Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna noiembrie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
„Sf. Mitropolit Dosoftei”, Câmpulung Moldovenesc
În data de 04. 11. 2021, începând cu ora 16:00, preoții din cercul pastoral „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, coordonat de preot doctor Macar Ilie, s-au întâlnit în prima ședință în format on-line.
Cu acest prilej, părintele Greșanu Benone Vasile, preot co-slujitor la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, din municipiul Câmpulung Moldovenesc și secretar al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a prezentat referatul intitulat „Pastorația credincioșilor reveniți din diaspora”, în care a făcut o prezentare istorică a apariției și răspândirii Creștinismului în lume, apoi o prezentare a situației specifice țării noastre în ceea ce privește fenomenul migrației, din ultimii 30 de ani, fenomen care a avut și manifestă consecințe negative asupra României, din mai multe puncte de vedere. Notabil este faptul că „numărul românilor care pleacă din ţară peste hotare a crescut anual cu peste 7% din 2000 până în 2015, arată datele ONU. Singura ţară care a avut o creştere mai mare a migraţiei a fost Siria, unde are loc un război civil”. Consecinţele emigrării românilor sunt devastatoare pe termen lung pentru România, „pe mai multe planuri. Dincolo de impactul economic, asupra forţei de muncă, asupra îmbătrânirii populaţiei, asupra capacităţii statului de a susţine un număr mare de pensionari raportat la numărul populaţiei rămase active, suntem deja în faţa unui fenomen social cu impact profund la nivelul familiei, a relaţiilor în familie şi comunitate. Avem un număr îngrijorător de copii abandonaţi de către părinţi, de sinucideri în rândurile minorilor, de abuz de alcool şi violenţă domestică, agresiuni sexuale cu minori, abandon şcolar, marginalizare şi sărăcire, traume emoţionale care afectează dezvoltarea acestor copii abandonaţi de părinţi şi capacitatea lor de a creşte şi a se dezvolta și integra în comunitate”.
În ceea ce privește pastorația persoanelor care se întorc din diaspora, este importantă abordarea metodelor de pastorație individuală, cu accent pe spovedanie și sfătuire duhovnicească.
Este îmbucurător faptul că majoritatea celor care se întorc din străinătate, pe o perioadă scurtă sau definitiv, caută să ajungă la biserică, să participle la slujbe, pentru ca să împlinească lipsa anilor în care încă nu sunt dezrădăcinați din realitățile pastorale de unde au plecat, respectându-le în continuare după cum s-au obișnuit.
Au urmat expuneri ale preoților, care s-au referit la situații pastorale ale propriilor enoriași, care pentru mai mult sau mai puțin timp, s-au aflat la muncă sau încă se află în străinătate, acolo unde, de cele mai multe ori, au dus lipsa bisericii și slujbelor de acasă, dar au trăit și adevărate drame ca urmare a distanței față de cei dragi.
La final, părintele Șuiu Alexandru-Iulian, preot misionar protopopesc, a felicitat pe părintele Greșanu Benone Vasile pentru referatul susținut și a mulțumit tuturor participanților pentru faptul că s-au implicat în discuții.
CERCUL PASTORAL NR. 2
„Sfinții Români”
În data de 14. 11. 2021, în după-amiaza duminicii „Samarineanului milostiv”, începând cu ora 16:00, a avut loc întâlnirea preoților care fac parte din cercul pastoral „Sfinții Români” – Valea Bistriței, cerc coordonat de părintele Ungurean Radu, de la Parohia Crucea.
Întâlnirea a avut loc în format on-line și a constat din susținerea unui referat și luări de cuvânt pe marginea temei prezentate. Astfel, pentru început, părintele Simiraș Adrian, preot paroh la Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, sat Holda, oraș Broșteni, a susținut referatul intitulat „Sărbătorile religioase și patriotice, între trăire și formalism”, din cuprinsul căreia cităm următoarele: „Formalismul religios. Atunci când cinstirea/ținerea sărbătorilor religioase, nu schimbă nimic în noi , nu ne face mai buni , mai îngăduitori față de neputința semenilor, mai empatici, mai deschiși spre iubirea semenilor și a lui Dumnezeu, atunci putem vorbi de formalism religios. Dacă ar fi să definim formalismul religios, cred că cel mai inspirat punct de pornire referitor la acest subiect îl găsim în Epistola către Romani a Sf. Apostol Pavel:,,Pentru că nu cel ce se arată pe dinafară e iudeu, nici cea arătată pe dinafară în trup, este tăiere împrejur; ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.” (Romani 2, 28-29)”.
Pentru că orice sărbătoare are un conținut sfânt și sfințitor, „slăbirea în credință aduce cu sine şi pierderea științei de a trăi sărbătoarea. Majoritatea oamenilor nu mai au nici o altă relație cu marile sărbători ( Crăciunul, Învierea Domnului) decât limitat la niște lucruri secundare ( împodobirea bradului de Crăciun, cadourile, masa de Crăciun sau iepurașul de Paște etc) Crăciunul, adică Nașterea Domnului, nu este o sărbătoare folclorică, ci este cea mai importantă sărbătoare a Bisericii alături de Învierea Domnului. Putem vorbi chiar de un sacrilegiu săvârșit asupra unuia dintre cele mai importante momente din istoria mântuirii adică Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, pentru că bradul împodobit şi Moş Crăciun, înscăunat într-o sanie trasă de reni, ajung să înlocuiască tot mai mult sărbătoarea Nașterii Domnului. În apropierea Nașterii Domnului, zarva exterioară se amplifică (curățenie, cumpărături şi surprize) și nu cunoașterea Celui născut din Fecioara Maria. Comercializarea sărbători rămâne, de departe, cel mai urât şi mai grav aspect al secătuirii duhului acesteia. Nici tradițiile locale precreștine sau agricole, nici avântul comercial, nici chiar colindele nu trebuie să acopere semnificația de bază a Crăciunului, adică trăirea bucuriei pentru întruparea Fiului lui Dumnezeu. La fel se întâmplă şi cu celelalte sărbători importante de peste an”.
În ce privește sărbătorile patriotice ( Ziua eroilor, Ziua națională), „suferă și ele de formalism în modul de trăire şi de cinstire, datorită diluării sentimentului patriotic. Acest sentiment nu prea se mai cultivă nici în familie nici în școală. Pentru mulți dintre românii de astăzi nu mai este actual acel dicton latin Ubi patria, ibi bene, acesta fiind înlocuit cu: Ubi bene, ibi patria. De aceea, generațiile actuale nu mai vibrează la cultul eroilor, întrucât nu se pot identifica cu suferința din trecutul poporului nostru, iar educaţia şcolară nu mai promovează eroii neamului ca modele. Naționalismul şi patriotismul sunt noțiuni anacronice şi inutile. Patriotismul ca valoare etică, înseamnă mai mult trăire, decât formalism”.
Așadar, atât trăirea cât și formalismul țin de conştiinţa fiecăruia dintre noi. De-a lungul istoriei noastre, și până în prezent am avut modele de oameni care au marcat destinul țării cu credință și responsabilitate națională, să la urmăm exemplul. Nădăjduim, însă, că se va găsi în fiecare, acea dorință de a trăi aceste sărbători cu credință în Dumnezeu, cu dragoste și iubire față de neam și țară.
După referat, membri cercului au adresat felicitări părintelui și au expus propriile opinii referitoare la tema întâlnirii.
La final, preotul misionar Șuiu Alexandru-Iulian, a felicitat pe părintele paroh pentru referatul susținut, foarte bine alcătuit, și a mulțumit preoților pentru implicarea în discuții.
CERCUL PASTORAL NR. 3
„Sf. Cuv. Daniil Sihastru”
Preoții din cercul pastoral „Sf. Cuv. Daniil Sihastru”, s-au întâlnit în ședință de lucru, în format on-line, în data de 15. 11. 2021, în prima zi a Postului Nașterii Domnului, începând cu ora 18 :00. Cercul pastoral zonal este cordonat de către părintele Ianovici Gheorghe, de la Parohia Frasin, iar tema prezentei întâlniri a fost susținută de către părintele Gafița Ioan, preot paroh al Parohiei Plutonița, oraș Frasin.
In prima parte a întâlnirii, părintele Gafița Ioan a prezentat referatul pregătit cu acest prilej, intitulat „Sectarismul în Bucovina. Metode de contracarare a fenomenului sectar”. Mai întâi a făcut o prezentare a fenomenului sectar, cu rădăcini în Vechiul Testament, manifestat în perioada apostolică și continuat de-a lungul secolelor, cu precădere după apariția Protestantismului, și mai accentuat în ultimele două secole.
Referindu-se la situația Bucovinei, părintele a subliniat următoarele: „La începutul stăpânirii austriece, Bucovina era o provincie unde creștinii ortodocși reprezentau aproape 90 la sută din populație, ulterior zona a fost colonizată cu etnici germani, de credință catolică sau luterană. De mai bine de o sută de ani însă, în această zonă și-au făcut apariția sectele neo-protestante. In prezent, potrivit datelor provizorii de la recensământul populației județului Suceava, la 11 creștini ortodocși este o persoană care figurează ca fiind penticostal”.
„Întrebat care este motivul principal al apariției sectelor la noi, părintele Cleopa Ilie a răspuns : lipsa slujitorilor devotați Bisericii lui Hristos, lipsa de explicare a credinței ortodoxe, lipsa cărților bisericești de rugăciune și învățătură la care se adaugă mult și sminteala, mândria și neascultarea unor credincioși, dorința lor de a învăța pe alții, de a ține predica în locul preoților. Dacă aceste lipsuri ar fi înlăturate, nu ar trebui să mai enumerăm alte metode de contracarare a fenomenului sectar”.
Oricum, în ceea ce privește metodele de combatere, „nu putem să dăm un șablon în acest sens pentru că aceste metode pot di diferențiate pe zone (sate, orașe, număr de adepți) sau personalitatea fiecărui preot… Catehizarea adulților este o metodă prin care îi întărim în credința ortodoxă pe creștinii noști, care în marea lor majoritate nu cunosc Sfânta Scriptură sau multe din învățăturile Bisericii (în acest sens, împărțirea Noului Testament familiilor din parohii a fost un act bine venit). Slujbele misionare care sunt deja în practica actuală a Arhiepiscopiei noastre sunt un mijloc eficient de întărire în credință a enoriașilor noștri”.
In cea de-a doua parte a întâlnirii, au avut loc discuții și prezentări de opinii referitoare la subiect, discuții la care s-a alăturat și părintele consilier, preot doctor Filaret Ruscan, de la Sectorul de Misiune și actualitate creștină, din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. In intervenția sa, a făcut referire la importanța bunei conlucrări a preoților slujitori la același Sfânt Altar, sau a preoților vecini, care prin exemplul lor sunt pentru credincioși oglinda cea mai potrivită la care să privească. De multe ori, din păcate, anumite fapte au produs tulburare pentru unii enoriași, care apoi au fost pescuiți cu ușurință de propaganda neoprotestantă. Se cere de la preoți mult efort pentru a influența în bine lucrarea Bisericii și păstrarea unității de credință.
Din discuțiile ulterioare sintetizăm următoarele idei: cateheza este absolut necesară, întrucât „neștiința este orbirea sufletului”; „dragostea este soluția miraculoasă, dacă ne pasă de problemele credincioșilor , nu putem rămâne indiferenți față de dreapta credință și mântuire”
La final, părintele consilier a felicitat pe părintele Gafița Ioan pentru referatul pregătit dar mai ales pentru pastorația pilduitoare și activitatea liturgică deosebită prin care slujește Biserica strămoșească.
Mulțumiri a adresat tuturor membrilor cercului pastoral, pentru intervențiile edificatoare și implicarea dovedită până în prezent.
CERCUL PASTORAL NR. 4
„Mărturisitorii dreptei credințe”
În data de 12. 11. 2021, de la ora 18, preoții din cadrul cercului pastoral „Mărturisitorii dreptei credințe” – Vatra Dornei, cerc coordonat de către preot doctor Valică Mihai, slujitor la catedrala „Sfânta Treime” din Vatra Dornei, au luat parte la întâlnirea on-line organizată de către părintele Șuiu Alexandru-Iulian, misionar protopopesc în cadrul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.
Materialul pregătit de către părintele misionar pentru această întâlnire s-a intitulat „Analiză, sinteză și raport de activitate pastoral-misionară la nivel zonal”, în care a realizat o prezentare a slujirii misionare și pastorale în general, prin prezentarea noțiunii de misiune creștină și expunând câteva idei despre slujirea preotului, creionând, totodată, în a doua parte a referatului și o sinteză a lucrărilor susținute până în prezent în cadrul cercului pastoral zonal.
Astfel, „misiunea creştină îşi are temeiul său adânc şi punctul de plecare în însăşi comuniunea veşnică a Sfintei Treimi, în mişcarea iubirii Tatălui către Fiul în Duhul Sfânt şi către întreaga lume. Misiunea este participare la trimiterea Fiului (In. 20, 21-23) şi a Duhului Sfânt (In. 14, 26) în lume, Care revelează viaţa de comuniune a lui Dumnezeu pentru a ne face părtaşi la ea.
Trimiterea Fiului şi a Duhului Sfânt pentru mântuirea şi desăvârşirea lumii întregi se permanentizează în trimiterea Apostolilor (In. 20, 21-23; Mt. 28, 18-20) şi a Bisericii apostolice. De aceea, misiunea face parte din însuşi planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii”.
Misiunea se continuă în Biserică prin slujirea preoțească, iar lucrarea preotului „străbate cerul întrucât Dumnezeu întăreşte în ceruri, ceea ce săvârşeşte preotul jos pe pământ. Preoţia a fost considerată de Părinţii Bisericiica artă prin care sunt modelate sufletele oamenilor pentru a fi conduse spre mântuire. În acest sens, Sfântul Grigorie de Nazianz afirmă: Preoţia, arta de a conduce pe om –fiinţa cea mai complexă şi cea mai felurită în gând şi în faptă –este arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor. Preoţia este condiţia existenţei Bisericii, stâlpul şi puterea ei. Preoţia este o misiune sacră, o slujirea a oamenilor pentru Dumnezeu, o slujire cerută şi instituită de El, o participare la însăşi lucrarea lui Dumnezeu pentru slujirea şi mântuirea oamenilor”.
De la debutul întâlnirii cercului pastoral „Mărturisitorii dreptei credințe”, Vatra Dornei, au fost susținute un număr de 10 lucrări tematice, apreciate de preotul misionar ca fiind bine alcătuite și primite de cei care le-au audiat drept un câștig intelectual și pastoral. În mod sintetic, a făcut o expunere a ideilor principale abordate în cadrul cercului pastoral.
După referat, coordonatorul cercului pastoral l-a felicitat pe părintele misionar pentru sinteza realizată și a vorbit despre lucrarea și responsabilitatea preotului în Biserică, care este o lucrare holistică, ce cuprinde toate aspectele vieții bisericești: pastoral, liturgică, mistică și social-filantropică, activități care nu pot fi despărțite. Referindu-se la situația actuală, a afirmat faptul că pandemia produsă de covid a vrut să oprească Biserica din misiune. Din fericire, majoritatea preoților au continuat să-și împlinească lucrarea, încurajând credincioșii. Aceasta și este chemarea slujitorilor, de a învăța oamenii să fie uniți, să nu accepte dezbinarea dorită de alții și să rămână ancorați în viața liturgică a Bisericii, prin participare la slujbe și împărtășire mai deasă.
După expunerea părintelui coordonator, majoritatea preoților membri au luat cuvântul, apreciind lucrarea de sinteză prezentată de preotul misionar și exprimându-și opiniile cu privire la misiunea preoțească în general și la cea din vremurile noastre, în special.
La final, părintele Șuiu Alexandru-Iulian a mulțumit tuturor pentru atenție și participarea cu intervenții edificatoare, întâlnirea dovedindu-se a fi un adevărat curs online de pastorație, important mai ales pentru preoții tineri care se bucură să învețe din învățăturile celor cu mai multă experiență.
CERCUL PASTORAL NR. 5
„Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”
În data de 12. 11. 2021, începând cu ora 16:00, preoții din cercul pastoral aflat sub ocrotirea cerească a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și coordonat de părintele doctor Rusu Ilie, parohul Parohiei Ciocănești, au participat la întâlnirea lunară, desfășurată pentru prima dată în format on-line.
Cu acest prilej, părintele Buliga Dorel, preot paroh la Parohia „Sf. Împ. Constantin și Elena”, din satul Dornișoara, comuna Poiana Ștampei, a susținut referatul cu titlul „Particularități ale misiunii preotului în perioada de pandemie”, din care notăm: Având în vedere contextul actual, național și mondial, când ne exprimăm aceste gânduri, cauzat de prezenta pandemie, doresc să mai adaug următoarele: „preotul, devine și mai pregnant un apărător și reprezentant al obștii lui, respectând atât normele cetății lumești (cum sunt regulile statului, exigențele medicale etc.), dar și ale cultului pe care îl deservește, practicând și administrând, pe mai departe, serviciile spiritual.
Oricât de greu ar fi încercat (el însuși sau prin membrii familiei sale), preotul trebuie să dovedească disponibilitate și empatie, predispoziție de ajutor și implicare pentru ajutorarea celui aflat în stare de boală, de nevolnicie sau eventuală dezagregare sufletească, trupească”.
„Bunul creștin este conștient de faptul că există ceva mai presus de sănătate, și anume, relația vie cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată, ne va însoți pas cu pas atât în vremuri de pace, cât și în vremuri tulburi, așa cum sunt clipele pe care le trăim acum.
În același timp, trebuie să fim extrem de atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să ținem cont de sfaturile autorităților și să trecem peste aceste momente grele cu demnitate, cu gândul la Dumnezeu și cu credință în suflet”. La finalul expunerii, părintele Buliga Dorel a transmis câteva gânduri personale, în care a afirmat că, în aceste vremuri, credincioșii români au mare nevoie de Biserică, de stabilitate, de cineva care să le transmită un mesaj plin de nădejde. Toate acestea le așteaptă de la preotul lor. Iar preoții trebuie să se dovedească plini de curaj. În ceea ce-l privește, așteaptă cu nerăbdare să viziteze credincioșii din mica parohie pe care o păstorește de câteva lui, pentru a le transmite vestea Nașterii Mântuitorului Hristos și mesajul că de la Bunul Dumnezeu vine ajutorul, indiferent de situație.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, părintele coordonator l-a felicitat pe părinte pentru referatul bine pregătit și bine venit în situația actuală. Totodată, i-a invitat pe cei care doresc să intervină și să exprime un punct de vedere. Astfel, în cadrul dezbaterilor ulterioare, s-a exprimat îngrijorarea că situația medicală aduce, ca niște consecințe nefastă: privarea de libertate, impunerea unor restricții care afectează libertatea și condiționarea păstrării locului de muncă de deținerea unui anumit certificat care să ateste o anumită intervenție medicală…
Nu putem rămâne nepăsători, sperând că lucrurile se vor rezolva de la sine; în aceste vremuri, bărbăția creștinească fiind virtutea absolut necesară, dar care, din păcate, ne caracterizează cel mai puțin. Totuși, rămâne nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, dacă și noi, ca Biserică și Neam, ne vom întoarce la credință și vom cere ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune cu pocăință.
La final, preotul Șuiu Alexandru-Iulian a mulțumit tuturor pentru participare și implicare în discuții.
CERCUL PASTORAL nr. 6
„Sf. Ap. Andrei”
Preoții din cercul pastoral ocrotit de Sfântul Apostol Andrei, de la cele parohii din zona Panaci-Șaru Dornei, s-au întâlnit în data de 15. 11. 2021, începând cu ora 16:00, în format on-line.
Președintele cercului zonal, părintele Petrovici Ovidiu, preot paroh al Parohiei Panaci, a deschis întâlnirea, menționând că tema abordată are titlul „Rânduieli liturgice (rânduială/ tradiție/ inovație)” și l-a invitat pe părintele Țarcă Valentin, preot paroh la parohia „Sfânta Maria”, din satul Gura Haitii, să prezinte conținutul acesteia, din care notăm: „ De la primele forme cultice creștine menționate în experiența bisericească a primelor comunități creștine (frângerea pâinii, stăruința în rugăciuni și în cântări de laudă, cum se menționează în Faptele Apostolilor) rânduielile liturgice s-au amplificat în forme și în conținuturi, toate indicând spre modul în care Biserica celebrează Taina lui Hristos… Cultul este o realitate care cumulează o complexitate de rânduieli liturgice, toate înrădăcinate în experiența milenară a Bisericii lui Hristos”.
Explicând procesul evolutiv al cultului, părintele Ene Braniște, profesor de Liturgică, spunea că acesta „este determinat de echilibrul dintre două legi: (a) legea dezvoltării organice, potrivit căreia cultul se aseamănă unui organism viu, supus unei creșteri constante, riturile evoluând de la simplitatea primară, la o complexitate din ce în ce mai accentuată, și (b) legea mișcării retrograde, de simplificare și prescurtare a riturilor, ca urmare a unei dezvoltări exacerbate și a suprasaturării. Acestor legi se adaugă și metatezele, adică mutări ale unor rituri, acte sau rugăciuni din locul lor inițial. Braniște susține că Biserica nu a impus niciodată o uniformitate absolută în ceea ce privește amănuntele neesențiale ale cultului, diferențele cu caracter local și temporar fiind admise. În opinia sa, revizuirea formelor fundamentale ale cultului revine doar unui sinod panortodox”. „Trebuie făcută de la început distincția între Tradiția comună a Bisericii și alte tradiții, venite dintr-un trecut recent sau îndepărtat și care pot fi diferite manifestări ale pietății, nereflectând mereu dezvoltările teologice cele mai sănătoase1. Nu de puține ori, diverse adaptări sau inovații capătă statutul de tradiție, înlocuind chiar Tradiția genuină ce ajunge a fi considerată ea însăși inovație. Incapacitatea de a discerne între Tradiția autentică și diferite obiceiuri, practice și chiar deviații, între ceea ce este esențial și condiționat istoric, important sau accidental, este – în opinia părintelui Alexander Schmemann – rezultatul lipsei unei temeinice cunoașteri teologice și a perspectivei istorice”.
In continuare, după ce l-a felicitat pe părintele Țarcă Valentin pentru lucrarea pregătită și susținută cu acest prilej, părintele coordonator i-a invitat pe părinții membri să intervină cu propriile expuneri pe marginea subiectului. Astfel, dezbaterile ulterioare au adus în discuție teme precum: uniformizarea liturgică, edițiile Liturghierului și particularitățile acestora, străduința pentru păstrarea unității de credință, manifestată și în ferirea de inovații liturgice care să atingă ființa cultului. S-a exprimat și ideea că, ar fi bine venită invitarea unui profesor de liturgică pentru a lua parte la o întâlnire viitoare a cercului, mai ales că există posibilitatea participării online.
La final, preotul misionar Șuiu Alexandru-Iulian, a felicitat pe părintele paroh pentru referatul susținut, foarte bine alcătuit, și a mulțumit preoților pentru implicarea în discuții.
CERCUL PASTORAL NR. 7
„Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”
Joi după-amiază, în data de 11. 11. 2021, începând cu ora 18, preoții din cercul pastoral „Sf. Cuv. Vasile de la Moldoviţa”, coordonat de părintele Negură Dan Dumitru, preot paroh la Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, din localitatea Vatra Moldoviței, s-au întâlnit în prima ședință organizată în format on-line.
Bucuria întâlnirii a fost amplificată de participarea Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care i-a binecuvântat pe cei prezenți și a luat parte la discuțile tematice care au urmat expunerii referatului.
Prima parte a întâlnirii a constat în prezentarea unui material PowerPoint, alcătuit de părintele Botezat Mihai, preot slujitor la Mănăstirea Moldovița, în care s-a referit la tema „Slujba în sobor și rolul fiecăruia în cadrul ei”. În materialul pregătit, părintele a urmărit mai multe aspect: definirea termenului de sobor, soborul liturgic, principiile stabilirii protiei în sobor, datoriile coslujitorilor în sobor, o expunere – studiu de caz – a situației soborului slujitorilor din cercul pastoral zonal. Din cuprinsul materialului cităm: „Slujbele oficiate în sobor impun o atenție deosebită în care mișcările slujitorilor, încărcate de simboluri, trebuiesc executate după principiul „toți ca unul”. Unitatea în slujire este dată de aplicarea regulilor elementare de disciplină, simetrie și estetică;
– Orice slujire în sobor este condusă de unul dintre clericii prezenți;
– Când slujeşte arhiereul el este de drept primul dintre slujitori.
– Într-un sobor de preoți fără funcții, ranguri sau distincții, întâietatea o va avea cel mai vechi în preoție.
– în caz de egalitate în rang, departajarea se face tot după criteriul vechimii în hirotonie.
– în situația egalității de vechime în hirotonie, se ține cont de vechimea în hirotesia rangului respectiv.
– ceilalți preoți se așeza alternativ, în dreapta și în stânga protosului, în ordinea descrescândă a vechimii.
În Biserica Ortodoxă Română, există și următoarele principii pentru stabilirea protosului și a ordinii în sobor:
- Funcția administrativă
- Rangul bisericesc
- Vechimea în hirotonie
– dacă e un hram sau vreo slujbă specială se ţine cont mai întâi de primul principiu, apoi de al doilea şi în cele din urmă de al treilea.
– dacă la o parohie sunt 2-3 sau mai mulți preoţi care slujesc împreună la aceeaşi biserică, rolul de protos se dă prin rotaţie;
– la mănăstiri, rolul de protos îl are tot timpul stareţul, atunci când slujește;
– dacă slujesc împreună preoţi de mir şi preoţi monahi, în cazul în care ei au ranguri administrative sau bisericeşti şi chiar vechime în hirotonie apropiată, se dă întâietate ieromonahului, pentru cinstea care se cuvine chipului îngeresc al călugăriei.
Dincolo de aceste reguli de stabilire a protiei care ar trebui respectate fără echivoc, poate exista situația în care unanimitatea slujitorilor să acorde protia unui preot care se impune prin:
– autoritate
– prestigiu moral
– ținută fizică
– pietate
– calități vocale
– cunoștințe muzicale și tipiconale
– spirit organizatoric.
Folosul rugăciunilor înălțate în sobor este amplificat datorită numărului de slujitori care se roagă împreună la același altar, după cum lumina este mult mai strălucitoare dacă ard mai multe lumânări la un loc.
După susținerea materialului, au urmat discuții și dezbateri pe propleme tipiconale concrete, în care Preasfințitul Părinte Damaschin a oferit mai multe răspunsuri și explicații, despre anumite moment ale slujbelor în sobor (Vecernie cu Litie și Sfânta Liturghie), dar și lămuriri cu privere la edițiile Liturghierului în tradiția liturgică românească.
La final, coordonatorul cercului zonal, părintele Negură Dan Dumitru, a mulțumit Preasfințitului Părinte Damaschin pentru faptul că a oferit celor conectați la întâlnire răspunsuri și lămuriri. De asemenea, în asentimentul tuturor celor prezenți, a felicitat pe părintele Botezat Mihai pentru lucrarea pregătită și susținută cu profesionalism, prin care a oferit celor prezenți un veritabil curs de teologie liturgică, cu explicații, reprezentări grafice și tabele, toate elementele făcând din prezenta întâlnire un prilej de bucurie duhovnicească și formare intelectuală.
Totodată, a mulțumit tuturor pentru prezență și angajarea în discuții.
CERCUL PASTORAL NR. 8
„Sf. Ier. Spiridon”
În data de 10. 11. 2021, începând cu ora 16:00, membri cercului pastoral „Sf. Ier. Spiridon”, coordonat de părintele Horga Alexandru, preot paroh la Parohia Breaza II, s-au întâlnit în format on-line.
În prima parte a întâlnirii, părintele Dănilă George Dorin, preot paroh la Parohia „Sf. Nicolae”, sat Colacu, din comuna Fundu Moldovei, a susținut referatul intitulat „Filantropia creștină, activitate esențială în viața Bisericii”, din care cităm următoarele idei:
„În cea de-a doua parte, părintele coordonator a invitat pe cei prezenți să intervină și să prezinte un punct de vedere despre tema întâlnirii. Dezbaterea s-a referit la nevoia de împăcare a faptului că milostenia trebuie făcură în ascuns, ca o lucrare de taină, nu pentru imagine sau statistici, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că binele trebuie știut pentru a fi oferit ca pildă de urmat în vederea înmulțirii faptelor bune. Sigur, vremurile și contextul istoric și social cer Bisericii implicare în acte de filantropie, iar pentru Biserică, filantropia este o continuare firească a lucrării din epoca apostolică și continuată de-a lungul veacurilor. La nivel zonal se dorește crearea unei asociații, cu implicarea mai multor parohii în acțiuni concrete de ajutorare și implicare filantropică.
La final, preotul misionar protopopesc, Șuiu Alexandru-Iulian, a felicitat pe părintele pentru referatul susținut și modul de prezentare a temei și a mulțumit preoților participanți pentru prezență și implicarea în discuții.
Întâlnirea s-a încheiat prin intonarea imnului dedicat Maicii Domnului, „Cuvine-se cu adevărat”.
A consemnat arhid. Norocel Bogdan, Misionar Protopopesc