanți”;
3. construirea unui baptisteriu, la Centrul Eparhial, pentru a folosi persoanelor care doresc să se convertească la ortodoxie.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Nr. 3 Sf. Ierarh Petru Movilă
(zona Siret-Zamostea), februarie 2021
În data de 28 fenruarie 2021, la Parohia Sf. Vasile din comuna Șerbăuți, păstorită de către părintele Maxim Cătălin Marian din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 3, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă-Mitropolitul Kievului, coordonat de părintele Cucu Cosmin.
După săvârșirea Tainei Sf. Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Preoții tineri învață de la preoții bătrâni”, care a fost susținută de către părintele paroh Maxim Cătălin Marian de la parohia sus-menționată.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Tema aleasă, deși oarecum ușoară, este totuși complexă și întru anume fel ambiguă. Știm ce se spune despre preoție și valoarea ei în lume, din tratatele despre preoție scrise de Sfinții Părinți ai Bisericii, știm ce datorii implică această slujire, și încercăm să ne conformăm chiar dacă trebuie să ne și adaptăm societății actuale cu provocările ei, și totuși nu de puține ori, simțim că nu ne identificăm întru totul cu preoția lui Hristos. Ar trebui să căutăm în tezaurul viu al Bisericii, adică la sfinții părinți și înaintașii noștri, ca să nu riscăm să pierdem dimensiunea verticală și sacramentală a preoției, de dragul dimensiunii orizontale și utilitariste, în care tindem să ne plafonăm. Astăzi avem, așa cum zice Sfânta Scriptură, mai mult poate ca oricând, acces la părinții bisericii noastre prin cuvintele și exemplul vieții lor, păstrat în scrierile referitoare la ei. Acest ,,nor de marturii”, cum este numită obștea lui Hristos, ne îndeamnă și ne obligă, să le cunoaștem viața și să le urmăm trăirea. Deși a trecut oarecum perioada în care oamenii mergeau la marii duhovnici spre a se folosi sufletește, cum erau părintele Cleopa, Arsenie, Teofil, Iustin ș.a., astăzi totuși putem merge mult mai ușor, cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, prin accesul la informațiile despre ei, la aceștia, prin intermediul cărților. Fiecare în parte are șansa de a se îmbogăți duhovnicește, mai ales astăzi, când excesul de informație ne este facilitat de mijloacele moderne, trebuie doar să sintetizăm și să organizăm asumarea acestor informații, în funcție de structura noastră internă și necesități.”
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. preotul să se identifice cu ceea ce predică, deoarece el împărtășește oamenilor tezaurul viu al Bisericii, al sfinților părinți și al înaintașilor noștri;
2. preoții să ofere prin exemplul propriilor vieți un mod de „trăire în Hristos”;
3. evlavia, moralitatea, rugăciunea, cultura teologică, slujbele, predica, milostenia, reprezintă coordonatele esențiale ale slujirii preoțești.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral Nr. 4 Sf. Cuv. Daniil Sihastru
(zona Frătăuți – Dornești – Sucevița), februarie 2021
În data de 25 februarie 2021, la Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena – Marginea III, păstorită de către părintele Leuștean Vasilică Nicanor din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, coordonat de părintele Molea Traian.
După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, a urmat meditația cu titlul: „Preoții tineri învață de la preoții în vârstă”, care a fost susținută de către părintele paroh Leuștean Vasilică Nicanor de la parohia Marginea III.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Deoarece misiunea presupune în prealabil o chemare specială, duhovnicească (VOCAȚIA PASTORALĂ), cu regret trebuie să luăm în considerare și faptul că unii clerici dovedesc prin comportamentul lor că ar avea o criză de chemare ulterioară, dacă nu chiar de la începutul misiunii, căzând uneori în ispită și rispind darurile primite la Botez și Hirotonie. În acest sens, Sfântul Grigorie de Nyssa amintește Preoților să păstreze curat chipul lui Dumnezeu din ei, care strălucește și se manifestă prin lucrarea virtuților, susținând efortul omenesc de a se face asemenea cu Dumnezeu[i] știind că Preotul, prin rânduială divină, este părtaş la sacerdoţiul Mântuitorului.
Preotul bătrân este un model de credință, etică și moralitate pentru preotul tânăr. S-a spus, de către un Sfânt Părinte, că «viaţa clericilor este Evanghelia laicilor»[ii]. Pentru cinul preoțesc, semnul acestei multiple realități pastorale este și se manifestă prin lucrarea vădită a Duhului Sfânt. Altfel spus, Preoții tineri trebuie să fie astăzi tot mai conştienţi de propria responsabilitate, căci prin vocație trebuie să dea dovadă de tact pastoral, echilibru și multă înțelepciune. Misiunea pastorală are ceva din frumuseţea şi jertfelnicia carierelor de profesor, educator şi pedagog, care au datoria de a lumina mintea tinerilor şi a făuri în sufletele lor personalităţi umane, pregătind astfel drumul generaţiilor viitoare; are ceva şi din nobleţea profesiei de doctor, menită să aline suferinţele şi bolile oamenilor; are ceva din demnitatea carierei de magistrat sau judecător, atunci când aceasta este pusă în serviciul adevărului și dreptății sociale, obiective şi imparţiale”.
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. preoții pensionari să nu fie „înlăturați” din parohie, ci să li se acorde toată cinstea cuvenită;
2. preoții tineri să aibă ca model de slujire și pastorație pe preoții în vârstă care au răspuns chemării lui Dumnezeu cu toată responsabilitatea;
3. preoții în vârstă pot și ei să învețe multe lucruri folositoare de la preoții tineri.
În încheiere, părintele misionar protopopesc Ilie Molea, a prezentat noua componență a cercului pastoral, urând „bun-venit în mijlocul nostru” preoților Lupu Florin – coslujitor al Parohiei Sf. Cuv. Parascheva Marginea II și Spînu Nicolae – coslujitor al Parohiei Sf. Arhangheli Marginea I, iar la final a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral precum și celorlalți preoți pentru participare.
NOTE:
1Gregorii, Episcopi Nysseni, SPN, De hominis opificio, P.G., XLIV, col. 136BC-137AC; Idem, In Canticum Canticorum, Omilia a III-a, P.G. XLIV, col. 941A; Cf. Ierom. Magistr. Nestor Vornicescu, Învățătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre chip și asemănare, în rev. Studii Teologice, Seria a II-a, Anul VIII (1956), nr. 9-10, p. 594. (pp. 585-602)
2Sfântul Grigorie Cel Mare (Dialogul),Cartea regulei pastorale, trad., prefaţă şi note de Pr. prof. Alexandru Moisiu, EIBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 43.
Cercul Pastoral Nr. 5 Sf. Voievod Ștefan cel Mare
(zona Vicov – Straja – Ulma), februarie 2021
În data de 23 februarie 2021, la Parohia Adormirea Maicii Domnului din orașul Vicovu de Sus – Centru, păstorită de către părintele Cheaburu Gabriel din Protopopiatul Rădăuți, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar Nr. 5, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, coordonat de părintele Mihalescu Florin.
După săvârșirea Acatistului Sf. Ierarh Policarp Episcopul Smirnei, a urmat meditația cu titlul: „Preoții tineri învățând de la preoții bătrâni”, care a fost susținută de către părintele Cheaburu Gabriel de la parohia menționată anterior.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Considerațiile părintelui Dumitru Stăniloae despre misiunea preotului și problemele care intervin în pastorația credincioșilor sunt deosebit de actuale. Aș putea spune chiar inedite. În articolele sale din Telegraful Român (1930-1993) vorbea despre o criză religioasă a societății moderne. Aparent, nimic nou sub soare. Originalitatea părintelui este aceea că nu plasează vina pe seama secularizării, a confortului material sau a tehnicii, ci consideră criza religioasă rezultatul unei preoțimi care nu mai iese din biserică spre a căuta oaia cea pierdută și nu se mai roagă. «Criza noastră religioasă de azi este o criză întreținută de caracterul inadecvat al metodei pastorale practicate, mai precis o criză determinată de absența rugăciunii personale, nu ceremoniale, de pastorație», scria părintele Dumitru Stăniloae în volumul doi din Opere complete, Cultură și duhovnicie, Editura Basilica, Bucureşti, 2012, p. 325. Misiunea preotului trebuie să aibă ca punct de plecare propria casă. Se cuvine deci ca misiunea pastorală a preotului să se îndrepte și la fiii săi. Această afirmație o facem în contextul în care se ridică problema formării tinerilor care urmează Teologia, fiind indiferenți și chiar refractari față de chestiunile bisericești și religioase. Pentru a contracara astfel de posibile eșecuri, sfinții părinți îndeamnă preotul să vorbească și în casa lui despre Dumnezeu, cu toată seriozitatea și căldura, așa cum face în public, să citească după cină din Sfânta Scriptură, încheind cu un comentariu cald, și fără a se întinde mai mult de jumătate de oră cu totul. Preotul debutant ,dar si cel experimentat, vor trebui să dovedească detașare de cele materiale și autocontrol, să fie străine de el lăcomia, nedreptatea, panica în caz de pierdere, bucuria nestăpânită în caz de câștig, concurența brutală cu cei din jur. Să înmulțim iubirea între slujitorii altarului, ca fiecare să sufere și să reacționeze când e batjocorit unul sau altul dintre ei. Atunci când apar defecte la unii slujitori, ceilalți să reacționeze cu blândețe și discreție, făcând o critică pozitivă, prin care să arate spre ideal, și nu doar să incrimineze ceea ce nu s-a realizat încă”.
Au urmat apoi discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, din care reținem:
1. preotul tânăr să ceară sfaturi și povățuire de la preotul duhovnic mai des;
2. slujitorii sfintelor altare să împlinească lucrarea care li s-a încredințat, cu credință, cu dragoste și cu purtare exemplară;
3. preoții în vârstă și cei tineri trebuie să fie uniți pentru a putea sta împotriva tuturor uneltirilor vrăjmașilor care caută să facă rău Bisericii Ortodoxe.
La finalul ședinței, părintele misionar protopopesc Molea Ilie l-a prezentat pe noul membru al cercului – Pr. Irina Cristian Ștefan, slujitor la Capela Sf. Arhangheli a Liceului Tehnologic Special Bivolărie din orașul Vicovu de Sus, apoi a stabilit de comun acord cu cei prezenți tema, data și locația următoarei ședințe a cercului pastoral-misionar, încheind cu mulţumirea adresată părintelui paroh pentru organizare și celorlalți preoți pentru participare.
A consemnat,
Diacon Misionar Protopopesc
Mironescu George