Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna decembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
Cercul Pastoral nr. 1
„Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”
Întâlnirile clericilor din cele cinci cercuri pastorale ale Protopopiatului Rădăuți s-au desfășurat și luna aceasta în format on-line, cu ajutorul programului de conferințe Zoom Meeting. Astfel, luni, 13 decembrie, s-a ținuț ședința membrilor Cercului Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și coordonat de către părintele Prelipcean Nelu-Angel. Ședința a fost precedată de rostirea rugăciunii Împărate Ceresc apoi a urmat meditația cu titlul „Vizitele pastorale cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă – prilej de cunoaștere a credincioșilor” și a fost susținută de către Părintele Neștian Adi Andrei, coslujitor la Parohia Sf. Proroc Ilie Tesviteanul din Rădăuți.
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:
Biserica a rânduit slujbe speciale pentru toate momentele importante din viața omului, momente care constituie ocazii și împrejuări concrete de interacțiune a preotului cu credincioșii săi. Pe lângă Sfintele Taine pe care Biserica le pune la îndemâna credincioșilor, există și alte momente, mai particulare, unde se oferă păstorului de suflete posibilitatea de a-și cunoaște mai îndeaproape păstoriții și de a-și arăta dorința de a cerceta și simți mai limpede nevoile și necesitățile lor. În astfel de momente preotul, cel care merge în parohie efectuând vizite pastorale, are ocazia de a aprofunda relația de cunoaștere și apropiere cu credincioșii săi.
Datoria capitală a preotului este de a-și cunoaște credincioșii căci numai așa – cunoscându-i în particular pe fiecare – va putea afla căderile lor individuale și va putea să le îndrepte, va putea descoperi răul, ca să-l vindece; numai așa va putea vedea și cunoaște pericolele ce se ivesc din acestea spre a-și putea conduce credincioșii mai ușor și cu mai multă siguranță la mântuire. La această datorie pastorală a preotului se referă și mărturia Mântuitorului din Evanghelia Sfântului Ioan: „Eu cunosc oile mele și ele mă cunosc pe Mine și cuvântul Meu ascultă”, (Ioan 10, 14)[1].
Vizitele pastorale sunt, așa cum le arată și numele, întâlniri ale preotului cu enoriașii săi, în casele acestora sau în instituțiile în care aceștia își desfășoară activitatea. Ele se referă, așadar, la întâlnirile din afara locașului de cult și cuprind o arie largă de aspecte.
Aceste vizite urmăresc cunoașterea credincioșilor sau a membrilor parohiei și constituie o cale eficientă de pastorație, fiind legate de însăși activitatea pastorală, misionară și sacramentală a preotului și, în același timp, ele constituie și o cale minunată de cunoștare a parohiei. Liturgistul pr. prof. Nicolae Necula insistă asupra acestor vizite pastorale despre care spune că nu pot lipsi din activitatea preotului, ci mai mult, prin natura misiunii sale, preotul este obligat să le facă. Încercând să limpezescă și mai mult necesitatea vizitelor pastorale, pr. Necula face o clasificare a acestora. Astfel, el vorbește de două categorii de vizite pastorale : sistematice și ocazionale[2]. Din prima categorie fac parte următoarele: vizita pastorală pe care o face preotul nou numit într-o parohie, luând legătura cu organele parohiei; vizita unui preot nou numit în parohie, pe care o efectuează la casele credincioșilor, purtând epitrahilul și crucea, însoțit de cântăreț; vizitele de curtoazie pe care preotul trebuie să le facă oficialităților locale cu care va colabora și tot în cadrul vizitelor sistematice, le putem indica și pe cele legate de marile sărbători ale anului bisericesc: Nașterea Domnului, Boboteaza, Izvorul Tămăduirii, Postul Sf. Paști etc. Din a doua categorie de vizite, numite ocazionale, fac parte toate celelalte întâlniri ale preotului cu credincioșii în casele lor cu prilejul săvârșirii diferitelor slujbe solicitate de aceștia, în special ierurgiile: sfeștania, sfințirea apei, slujbele pentru bolnavi, slujbele legate de sfârșitul omului, parastase etc.[3]
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Din sarcinile pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos le trasează Sfinților Apostoli și prin ei preoților, reiese că activitatea preotului – care slujește lui Dumnezeu prin oameni și oamenilor prin credința sa în Dumnezeu – este una complexă, dinamică și care solicită pe slujitorul lui Dumnezeu în activitatea sa pastorală să propovăduiască Evanghelia lui Hristos nu numai în Biserică cu cuvântul sau de pe Amvon, ci pretutindeni și în toată vremea, mai ales prin faptele sale morale. Astfel va avea putere de influență și va fi precum Lumina lumii, sarea pământului, lumina din sfeșnic și cetatea de pe munte.
- Dacă Apostolii nu s-au mărginit la a predica Cuvântul numai în sinagogi, ci L-au propovăduit pretutindeni, în locurile particulare, în adunări publice și ocazionale, celor bogați deopotrivă și celor săraci, celor din curțile boierești ca și celor din colibe, celor liberi și celor întemnițați, tot astfel și preotul în misiunea sa sfântă este chemat să nu se limiteze doar la spațiul Sfintei Biserici, ci este necesar să iasă „în piețe și ulițele cetății”, „la drumuri și la garduri” (cf. Luca 14, 21-23) și în casele păstoriților săi pentru a vesti Evanghelia iubirii lui Dumnezeu.
- Preotul este chemat să-L prezinte și să-L păstreze cât mai viu pe Hristos în inima și conștiința enoriașilor săi, îndeplinind și perpetuând în Biserică și-n afara ei preoția lui Hristos Însuși sub întreitul ei aspect: sacramental, învățătoresc și pastoral. Astfel se justifică faptul că poporul s-a obișnuit să asocieze imaginea preotului cu ideea de sfințenie, bunătate, blândețe și netulburare a duhului și totodată de măreție, specifică celui ce slujește Dumnezeului Celui Viu.
În cadrul discuțiior, părintele protoiereu Ionel Constantin Maloș a menționat faptul că preotul trebuie să dea dovadă de mare atenție și de tact pastoral atunci când efectuează vizite pastorale în parohia sa. La final, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a mulţumit părintelui Adi Andrei Neștian pentru susținerea referatului precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 2
Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul
Preoții din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, coordonat de părintele Lupăștean – Barfă Bogdan, s-au reunit vineri, 10 decembrie, în format on-line. Părintele Bucșă Ștefan de la Parohia Adormirea Maicii Domnului din satul Măriței, comuna Dărmănești, a fost cel care a susținut meditația intitulată „ Vizitele pastorale cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă – prilej de cunoaștere a credincioșilor”. Înainte de prezentarea meditației, părinții au rostit rugăciunea „Împărate Ceresc”.
Din cuprinsul prelegerii cităm următoarele aspecte:
După cum este cunoscut, preotul este considerat, potrivit slujirii sale, ca fiind continuatorul întreitei slujiri a Mântuitorului Hristos: slujirea învăţătorească, sfinţitoare sau arhierească şi cea împărătească sau conducătoare[4]. Astfel, în virtutea harului primit prin Sfânta Taină a Preoţiei şi ca urmare a trimiterii lui în parohie de către arhiereul care l-a hirotonit, preotul trebuie să împlinească aceste laturi ale lucrării sale pastorale cu convingerea că slujirea sa nu este de la oameni, ci de la Dumnezeu, fiind „arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor”[5] şi că de această slujire a sa depinde atât mântuirea lui, cât şi a credincioşilor, şi de aceea trebuie să se dedice ei cu toată fiinţa sa. Fiecare dintre aceste trei laturi ale slujirii sale este importantă, ele se condiționează reciproc, de aceea nu se poate vorbi de o slujire preoțească autentică, în măsura în care se constată o lipsă sau o neîmplinire a uneia dintre ele.
Un prilej pentru cunoaşterea mai adecvată a enoriaşilor îl reprezintă ierurgiile şi toate serviciile divine, săvârşite în afara bisericii, în casele credincioşilor, sfeştaniile făcute în casă, înmormântările, parastasele, pomenirile, maslurile săvârşite la casele celor bolnavi, botezurile, cununiile, în general orice slujbă care intră în cadrul asistenţei religioase solicitate de credincioşi. Acestea au constituit momentele cele mai fireşti şi potrivite pentru îndeplinirea misiunii de păstor de suflete. Astfel preotul poate cunoaște casa, gospodăria, familia şi nivelul de trai, posibilităţile materiale, sufleteşti, calităţile şi defectele, nevoile, lipsurile şi necazurile enoriaşilor. Pentru cunoaşterea întregii parohii se are în vedere întocmirea unui plan de lucru, de activitate pastorală, de a-i cunoaşte pe toţi parohienii, nu numai pe cei care cerceteză Biserica regulat, ci şi pe cei care din diferite motive nu au ajuns la biserică[6]. Cercetarea parohienilor, cunoaştera vieţii şi a sufletele lor, duce la închegarea unei strânse legături duhovniceşti[7]. Această metodă roditoare în pastoraţie, are scopul de cunoştere reciprocă, de creare a unei legături de ordin religios dintre preot şi credincioşi[8].
În lucrarea alcătuită de către părintele Ștefan Bucșă se regăsesc și următoarele aspecte: „Mersul cu icoana” – vestire a Nașterii Domnului; „Mersul cu Botezul” – prilej de sfințire și binecuvântare; Condiții de reușită pastorală.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- „Umblatul cu icoana” să nu fie transformat sau folosit pentru a strânge contribuția benevolă anuală a credincioșilor, pentru că atunci accentul nu mai cade pe actul liturgic sau religios, ci pe cel financiar, economic sau pecuniar. S-a și spus și se mai spune de către răuvoitori că umblatul acesta a fost introdus și se face doar pentru bani. Ba, și mai grav, a fost și mai este un prilej de a colecta contribuții și atenții bănesti, dar nu acesta este scopul principal al vizitei. Trebuie explicată credincioșilor semnificația umblatului cu icoana sau cu „Ajunul” și înlăturată mentalitatea greșită că preotul vine pentru bani[9]. Umblatul cu icoana nu este cerșetorie. Orice slujitor nu dorește altceva decat să fie primit în casă si să aducă vestea cea bună a Nașterii. Că mulți dintre credincioși oferă și obolul lor este adevărat, dar nimeni nu cere sau nu se supară dacă nu primește.
- Vizitele pastorale pe care le face preotul „cu icoana” sau „cu Botezul” reprezintă un mijloc de cunoaştere a parohiei, a problemelor, a vieţii „bisericii celei vii”, şi trebuie să fie făcute cu multă aplecare, dragoste, şi răbdare. Este indicat să nu fie numai o vizită protocolară, oficială, seacă şi rece, ci preotul trebuie să rămână în fiecare casă câteva minute, discutând cu credincioşii, încercând să-i cunoască pe fiecare dintre ei, să asculte cu atenţie şi răbdare destăinuirile, să constate starea lor religioasă, să ia act de gândurile şi idealurile lor, de propunerile şi iniţiativele lor pentru îmbunătăţirea vieţii duhovniceşti în parohie. Este foarte important ca el să aibă cu sine şi material de colportaj religios: iconiţe, cruciuliţe, cărţi de rugăciune, reviste, ziare şi broşuri cu conţinut religios educativ-moral. În felul acesta credincioşii îşi cunosc mult mai bine păstorul iar acesta, la rândul său, are posibilitatea să-i cunoască şi el și să stabilească cu ei o legătură caldă.[10]
- Atât în cazul vizitei pastorale de Crăciun, cât și în cel al vizitei care se face cu ocazia Bobotezei, preotul trebuie să păstreze o atitudine solemnă, în care să se poată observa cu ușurință că acestea sunt acte liturgice, momente de binecuvântare și de rugăciune, evitandu-se manifestările care ar putea prejudicia sensul autentic, religios și pastoral al acestor întâlniri.
În cadrul discuțiilor purtate pe marginea temei, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a precizat câteva aspecte istorice și tradiționale legate de vizitele pe care le oficiază preoții în parohie cu ocazia Nașterii și Botezului Domnului, încheind cu mulțumiri și aprecieri verbale adresate părintelui Ștefan Bucșă pentru susținerea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 3
Sfântul Ierarh Petru Movilă
În data de 09 decembrie, a avut loc întâlnirea on-line a preoților care alcătuiesc Cercul Pastoral Misionar nr. 3 din Protopopiatul Rădăuți, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Petru Movilă – Mitropolitul Kievului și coordonat de către părintele Cosmin Cucu.
După rostirea rugăciunii începătoare „Împărate Ceresc”, a urmat meditația cu titlul: „Vizitele pastorale cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă – prilej de cunoaștere a credincioșilor”, care a fost susținută de către părintele Zinici Nicu Emanuel, parohul bisericii Sf. M. Mc. Dimitrie din satul Rudești, comuna Grămești.
Meditația părintelui Zinici a fost structurată în trei părți: 1) Introducere; 2) Tipuri de vizite pastorale și 3) Tratarea vizitelor pastorale cu ocazia Sfintelor Sărbători de iarnă. Din cuprinsul ei, cităm următoarele aspecte: După cum știm cu toții, preotul este următorul lui Hristos și cel ce are de îndeplinit întreita Sa slujire – catehetică, sfințitoare și conducătoare, având convingerea că chemarea sa nu este de la oameni ci de la Dumnezeu. Însă, pentru a vorbi de o lucrare pastorală eficientă, preotul trebuie să-și cunoască foarte bine parohia și păstoriții, pe lângă pregătirea teologică deosebită, râvna și dăruirea de slujitor al Sfântului Altar.
Vizitele pastorale sunt întâlniri pe care preotul le are cu credincioșii din parohia sa, în diferite momente. Aceste vizite pot fi planificate sau spontane, la solicitarea credincioșilor și au ca scop interesul preotului pentru progresul duhovnicesc al păstoriților și viețuirea creștină autentică; statornicirea unei legături sufletești puternice între preot și credincioși pe care „nici moartea nu o va putea birui”; cunoașterea parohiei și a parohienilor pentru a face din ei „mădulare ale Trupului lui Hristos” – comunitate zidită pe temelia adevărului hristic (cf. Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Biserică și cult pe înțelesul tuturor, Editura Europartner, 1996).
Atunci când vorbim despre vizitele pastorale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, trebuie să specificăm faptul că aceste vizite reprezintă un prilej deosebit de important în activitatea pastoral-misionară de cercetare a credincioșilor pentru a cunoaște mediul în care aceștia își desfășoară activitatea, modul de a trăi, atitudinea față de viață și raportul față de vecini și față de întreaga societate. „Pentru credincioși, vizita preotului cu icoana sau cu Boboteaza reprezintă bucuria întâlnirii cu Hristos în persoana protului, har și binecuvântare cerească”, a subliniat părintele Nicu Zinici.
Au urmat discuții pe marginea temei și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care amintim:
- Tradiția „umblatului cu icoana” și a „Botezului Domnului” reprezintă atât un act liturgic cât si unul misionar deoarece preotul, intrând în casele oamenilor, va descoperi nevoile familiilor sărace și va putea să-i ajute; preotul nu doar primește daruri ci și oferă, la rândul său, daruri.
- Misiunea preotului și a Bisericii este descrisă în dimensiunile ei cosmice și eclesiologice de către Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni. Apostolul „s-a mistuit pe sine” întemeind și organizând biserici, sfătuind și povățuind preoții și pe cei care urmau calea credinței: „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii. Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii” (Efeseni 6, 11; 14; 18).
- Prezența permanentă a preotului în mijlocul comunității pe care o păstorește reprezintă un mijloc autentic de pastorație viabilă. Credincioșii care îl primesc pe preot cu ocazia diferitelor vizite pe care acesta le face în parohia pe care o păstorește, îl primesc cu gândul că acesta Îl aduce pe Dumnezeu în casele lor. Preotul le binecuvintează casa, masa, familia, gospodăria și ei simt că harul lui Dumnezeu îi acoperă, în urma acestei binecuvântări pe care o face „trimisul lui Dumnezeu”.
Dicuțiile pe marginea temei au fost coordonate de către părintele misionar protopopesc Ilie Molea. În încheiere, Sfinția Sa a mulţumit părintelui Nicu Zinici Emanuel pentru susținerea meditației, precum și celorlalți preoți pentru participare.
Cercul Pastoral nr. 4
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul
În data de 09 decembrie 2021 s-a desfășurat în format on-line întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4, așezat sub patronajul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și coordonat de părintele Traian Molea.
Întâlnirea a debutat cu rugăciunea „Împărate Ceresc” apoi a urmat meditația intitulată „Vizitele pastorale cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă – prilej de cunoaștere a credincioșilor” și a fost susținută de către părintele Miroș Claudiu, parohul bisericii cu hramul Sf. M. Mc. Dimitrie din comuna Burla.
Din cuprinsul referatului, cităm următoarele aspecte:
Umblatul cu icoana de Crăciun – eveniment pastoral
Un moment extrem de important pentru apropierea de sufletele credincioșilor și cunoașterea problemelor fiecăruia cât mai corect și bine, îl reprezintă perioada sărbătorilor de iarnă, când preotul, în mod tradițional face cele două vizite pastorale cu ocazia Nașterii Domnului și a Bobotezei pe la casele creștinilor ortodocși.
Una din practicile tradiționale creștinești legate de sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos este „umblatul cu icoană”, adică acea vizită pe care preotul o face la casele credincioșilor, în ajunul Crăciunului sau, dacă parohia este mai întinsă, cu câteva zile înainte de această sărbătoare. Cu această ocazie, preotul poartă cu sine icoana care reprezintă Nașterea Mântuitorului nostru lisus Hristos, cântând troparul sărbătorii și dă icoana spre sărutare credincioșilor. Umblatul cu icoana nu este altceva decât o vizită pastorală pe care preotul o face cu prilejul sărbătorii Nașterii Mântuitorului Hristos. Acesta este un obicei vechi, intrat în practica Bisericii chiar din primele secole ale existenței vieții creștine. După cum este cunoscut, până în secolul al IV-lea (379), în Răsărit, Crăciunul era sărbătorit o dată cu Boboteaza, la 6 ianuarie, sub denumirea de Epifanie sau Teofanie, adică arătarea lui Dumnezeu. După această perioadă, Crăciunul s-a serbat la 25 decembrie, devenind sărbătoare împărătească deosebită de Bobotează. Obiceiul de a umblă cu icoana este menționat încă din acest timp și el se practică în ajunul sărbătorii când se ținea post complet (ajunare). Înmulțindu-se numărul credincioșilor din parohii, nu a mai fost posibil ca umblatul să se facă numai în ajun, ci s-a extins cu câteva zile înainte de ajun, pentru ca toate familiile să fie vizitate de către preot. De atunci, el s-a păstrat neîntrerupt până astăzi și, chiar în ciuda educației ateiste și a fricii de a primi preotul în casă pentru a nu fi văzuți de vecini răuvoitori și denunțați, credincioșii l-au respectat, iar preoții l-au practicat și cultivat cu sensul major pe care îl are în viața duhovnicească.
„Mersul cu botezul” – prilej de pastorație
Prin rânduiala sfințirii caselor, le încredințăm pe acestea purtării de grijă a lui Dumnezeu. Casa nesfințită este, ca și omul nebotezat, vulnerabilă lucrării diavolului. În casa sfințită, creștinul este protejat de acțiunile celui rău, cu condiția să nu aducă el însuși răul în casa sa printr-o viață lipsită de Dumnezeu. Încă din primele zile ale anului, slujitorii Sfintelor Altare merg la casele credincioșilor și vestesc minunea Botezului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Obiceiul sfințirii caselor în Ajunul Bobotezei de către preoți este o înnoire a sfințeniei care trebuie să pătrundă în casele și în sufletele noastre, fiind o pregustare a marelui praznic al Bobotezei.
„Vizita slujitorior Bisericii la casele credincioșilor are și un scop pastoral-misionar. Sărbătoarea Bobotezei reprezintă un prilej aparte, deosebit, am putea spune, pentru ca fiecare dintre preoți să-și viziteze credincioșii, pe lângă alte vizite pe care le fac în cursul anului bisericesc. Această vizită este de fapt sfințirea caselor, a familiilor, a locurilor în care credincioșii noștri își petrec mare parte din viață. Este un moment pe care aceștia îl așteaptă cu o mare bucurie, având în sufletul lor credința că prin primirea preotului se primește de fapt Biserica lui Hristos. Fiecare casă devine un Iordan al Botezului și al Epifaniei Domnului”, a remarcat părintele Claudiu Miroș.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele Traian Molea, coordonatorul cercului pastoral, secondat de misionarii protopopești – Pr. Ilie Molea și Arhid. George Mironescu. Pe marginea temei discutate, s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Umblatul cu icoana trebuie îndeplinit numai de către preoți și diaconi împreună cu cântăreții. El trebuie privit ca un act liturgic îndeplinit de slujitorii bisericești care îmbracă veșmintele liturgice adecvate (preotul-epitrahilul, iar diaconul-orarul) și care fac din această vizită și prezență în casele credincioșilor, un moment deosebit de rugăciune. Preotul binecuvintează casa, cântă troparul Nașterii și dă icoana la sărutare celor din casă. Momentul respectiv trebuie să-și păstreze sobrietatea și solemnitatea lui. Dacă îl lăsăm pe seama cântăreților sau copiilor (așa cum se practica în vechime în unele zone ale țării noastre), el pierde simțitor din semnificația lui. Copiii pot să contribuie la frumusețea sărbătorii umblând pe la casele oamenilor și cântând colindele tradiționale sau pot însoți preotul într-o ceată de copii ce vestesc venirea preotului prin strigările de „chiralesa”. Prezența preotului, purtarea icoanei și rostirea troparului, ca și binecuvântarea casei dau autoritate, seriozitate, solemnitate și sfințenie actului săvârșit cu această ocazie.
- Pe cât este posibil, umblatul cu icoana să aibă loc cu câteva zile înainte de Crăciun și în nici un caz după această sărbătoare, așa cum se întâmplă în unele parohii, unde umblatul se face cu multe zile înainte și multe după sărbătoare. Prin aceasta se banalizează semnificația actului în sine.
- Țînând cont de faptul că vizitele pastorale cu ocazia Sărbătorilor de iarnă reprezintă momente propice de cunoaștere și recunoaștere a parohiei și enoriașilor în mediul lor de viață de zi cu zi, este recomandat ca aceste vizite eminamente pastorale să fie făcute de preoții respectivei parohii. Practica aducerii de preoți din alte parohii sau a monahilor pentru a împlini această misiune nu face altceva decât să bagatelizeze scopul de vizită pastorală a acestui moment. Credincioșii simt nevoia de apropiere de păstorul lor și nu de vizita unui preot pe care nu îl cunosc, consecință a acestui fapt fiind însăși necunoașterea de către preotul paroh a propriilor săi enoriași și a nevoilor acestora.
În încheiere, părintele misionar protopopesc a mulţumit părintelui paroh Claudiu Miroș pentru alcătuirea și susținerea meditației precum și celorlalți preoți pentru participare, totodată anunțând și tema următoarei ședințe a cercului care va avea loc tot în același sistem – online.
Cercul Pastoral nr. 5
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
Ședința preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5 din Protopopiatul Rădăuți, așezat sub patronajul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de părintele Mihalescu Florin, s-a ținut în format on-line, în data de 13 decembrie 2021.
După rostirea rugăciunii „Împărate Ceresc”, părintele Tămășag Victor, parohul Bisericii Înălțarea Domnului din comuna Ulma, a susținut meditația cu același titlul ca și a celorlalte cercuri pastorale din protopopiatul nostru și anume „Vizitele pastorale cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă – prilej de cunoaștere a credincioșilor”. Meditația a debutat cu un motto dedicat bătrânei Agafia – cea din vârful Costilevei: „Miroase-a iarnă, miroase-a brad,/Miroase a colinde și a cozonac,/Miroase a zapadă și-a rugă ne-ncetat,/Miroase-a lemn în sobă și-a iesle de-mpărat”, apoi, părintele Victor, a exprimat doririle de bucurie, de pace și liniște, transmise „dintre troienile Ulmei”, în ceasul întâlnirii de taină al fraților slujitori care alcătuiesc acest cerc pastoral.
Din cuprinsul meditației, mai cităm și următoarele aspecte:
„Iată-ne ajunși în preajma Sfintelor Sărbători de iarnă, perioadă în care suntem chemați de Hristos, dar și de conștiința noastră creștin-ortodoxă să ne pregătim, cler și laici, de acestă minunată și mântuitoare sărbătoare care este Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Trăim vremuri nu tocmai ușoare, chiar tulburi, în care suntem încercați pe de o parte de boli străine nouă până nu demult, iar pe de altă parte de îngrădiri și opreliști instituite de cei care se află în fruntea țării. Această situație dificilă, sanitară atrage după sine multe efecte negative asupra noastră a tuturor, deci și asupra enoriașilor din parohiile pe care le păstorim. Iată așadar, câteva motive serioase, grave care ne îndeamnă să trăim această perioadă a postului, perioadă de pregătire suflească si trupească, cu mai multă intensitate, înțelegere și răbdare. O perioadă în care trebuie să ne aplecăm cu mai multă atenție asupra necazurilor, nevoilor, a angoaselor si depresiilor, a durerilor și a disperărilor celor care ne înconjoară, enoriași, familie, oameni străini, oameni…. Trebuie, este obligatoriu chiar dacă uneori e greu, să facem mai multa „risipă” de iubire și de dăruire, de tact si răbdare față de problemele tuturor fiilor duhovnicești și nu numai.
Sărbătorim în curând Nașterea Domnului și apoi Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sunt prilejuri sfinte de a trece pragul caselor credincioșilor noștri, de a-i asculta, chiar dacă invariabil timpul ne doboară, de a-i ajuta și de a-i învăța, chiar dacă uneori lacrimile ne împresoară aflând povestirile lor de suferință, de a le explica anumite rosturi, de a le da exemple de urmat, de a-i îndruma prin cuvântul sfânt al Evangheliei, de a ne da pe noi înșine exemplu, de a-i sprijini în fel si chip, chiar și atunci când nu avem cum să le readucem soțul sau soția și putem doar să-i alinăm în suferințele lor, le putem oferi un cuvânt bun, un sfat, un umăr pe care să plângă, o speranță care este însuși Hristos. Intrând în casele lor urmăm pe Hristos care ne îndeamnă să mergem și să învățăm, având astfel posibilitatea să le sfințim casele, de asemenea să le sfințim viața, lucrul lor, munca lor prin Sfintele Taine și ierurgii. Trebuie avut în vedere că avem datoria de a stabili o relație de prietenie și de confidențialitate, legătura sufletescă dintre preot și enoriași constituind o condiție esențială pentru reușita preotului în parohie, pentru a putea cunoaște cât mai bine enoriașii în vederea oferirii unui sprijin cât mai eficient pentru aceștia. Dar, poate cel mai important, îi ajutăm să urmeze drumul cel bun, îi ajutăm să revină Acasă, acolo unde Hristos ne așteaptă și unde ne-a gătit un loc pentru fiecare.
Aceste vizite sudează mai bine relațiile dintre oameni și preot și chiar relațiile dintre membrii parohiei. Reușita unei astfel de vizite ține de cât de bine preotul este conectat la nevoile oamenilor, la realitatea de zi cu zi a acestora și cât de bine reușește el să se conecteze la sufletele lor, scoțându-i din izolarea la care îi condamnă societatea în care trăim astăzi. Trebuie să reușim să-i facem pe oameni să simtă că fac în continuare parte integrantă din Biserica Mântuitorului nostru Hristos, că sunt în interiorul ei și că nu sunt părăsiți, că nu sunt singuri și că este cineva care este gata să-i ascute, să-i ajute, să-i ridice. Îi ajutăm să înțeleagă faptul că ale lor cămine sunt pridvor al bisericii lui Dumnezeu.
Avem posibilitatea să ne apropiem mai mult de credincioși, să pătrundem în intimitatea căminului lor, să le cunoaștem nevoile spirituale și să îi învățăm adevărurile de credință și cele morale, transformând inimile lor în sălașuri curate în care să se nască Hristos și în care să rămână pe veci Hristos. Sunt prilejuri în care ei ne cunosc mai bine, în care învățăm unii de la ceilalți. E îmbucurător când te întâlnești cu oameni care îți spun prin felul lor de-a fi că au credința tare și nu sunt doborâți de niciun necaz sau încercare, oricât de mare ar fi. Când vezi că nu e în zadar întreaga ta strădanie de preot atunci când ajungi și la cea mai îndepărtată casă”, a mai subliniat părintele Victor Tămășag.
Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:
- Trebuie să nu uităm că noi suntem reprezentanții Mântuitorului Hristos trimiși de către arhiepiscopul nostru în parohia rânduită fiecăruia. Am primit har prin Sfânta Taină a Preoției de la Dumnezeu de a învăța, de a sfinți și de a conduce, o întreită slujire moștenită din generație în generație de la Însuși Cel care le-a înmănunchiat pe toate acestea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiindu-ne exemplu de urmat. Suntem chemați, așadar, să slujim cu constiința că preoția este „arta artelor și știința științelor”(Sf. Grigorie de Nazianz, Despre preoție, Ed. IBMBOR, București, 1998) și că de acestă artă și știință depinde mântuirea noastră și a celor pe care îi avem în grijă.
- Toate vizitele pe care le oficiază preotul paroh în parohia care i-a fost încredințată spre păstorire au un caracter liturgic, dar și pastoral în același timp, între ele la loc de cinste fiind vizitele ocazionate de sărbătoarea Nașterii și Botezului Domnului, dar și de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii sau al Înalțării Sfintei Cruci. Aducem cu aceste ocazii binecuvântarea lui Dumnezeu, de aceea „atitudinea noastră trebuie să fie aleasă, elegantă, chiar maiestuoasă, fără a fi însă teatrali, ci dimpotrivă, sinceri, cu simplitate, cu prudență, cu smerenie” (Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, „Vizitele pastorale, metodă de pastoraţie şi cale de cunoaştere a parohiei”, în Glasul Adevărului, XII (2001), nr. 123). Prima impresie este întotdeauna importantă, dar nu doar asta contează. Este important cum ne prezentăm, cum cântăm, cum vorbim, ce vorbim, cum știm să ascultăm. „Trebuie să ne caracterizeze o atitudine plină de bucurie, de caldură, chiar dacă frigul este uneori mare, o atitudine paternă, fără a uita că suntem nevrednicii slujitori ai lui Hristos. Să fim interesați de problemele lor, să oferim soluții duhovnicești și chiar materiale acolo unde este cazul” (Pr. Prof. Petre Vintilescu, Preotul în fața chemării sale de păstor al sufletelor, Tipografia Caragiale, București, 1934).
- Aceste timpuri sunt, probabil, după chipul și asemănarea multora dintre noi, de aceea n-ar fi potrivit să ne plângem, ci dimpotrivă. Hristos ne cheamă prin toate aceste încercări din zilele noastre să ne privim atent, să ne cercetăm și să scuturăm din noi tot ceea ce ne îndepărtează de Chipul după care am fost creați, să aruncăm afară pentru totdeauna, lestul care ne schimonosește făptura și ne înstrăinează de Asemănarea pe care trebuie să o redobândim.
Discuțiile au fost dirijate de către părintele protopop Ionel-Constantin Maloș, care a menționat câteva aspecte ale tradițiilor locale ce privesc vizitele preoților în parohiile pe care le păstoresc.
La finalul ședinței, părintele misionar protopopesc Ilie Molea a anunțat faptul că următoarea ședință a cercului pastoral se va ține tot în sistem on-line și a încheiat cu mulţumirea adresată părintelui Tămășag pentru alcătuirea meditației și celorlalți preoți pentru participare.
[1] Pr. D. Voniga, Activitatea pastorală a preotului în parohie, trad. 1926, p. 13.
[2] Pr. Prof. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturghică (II), p. 556.
[3] Pr. Prof. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturghică (II), p. 561.
[4] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, p. 98.
[5] Sfântul Grigorie de Nazianz, Despre Preoţie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 181.
[6] Pr. Vasile Petrică, „Câteva îndrumări pastorale pentru preoţii începători”, în Mitropolia Ardealului, nr. 4-6, anul XXIV (1974), p. 280.
[7] Magistrand Protos. Gr. Băbuş, „Ierurgiile ca mijloc şi prilej de pastoraţie”, în Studii Teologice, anul 1954, nr. 9-10, p. 552.
[8] Pr. prof. dr. Ene Branişte, „Legăturile preotului cu credincioşii”, în Biserica Ortodoxă Română, anul XC (1972), nr. 3-4, p. 352.
[9] Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, „Vizitele pastorale, metodă de pastoraţie şi cale de cunoaştere a parohiei”, în Glasul Adevărului, XII (2001), nr. 123, p. 14.
[10] Pr. Prof. Spiridon Cândea, „Parohia ca teren de activitate pastorală a preotului”, în Mitropolia Olteniei, XII (1960), nr. 5-6, pp. 289-290.
A consemnat,
Arhidiacon Misionar Protopopesc
George Mironescu
