Cercurile pastoral-misionare din Protopopiatul Fălticeni – iulie 2021

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna iulie întâlniri ale cercurilor pastorale.

CERCUL PASTORAL NR. 1

În data de 19.06.2021, la parohia „Sfântul Ilie” – Fălticeni, păstorită de către părintele Ioan-Adrian Dulgheriu, din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 1, așezat sub patronajul Sfântului Ambrozie al Milanului, coordonat de Părintele Daniel Cojocaru.

După săvârșirea Vecerniei unită cu Litia a urmat meditația cu titlul: „Importanța pelerinajelor religioase în viața credincioșilor”, care a fost susținută de către părintele Ioan-Adrian Dulgheriu de la parohia „Sfântul Ilie”- Fălticeni.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Prin pelerinaj, credincioșii au la dispoziție o modalitate de manifestare a credinței ortodoxe deoarece după cuvintele Sfântului Apostol Iacov din Epistola Sobornicească, „credința fără de fapte moartă este”. Așadar, pelerinajul este mai mult decât un eveniment prezent în ortodoxism ci devine astfel un act liturgic sfințitor. Totodată prin pelerinaj, credincioșii ajung într-un mod mai diferit la o asemănare cu mărturisitorii credinței de odinioară, aceștia mărturisindu-și fiecare credința prin intonarea cântărilor bisericești și prin parcurgerea anumitor trasee prestabilite, în cinstea sfinților prăznuiți, în mod public.”

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Diferite căi de mărturisire a credinței;
  2. Despre sfinții pelerini;
  3. Sfântul Gheorghe Pelerinul, un sfânt pelerin.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Apăvăloaie Mihai Gelu, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 2

În data de 27.07.2021 la parohia ,,Sfinții Arhangheli”- Corni, păstorită de către părintele Denis Chihaia din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 2, așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Dosoftei, coordonat de părintele Cezar-Gorun Nesvadba.

După săvârșirea acatistului Sf. Pantelimon a urmat meditația cu titlul: „Biserica, şcoala şi familia – parteneri în educaţie”, care a fost susținută de către părintele Denis Chihaia de la parohia ,,Sfinții Arhangheli”- Corni.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Un rol deosebit în educarea şi formarea tinerei generaţii îi revine şi Sfintei Biserici prin reprezentanţii ei, mulţi dascăli, fii ai săi sau slujitori ai sfintelor altare. Primele școli au fost înființate în tinda Biserici, preoții având un rol foarte important în educația morală, cât și intelectuală a copiilor. La vremea sa, Antim Ivireanu sublinia mai apăsat un lucru deja ştiut şi anume că responsabilitatea slujirii învăţătoreşti o au în primul rând episcopii şi preoţii, dar în sens larg, orice creştin ar trebui să se implice în acest proces, să fie un vestitor al cuvântului, pe care ascultându-l de la cei care-l predică în Biserică să îl transmită şi altora, fie prin viu-grai, fie fără propovăduire, adică prin puterea faptei.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Primele școli din tinda bisericii;
  2. Relația bisericii cu școala;
  3. Familia, biserica de acasă;

În încheiere, părintele misionar protopopesc Mihai Gelu Apăvăloaie, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 3

În data de 08.07.2021, la parohia „Sfânta Treime”-Fântâna Mare, păstorită de către părintele Constantin Nistor, din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. III, așezat sub patronajul – Sfantul Voievod Ștefan cel Mare, coordonat de Părintele Gabriel Ciofu.

După săvârșirea Tainei Sfantului Maslu a urmat meditația cu titlul: „Virtuțile preotului, condiții absolut necesare calității sale de slujitor al lui Dumnezeu și păstor sufletesc al credincioșilor”, care a fost susținută de către părintele Constantin Nistor de la parohia „Sfânta Treime” – Fântâna Mare.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Viața preotului împodobită de florile virtuților creștine este mărturia vie a conștiinței preoțești și oglinda chemării sale la această sfântă și înaltă misiune. Pentru a trăi o viață corespunzătoare aceste chemări, trebuie ca noi, preoții, „să fim înțelepți duhovnicește, curați și nevinovați pentru ca Duhul Lui Dumnezeu să fie cu noi și întru noi și să lucreze prin noi”, așa cum ne povățuiește Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Duhul să nu-l stingeți” adică să nu împiedicăm lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră prin patimile și fărădelegile noastre, care pervertesc puterile sufletești și ăntinează chipul lui Dumnezeu din noi”.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Exemplul vieții preotului și a familiei sale în parohie;
  2. Râvna în slujire și menținerea acesteia în timp;
  3. Lucrarea sfințitoare a preotului în raport cu lucrarea învățătorească.

În încheiere, părintele misionar protopopesc Apăvăloaie Mihai Gelu, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 4

În data de 20.07.2021 la parohia ,,Sfinții Împărați”- Moișa II, păstorită de către părintele Vasile Medrihan din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 4 , așezat sub patronajul Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca, coordonat de părintele Ciprian Meștereanu.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu a urmat meditația cu titlul: „Slujba în sobor și rolul fiecăruia în cadrul acesteia”, care a fost susținută de către părintele Vasile Medrihan de la parohia ,,Sfinții Împărați”- Moișa II.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

În catedralele patriarhale, în mănăstiri, în bisericile cu slujitori permanenți din orașe sau din sate și comune la care participă mai mulți oameni, de asemenea și la ocazii importante cum ar fi: sfințirea unei biserici, sfințirea unui preot sau hirotonie, hram, sărbătoare mare închinată unui sfânt, etc., se săvârșește Sfânta Liturghie în sobor, adică participă mai mulți slujitori în același timp, în jurul aceluiași sfânt altar. Termenul de sobor provine din grecescul „synaxis”, care înseamnă „adunați împreună” și se referă la săvârșirea slujbei religioase de către clerul unei biserici sau de clerul unei mănăstiri. Chiar dacă era mult practicată în Biserica veche, slujba în sobor, a rămas în zilele noastre o practică utilizată în Bisericile Ortodoxe de rit bizantin şi în celelalte rituri liturgice răsăritene, căci în cele apusene nu se mai practică.”

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Rolul protos-ului în slujba cu sobor;
  2. Aspecte practice privind rânduiala slujirii în sobor;
  3. Despre povățuirile din Liturghier.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Mihai Gelu Apăvăloaie, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 5

În data de 12.07.2021 la parohia „Sfântul Dimitrie”- Mihăiești, păstorită de către părintele Florin Mihai Axinia din Protopopiatul Fălticeni, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 5 , așezat sub patronajul Sfintei Cuvioase Parascheva, coordonat de părintele Florin Grigorescu.

După săvârșirea slujbei Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii și Sfântului Maslu a urmat meditația cu titlul: „Sfârșit creștinesc versus eutanasie”, care a fost susținută de către părintele Florin Mihai Axinia de la parohia ,,Sfântul Dimitrie”- Mihăiești.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Biserica, prin învățătura ei, își exprimă convingerea că viața pe care Dumnezeu ne-a dat-o gratuit trebuie să fie încredințată Lui, de bună voie, pentru că el este Domnul celor vii și al celor morți. Moartea trebuie privită ca o trecere de la cele stricăcioase la cele nestricăcioase, de la cele vremelnice la cele veșnice și mutare în locul de odihnă veșnică, unde nu mai este boală, întristare, suferință, ci numai bucuria vieții fără de sfârșit, împreună cu Dumnezeu, Maica Domnului, sfinții și cu cei care au bineplăcut Lui”.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Viața, cel mai de preț dar al oamenilor;
  2. Rugăciunea bisericii pentru ,,sfârșit creștinesc” și interpretarea corectă a acestei cereri;
  3. Nădejdea Învierii și întâlnirea cu Dumnezeu.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Mihai Gelu Apăvăloaie, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 6

În data de 05.07.2021, la parohia „Sfinții Apostoli” – Herla, păstorită de către Părintele Constantin Pica, din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 6, așezat sub patronajul Maicii Domnului, coordonat de Părintele Petru Corduneanu.

După săvârșirea acatistului „Sfinților Apostoli” a urmat meditația cu titlul: „Stiliștii din România” care a fost susținută de către părintele Constantin Pica de la parohia Herla.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

Cercetând istoria Bisericii Creștine din primele veacuri în care, vreme de peste 300 de ani creștinii au fost martirizați de la împăratul Nero (54-68) și până la Dioclețian (284 -305), zeci de mii de creștini au pecetluit cu sângele lor învățătura creștină; dar toți au pătimit pentru credința în Mântuitorul și nu pentru calendar. Când împăratul Constantin cel Mare dă libertate de cult creștinilor și la cele două Sinoade ecumenice de la Niceea și Constantinopol s-a alcătuit Simbolul Credinței de către Sfinții Părinți participanți, nicăieri în Crez nu se amintește ceva de Calendar”.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Despre continuitatea apostolică și ascultarea față de Sfânta Biserică;
  2. Calendarul, unitate de măsură a timpului, nicidecum dogmă;
  3. Pilda viţei si a mlădiţei – comuniunea în Hristos.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Mihai Gelu Apăvăloaie, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 7

În data de 11.07.2021, la parohia „Sfânta Treime”- Dolheștii Mari II, păstorită de către părintele Gabriel-Florin Sava din Protopopiatul Falticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 7, așezat sub patronajul Sf. Nectarie de la Eghina, coordonat de Părintele Maftei Dănuț.

După săvârșirea Taine Sfântului Maslu a urmat meditația cu titlul: „Rânduieli liturgice (rânduială/tradiție/inovație)”, care a fost susținută de către părintele Gabriel-Florin Sava de la parohia „Sfânta Treime”- Dolheștii Mari II.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte:

În Ortodoxie, toate rânduielile liturgice, fiind actualizări ale momentelor principale din istoria mântuirii noastre, sunt creatoare de smerenie și de comuniune între fiindcă aduc credincioșilor conștienți harul Duhului Sfânt, harul Duhului Iubirii dumnezeiești. În toate rânduielile liturgice, de cult, lucrează însuși Mântuitorul Hristos, izvorul harului, printr-un dialog iubitor și rational cu noi și ne angajează și pe noi la iubire unii pentru alții”.

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Uniformizarea rânduielilor bisericești;
  2. Respectarea îndrumărilor liturgice evitând inovațiile;
  3. Tradițiile liturgice din diferite zone;

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Apăvăloaie Mihai Gelu, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

 

CERCUL PASTORAL NR. 8

În data de 21.06.2021, la parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Dumbrăvița II, păstorită de către părintele Marius Vasile Bârsan, din Protopopiatul Fălticeni a avut loc, întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Misionar nr. 8, așezat sub patronajul episcopului Gherasim Putneanul, coordonat de Părintele Mircea Martiniuc.

După săvârșirea slujbei Sfântului Maslu a urmat meditația cu titlul: Familia creștină, biserica de acasă, care a fost susținută de către Părintele Marius Vasile Bârsan de la parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Dumbrăvița.

Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: 

Sfinţii Apostoli, care aveau o înţelegere dumnezeiască asupra misiunii Bisericii în lume, nu i-au considerat pe cei botezaţi Biserică ascultătoare, ci i-au angajat în lucrarea misionară „ca pe unii ce sunt în aceeaşi casă a lui Dumnezeu, împreună cu clerul” (I Corinteni 3, 16-17). Așadar ne îndeamnă ca fiecare din noi, mai ales în sânul familiei noastre să avem o disciplină și o rânduială morală, să păstrăm și să vestim credința.”

Au urmat discuții pe marginea temei discutate și s-au făcut propuneri de bună practică pentru bunul mers al Bisericii, dintre care reținem:

  1. Familia, celula socială umană formată dupa principiile Sfintei Biserici;
  2. Familia creștină, model în societatea actuală;
  3. Rolul și scopul căsătoriei după învățătura Sfinților Părinți.

În încheiere, părintele misionar protopopesc, Apăvăloaie Mihai Gelu, a mulţumit părintelui paroh pentru organizarea cercului pastoral și celorlalți preoți pentru participare.

A consemnat:  Arhid. Misionar Protopopesc Cristian-Valentin Diaconu.