Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, în luna martie întâlniri ale cercurilor pastorale.
CERCUL PASTORAL NR. 1
Preoții din cercul pastoral „Sf. Apostol Andrei”, din zona Șaru Dornei-Panaci, s-au întâlnit în ședință de lucru în data de 02.03.2021, la parohia „Sfânta Parascheva” – Șaru Bucovinei, comuna Șaru Dornei, pentru a discuta despre probleme actuale cu care se confruntă preoții în parohii și Biserica în general.
Programul întâlnirii a început la ora 16:00 cu slujba Aghiezmei, urmată de slujba parastasului pentru sufletului vrednicului de pomenire, preotul Damaschin Buzilă, rânduială de rugăciune săvârșită sub protia părintelui protopop Goraș Aurel.
Referatul întâlnirii a fost susținut de către preotul paroh, Buzilă Florin Constantin, care a abordat tema intitulată: „Împlinirea/formarea preotului astăzi.”
Din cuprinsul prezentării cităm următoarele aspecte: „Împlinirea și formarea preotului astăzi trebuie să se desfășoare în logica responsabilității și a conectării directe cu realitățile contemporane. Este imperios acest lucru, altfel se riscă o pastorație autistă, complet ineficientă. În acest sens, participarea preotului la cursuri de formare în preoție, la cercuri misionare și pastorale, la întâlniri și dezbateri care vizează adaptarea și inovarea metodelor misionare și pastorale, ar trebui să facă obiectul agendei fiecărui preot, desigur, alături de serviciile liturgice și cultice. În aceste întâlniri commune, un preot poate lua act de experiența pastorală a celorlalți preoți participanți, ar putea identifica soluții la problemele din propria parohie, ar putea învăța cum să se raporteze la unele situații de viață ale credincioșilor prin apelul la sfătuirea unor preoți mai în vârstă. Toate acestea îl aduc pe preot într-o dinamică pastorală constantă și edificatoare. Modul în care sunt desfășurate cele trei activități preoțești, didactică, sfințitoare și conducătoare depind în mare măsură de actualizarea acestora în conformitate cu realitățile lumii de astăzi”.
După susținerea conferinței, părintele protopop Goraș Aurel a invitat preoții prezenți să-și prezinte punctul de vedere cu privire la tema abordată, de mare actualitate, iar părinții au făcut referire în intervențiile lor la propria experiență pastorală în acest sens.
Raport întocmit de diacon misionar Norocel Bogdan.
CERCUL PASTORAL NR. 2
Preoții din cercul pastoral „Sf. Cuv. Daniil Sihastru”, s-au întâlnit în ședință de lucru în data de 04.03.2021, orele 15-18, la parohia „Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” – Ostra, pentru a discuta despre slujirea și misiunea preoțească, precum și despre alte aspecte pastorale, specifice vremurilor noastre.
Programul întâlnirii a debutat cu săvârșirea Acatistului Mântuitorului.
Apoi, preotul paroh Dumbravă Gavril a susținut referatul intitulat „Preoții tineri învățând de la preoții bătrâni – preotul modern sau preotul conservator”, în care a prezentat o definire și analiză a slujirii preoțești în prezent. Astfel, preotul, fiind luat dintre oameni, prin hirotonie devine rugător pentru ei și mijlocitor către Dumnezeu. Dacă prin punerea mâinilor și prin rugăciunile episcopului se transmite harul preoției, în succesiunea apostolică, experiența pastorală se transmite de la preot la preot, de la maestru la ucenic. De aceea, „în formarea preotului, un rol major îl are duhovnicul. Atunci când merge în parohie, preotul trebuie să-și dea seama că nu cu el începe activitatea pastorală din acea parohie și nici cu el nu se încheie ci, în partea lui de efort duhovnicesc, reușita pastorală înseamnă mai întâi susținerea și continuarea activității pastorale celei bune a celor ce mai înainte de el au slujit în acea comunitate, el trebuind să-și poarte crucea cu jertfă personală. Din cuprinsul referatului mai reținem că astăzi preotul nu mai este doar duhovnic, filantrop, învățător, trebuie să fie și psiholog, psihoterapeut, manager și lider de opinie. Printre altele, în chip paradoxal, preotul ortodox al mileniului al III-lea se cuvine să fie preot de „pateric urban”.
Slujirea pastoral-misionară a preotului în fața provocărilor lumii în care trăiesc credincioșii nu reprezintă o noutate și nici provocările pe care Biserica le întâmpină nu sunt inedite. Sunt importante evitarea „limbii de lemn” în predică, actualizarea mesajului și trăirea autentică a credinței, dovedită în fapte concrete.
În finalul expunerii, părintele referent a invitat părinții prezenți la reflecție, printr-o serie de provocări lansate, dintre care amintim: prezentarea unui portret moral al păstorului ideal; preotul în scaunul de spovedanie; preotul de astăzi nădăjduiește să meargă în rai? Ce face pentru aceasta?; nuvela „De la noi la Cladova” de Gala Galaction; „Popa Tanda” de Ioan Slavici, etc.
Au urmat discuții și expuneri din propria experiență pastorală, concluziile întâlnirii venind din partea părintelui protopop Goraș Aurel, care a felicitat gazda pentru tema aleasă și modul de pregătire.
Raport întocmit de diacon misionar Norocel Bogdan
CERCUL PASTORAL NR. 3
Duminică, 14.03.2021, în biserica Parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie”, Argel, a avut loc întâlnirea cercului pastoral zonal, aflat sub patronajul Sfântului Cuvios Vasile de la Moldoviţa.
Activitatea cercului a debutat, conform programului anunţat, cu săvârşirea de către preoții membri, în prezenţa credincioşilor, a Tainei Sfântului Maslu, sub protia părintelui protopop Goraș Aurel, începând cu ora 16:00.
După miruirea credincioșilor, a urmat susținerea referatului intitulat „Deasa împărtășire cu Preacuratele Lui Hristos Taine. Argumente pro și contra” susţinător, pr. Gheorghe-Dumitru Creuco, gazda întâlnirii, care a completat prezentarea cu ample și elocvente intervenții, dovedind o bună cunoaștere a subiectului, de care este interesat.
Din referat cităm: „Taina Euharistiei este taina unității Bisericii, întrucât pe toți membrii ei activi îi unește prin Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos cu El însuși și astfel toți sunt nu numai înrudiți, ci și „co-trupești” după relatarea Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Efeseni (3, 6). Prin această taină, a Euharistiei, se produce predarea noastră lui Dumnezeu spre înviere, izvorâtă din moartea lui Hristos, ca predare Tatălui și din Învierea Lui. În esență, această sfântă Taină se dă pentru viața de veci, deci pentru ridicarea deasupra vieții pământești, este un ajutor pentru ca viața noastră pământească să înainteze spre viața de veci și o pregătire pentru moartea reală”.
După definirea Tainei și o expunere biblică în acest sens, un subcapitol a fost dedicat săvârșitorului Tainei. În continuare, cea mai amplă parte a referatului tratează, în două capitole, subiectele: Argumente „contra” desei împărtășiri din Sfintele Taine ale lui Hristos și Argumente „pro” desei împărtășiri din Sfintele Taine ale lui Hristos, în care se face o prezentare detaliată a opiniilor privitoare la împărtășirea cu Sfintele Taine.
În concluzie, părintele a afirmat că: „Nu deasa împărtășire de Trupul și Sângele lui Dumnezeu este vătămătoare și obraznică, ci împărtășirea cu nevrednicie, cu conștiința neîmpăcată, chiar dacă ar fi o singură dată în an, aceea aduce vătămare. Luând seamă la îndreptare și stăruind în pocăință, dezlegat de păcate prin mâna duhovnicului, ai libertatea de unire cu Hristos în cămara inimii și la pregustarea zilei Învierii sau zilei a opta a veșniciei încă din lumea aceasta, iar cel ce a gustat cu vrednicie din Sfintele Taine și a gustat din Pacea pe care o dă Domnul, se va sârgui să nu lipsească o zi de la întâlnirea cu Dumnezeu”.
După susținerea referatului, au urmat discuții cu privire la subiectul discutat, în care s-au înscris toți preoții participanți, concluzionând faptul că nu este de dorit nici o împărtăşire prea rară care să îndepărteze credinciosul de „viaţa cea veşnică” şi de comuniunea cu Hristos, dar nici una prea deasă, care ar risca să diminueze taina cea mare a cuminecării cu Sfintele Taine prin crearea unei obişnuinţe şi a unei posibile desacralizări a momentului euharistic.
A consemnat diaconul Norocel Bogdan
CERCUL PASTORAL Nr. 4
Vineri, 26.03.2021, preoții din cercul pastoral „Sf. Ierarh Spiridon” s-au întâlnit în ședință de lucru, la parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, satul Botuș, comuna Fundu Moldovei, începând cu ora 14:00.
Înainte de a descrie întâlnirea cercului pastoral amintim faptul că, în prima parte a zilei, majoritatea preoților care fac parte din acest cerc pastoral, împreună cu numeroși preoți din Arhiepiscopie, dar și din alte părți, în frunte cu părintele protopop Goraș Aurel, au săvârșit, în parohia Izvoarele Sucevei I, slujba de înmormântare a diaconului Atanasie Stasiuc, un venerabil și smerit slujitor al Sfântului Altar.
Cercul pastoral a fost deschis cu săvârșirea slujbei Acatistului Sfintei Cruci, de către soborul de preoți prezenți în biserica parohiei Botuș, după care părintele paroh, pr. Latiș Radu, la invitația coordonatorului cercului zonal, pr. Horga Alexandru, a susținut referatul intitulat: „Semnificația și importanța slujbei de înmormântare și a parastaselor”.
Din cuprinsul referatului reținem că, potrivit învățăturii Bisericii Ortodoxe, moartea nu este decât trecerea din viața pământească la viața cerească, este poarta prin care sufletul, despărțindu-se de trup, intră în veșnicie. În acest sens, semnificativ este un citat al Sfântului Ioan Maximovici care afirma: „nemărginită și nemângâiată ar fi fost durerea noastră pentru apropiații noștri care mor, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat viața veșnică. Viața noastră ar fi fost lipsită de sens dacă s-ar sfârși la moarte. Ce folos ar fi atunci din virtute și fapte bune? Dar omul a fost făcut pentru nemurire, iar prin învierea sa, Hristos a deschis porțile Împărăției Cerurilor, ale fericirii veșnice, celor care au crezut în El.”
Pentru că în tradiția ortodoxă viii și morții formează o singură familie, prăpastia morții nu este de netrecut, pentru că ne întâlnim cu toții în jurul jertfelnicului lui Dumnezeu (la Proscomidie). Această unitate stă la baza rugăciunii celor vii pentru cei adormiți, iar temeiurile principale ale rugăciunii adresate lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor celor răposați se bazează: pe virtuțile creștine (iubirea și credința); pe învățăturile cuprinse în Sfânta Scriptură; pe tradiția apostolică; pe învățătura Sfinților Părinți; pe hotărârile Sinoadelor ecumenice (părintele a detaliat toate aceste argumente).
Referindu-se la obiceiul pomenirii celor adormiți și rugăciunea pentru aceștia prin săvârșirea rânduielii parastasului, părintele referent a precizat că: „în ziua a treia ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos ca El, care a înviat a treia zi, să învieze și pe răposat în ziua învierii obștești. În ziua a noua mijlocim pe lângă Dumnezeu ca sufletul răposatului să se învrednicească părtășiei celor nouă cete îngerești ; în ziua a patruzecea rugăm pe Dumnezeu-Fiul ca precum El S-a înălțat la cer la 40 de zile, așa să se înalțe și sufletul răposatului în corturile drepților”. În general, rugăciunile pentru cei adormiți se unesc cu jertfa cea fără de sânge, la Sfânta Liturghie și sunt însoțite cu împărțirea de milostenii și cu facerea de bine.
La final, părintele protopop Goraș Aurel, l-a felicitat pe părintele paroh pentru materialul pregătit, care s-a dovedit o veritabilă conferință, în care a tratat subiectul cu seriozitate, bine structurat și prezentat, bazându-se pe o bibliografie vastă.
Întâlnirea s-a încheiat prin rugăciune, cântând împreună imnul dedicat Maicii Domnului, „Cuvine-se cu adevărat”.
Raport întocmit de diacon misionar Norocel Bogdan
CERCUL PASTORAL NR. 5
Marți, 23.03.2021, preoții din cercul pastoral „Mărturisitorii dreptei credințe” – Vatra Dornei s-au întâlnit la biserica „Sf. Proroc Ilie” din municipiu. Începând cu ora 18:00, s-a săvârșit slujba Acatistului Buneivestiri a Maicii Domnului.
În continuare, părintele protopop Goraș Aurel, a invitat pe părintele paroh Cîrceie Victor să susțină conferința pregătită în acest sens. Astfel, gazda întâlnirii a prezentat conferința cu tema „Cum întâmpinăm pe Domnul la Sfântul Potir?” Mai întâi a făcut o definire a omului, ființă care nu poate fi definită fără referire la Dumnezeu. Doar raportându-se la Dumnezeu, omul capătă sens, traiectorie și destinație – desăvârșirea. Răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?” vine de la Hristos: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și Eu în el, acela va aduce multă roadă căci fără de Mine nu puteți face nimic” (Ev. Ioan 15:5). În Hristos intrăm prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Pocăință, Preoție, Euharistie), adică prin Biserică. Astfel, „Biserica, ale cărei mădulare suntem (Efeseni 5:30) și în care am fost chemați să devenim un trup (Coloseni 3:15) viază și se desăvârșește prin Sfânta Liturghie. Este indiscutabil că în Biserica Ortodoxă centrul cultului liturgic este Sfânta Euharistie. În cadrul Sfintei Liturghii, în momentul în care darurile de pâine și vin sunt prefăcute în Trupul și Sângele lui Hristos, este reactualizată toată Jertfa de pe Golgota. De aceea, participarea la Sfânta Liturghie nu este o participare pasivă la o slujba a Bisericii, ci suntem chemați ca martori ai Jertfei de pe Golgota. Avem și noi, cei prezenți, acces la Jertfa lui Iisus și la viața Lui”.
În continuare s-a expus o amplă prezentare biblică a instituirii Sfintei Euharistii și s-a făcut referire la modalitățile de pregătire pentru primirea tainei și „întâmpinarea” Domnului la Sfântul Potir, dintre care amintim: prin Jertfă și Taină; prin Pocăință sau Taina Spvedaniei; prin credință și prin toate formele de manifestare a slujirii și vieții creștine; prin comuniune în Hristos cu semenii.
În finalul lucrării, autorul a redat treisprezece observații despre problema desei sau rarei împărtășanii în concepția Sfântului Nicodim Aghioritul.
După susținerea referatului, părintele protopop a invitat preoții prezenți la discuții pe marginea subiectului, discuții care l-au avut ca moderator pe coordonatorul cercului pastoral, pr. Dr. Mihai Valică. Discuțiile au vizat subiecte practice, întâlnite în pastorație: Sfânta Liturghie văzută ca cea mai puternică rugăciune pentru rezolvarea cererilor sau problemelor credincioșilor (deși nu se împărtășesc); spovedirea și împărtășirea „în grabă”, mai ales în Postul Mare; necesitatea catehizării (comunicare spre cuminecare); niciodată nu suntem vrednici, oricât ne-am pregăti, însă Hristos ni se dăruiește din nemărginita Sa dragoste; rânduiala liturgică și tipiconală a Liturghiei Darurilor înainte sfințite, etc.
În concluziile finale, printre altele, părintele protopop Goraș Aurel, a făcut referire la o relatare a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen, care, slujind la o biserică în Occident, a observat în mai multe duminici prezența unui domn care nu era din comunitatea românească respectivă. Intrând în dialog cu acesta, l-a întrebat dacă înțelege ceva din slujba ortodoxă la care participă. A răspuns că nu știe deloc limba română, dar a declarat emoționat: „Nu am înțeles nimic, dar am simțit”.
Așadar, Sfânta Liturghie și împărtășirea euharistică este trăire.
A consemnat diacon misionar, Norocel Bogdan
CERCUL PASTORAL NR. 6
Preoții din cercul pastoral „Sfinții Români” – Valea Bistriței – Broșteni, s-au întâlnit în împreună slujire, în seara zilei de 25.03.2021, la parohia „Sf. Ierarh Nicolae” – Broșteni.
Programul întâlnirii a început la ora 18:00 prin oficierea în sobor a slujbei sfințirii apei și slujirea Tainei Sfântului Maslu de obște, pentru credincioșii prezenți.
După partea liturgică, preotul paroh, Balabașciuc Ovidiu Dimitrie, a susținut referatul cu titlul „Rânduieli liturgice: rânduială – tradiție – inovație”.
Din referat reținem că, în practica liturgică, se numește inovație orice abatere de la Tipic sau de la regula de slujbă consfințită de cărțile de cult și de tradiția unanimă a Bisericii, o schimbare fie în textul rugăciunilor, fie în ritual. Inovație nu este doar ceea ce se face în plus, ci și ceea ce se nu se face din rânduiala obișnuită. Dreptarul după care trebuie analizată inovația este Tipicul, adică regula generală și uniformă pentru săvârșirea slujbelor bisericești, verificată și consfințită de Biserică printr-o îndelungată practică și înscrierea ei în cărțile de slujbă, pe care toți slujitorii bisericești sunt datori să o cunoască și să o respecte. Tipicul trebuie respectat pentru că este rezultatul unei îndelungate practici și experiențe a Bisericii întregi și nu a unei persoane; el constituie o operă colectivă.
În continuare, părintele a prezentat principalele inovații care se întâlnesc și în zonă, la Sfânta Liturghie, la împărtășirea euharistică și la celelalte Sfinte Taine. Printre altele a mărturisit: „A trebuit să treacă douăzeci de ani să dezvăț și să învăț credincioșii să se spovedească cu o zi înainte de Sf. Liturghie și să se pregătească pentru Sfânta Împărtășanie”.
După susținerea referatului, coordonatorul cercului zonal, pr. Ungurean Radu, de la parohia Crucea, a felicitat pe părintele paroh pentru tema prezentată și, adresându-se credincioșilor prezenți, le-a vorbit despre întâlnirea preoților în cercurilor pastorale, care le oferă posibilitatea sfătuirii și a schimbului de experiență, inclusiv în ceea ce privește uniformizarea liturgică și evitarea inovațiilor la slujbe.
În final, misionarul protopopesc, preotul Balabașciuc Petru, a felicitat pe credincioși că au răspuns invitației părintelui paroh de a participa la această întâlnire și le-a adresat un cuvânt de învățătură referitor la Praznicul Bunei Vestiri, la cinstirea Maicii Domnului precum și la prețuirea mamelor. De asemenea, i-a îndemnat să rămână statornici în credința ortodoxă și să participe la viața liturgică a Bisericii.
A consemnat diaconul misionar, Norocel Bogdan.
CERCUL PASTORAL NR. 7
În data de 24.03.2021, orele 16-19, la parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral zonal ocrotit de Sfântul Mitropolit Dosoftei.
Cu acest prilej, s-a săvârșit Liturghia Darurilor înainte-sfințite, de către preotul Niță Gheorghiță de la parohia gazdă, împreună cu preotul Norocel Constantin de la biserica „Nașterea Maicii Domnului” și diaconul misionar Norocel Bogdan. Aproximativ 40 de credincioși s-au împărtășit.
După slujirea liturgică, părintele paroh și coordonator al cercului, pr. dr. Macar Ilie, l-a invitat pe părintele co-slujitor, pr. Babici Orest, să prezinte materialul pregătit pentru această întâlnire. Astfel, în continuare, s-a dat citire referatului care tratează subiectul: „Darurile lui Dumnezeu pentru om în Liturghia Darurilor înainte-sfințite”.
Mai întâi, părintele referent Babici Orest, a prezentat o foarte bună introducere intitulată „Liturghia ca formă de cult și centru al cultului divin ortodox”, după care a făcut referire la scopul Sfintei Liturghii (care este unul dublu: 1. de sfințire a Darurilor de jertfă și 2. de sfințire a credincioșilor prin împărtășirea lor cu Sfintele Taine). Întrucât scopul ultim este acela al împărtășirii credincioșilor (în trecut, regula generală prevedea împărtășirea tuturor credincioșilor), slujba de împărtășire euharistică, specifică Postului Mare, poate fi numită și este socotită Liturghie, mai exact Liturghia Darurilor înainte-sfințite.
Această Liturghie, rânduită a fi săvârșită în zilele de rând ale Postului Mare, mai ales miercurea și vinerea, se săvârșește seara, la ceasul potrivit pentru Vecernie, slujbă cu care și este unită. Cei care ajunează și se spovedesc, se împărtășesc în cadrul acestei slujbe, iar împărtășirea de seara, după o zi de ajunare, descoperă adevăratul sens al postului și al vieții creștine, ca pregătire-așteptare a Împărăției lui Dumnezeu.
A fost prezentată, în continuare, o istorie a apariției acestei Liturghii în cultul ortodox, apoi o expunere privitoare la problema autorului ei, vremea săvârșirii și alte aspecte liturgice și tipiconale. În concluzie s-a menționat faptul că Liturghia Darurilor ne învață că „nu putem să postim de această lume fără a ne hrăni cu cea de dincolo și nu putem flămânzi de cele pământești fără a ne hrăni cu Dumnezeu. Postul fără Euharistie este un simplu exercițiu de virtuozitate ascetică, iar Euharistia fără post este prezentarea la nuntă fără pregătire. Postul dinaintea Liturghiei este cu adevărat foame și sete (și la propriu) pentru Dumnezeu, urmată de hrana și băutura cea de nemurire”.
În final, părintele protopop Goraș Aurel, prezent la întâlnirea cercului pastoral, a felicitat pe părintele referent pentru tema tratată și a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care a făcut referire la frumusețea vieții liturgice a Bisericii Ortodoxe, la cele trei Sfinte Liturghii ce se săvârșesc în cult în decursul unui an, între care se află și Liturghia Darurilor, care îmbogățește sufletele celor care participă la ea, prin binecuvântarea pe care Dumnezeu o dăruiește prin împărtășirea euharistică dar și prin frumusețea cântărilor specifice.
A consemnat diaconul misionar, Norocel Bogdan