Pentru a veni în sprijinul preoților recent hirotoniți ai eparhiei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în perioada 27 octombrie – 1 noiembrie 2024 se desfășoară la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, una dintre cele mai noi ctitorii pe aceste meleaguri, cea de-a treia ediție a cursurilor de formare pentru tinerii preoți ai eparhiei, sesiuni de aprofundare și sintetizare a informațiilor asimilate în timpul anilor de studiu, dar și ateliere și seminarii care vizează componenta practică a vocației în slujirea preoțească. La finalul cursului participanții se vor bucura de „un bagaj de resurse motivant și formator, precum și de o traiectorie verificată în ceea ce privește misiunea pastorală”.
Lucrările prezentei ediții au debutat în dimineața zilei de luni, 27 octombrie 2024, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în biserica mare a Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, cu hramul „Sfântul Ioan de la Râșca și Secu”, la care au participat 22 clerici ce au primit de curând Taina Preoției, din cele 5 protopopiate ale eparhiei, precum și membri ai Sectorului Educațional-Teologic al Centrului Eparhial Suceava, între care arhid. Marius Gabriel Filip, director departament. Aceștia au audiat apoi prelegerile susținute de formatorii invitați în cadrul evenimentului și au luat parte la sesiunile de dialog.
Cel dintâi curs al acestei săptămâni de pregătire, intitulat „Considerații biblice despre rugăciune”, a fost susținut de pr. prof. univ. dr. Petre Semen, profesor emerit al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Sfinția sa i-a îndemnat pe cei prezenți să permanentizeze rugăciunea, aceasta fiind modul prin care Îl cunoaștem și intrăm în dialog cu Dumnezeu. Totodată, părintele profesor a asociat rugăciunea cu o audiență divină, la care creștinul este invitat să se înscrie zilnic, ea fiind cheia cu care se deschide Vistieria Cerurilor.
A urmat prelegerea domnului lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, cadru didactic la Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, intitulată „Slujind Împăratului cerurilor – echilibru și interiorizare în misterul sublim al Sfintei Liturghii”. Întâlnirea de astăzi a fost gândită ca un dialog în cadrul căruia preoții au fost invitați să analizeze provocările actuale vis-a-vis de contextul Sfintei Liturghii, abordând această taină din punct de vedere al sinergiei dintre cele două strane și altar, pe de o parte, și cele două strane și credincioșii din biserică, pe de altă parte.
Totodată, toți cei prezenți au fost invitați să identifice mai multe elemente prin care slujirea liturgică să poate fi îmbunătățită, astfel încât cei doi piloni importanți (strană și altar vs strană și credincioși) să asigure atât duhul slujirii, cât și partea de corectitudine liturgică-muzicală.
Nu în ultimul rând, s-a adus în discuție rolul psaltului și al cântării de strană în viața parohiei și au fost analizate provocările actuale cu privire la statutul psaltului și eventuale soluții la aceste probleme ce pot veni atât dinspre strană, cât și dinspre altar.
În aceste zile, în care cunoașterea se împletește cu rugăciunea, întrucât Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se săvârșește în fiecare zi, tematica abordată este una diversă și cuprinde diferite probleme de actualitate, toate prezentările încercând să răspundă provocărilor cu care se întâlnesc preoții zi de zi în viața parohiilor păstorite de către aceștia. Dintre titlurile subiectelor amintim: Elemente de estetică liturgică – Proscomidie demonstrativă, Combaterea sectarismului, Administrație parohială, Aplicarea vechilor canoane în contemporaneitate, Pedagogia împrietenirii cu Hristos, Preotul – între vocație și familie, Cuvinte din Cuvânt, Îndemnuri patristice pentru probleme actuale, Curs de prim ajutor.
Un moment deosebit pentru cursanții acestei ediții va avea loc miercuri, când în mijlocul celor prezenți va poposi Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru împreuna-slujire a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în același locaș de cult al așezământului monahal, o bijuterie arhitecturală înveșmântată în frescă în interior și la exterior.
Printre cei care le vor fi dascăli tinerilor preoți în aceste zile se numără pr. prof. univ. dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. prof. univ. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, pr. conf. univ. dr. Patriciu Vlaicu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, pr. prof. univ. dr. Mihai Vizitiu, profesor emerit al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. Dimitrie Horga, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, prof. Daniela Luminița Ceredeev, inspector școlar pentru disciplina religie al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, și dr. Adriana Mihalaș, secretar general al Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din București.
Între obiectivele programului organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de către Sectorul Educațional Teologic al Centrului Eparhial Suceava se numără „responsabilizarea slujitorului spre conștientizarea și asumarea misiunii încredințate, aceea de iconom al tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1), anticiparea nevoilor din parohie și identificarea soluțiilor pentru rezolvarea acestora, alcătuirea unui ghid pentru preotul aflat la început de misiune, creșterea duhovnicească și academică a slujitorului, dar și oferirea unor resurse adecvate pastorației”.