Împărăţia lui Dumnezeu nu este ceva inaccesibil omului, ci, dimpotrivă, ea este rezultatul unei împreună-lucrări a omului cu Dumnezeu. Mintea celui care caută Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6, 33) poartă în sine, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, aproape toate însuşirile dumnezeieşti. Da, Hristos este Lumina minţii noastre! El Însuşi a confirmat: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8, 12). O promisiune cu răsunet peste veacuri!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,
Fragmentul care s-a citit astăzi, de la Sfântul Evanghelist Matei (6, 22-33), face parte din programul de reforme promulgat de Iisus Hristos pe Muntele Fericirilor. După ce Mântuitorul a vorbit ascultătorilor despre milostenie, rugăciune şi post, a adus în atenţia acestora un alt subiect legat de destinul lumii şi de strădania omului, până la idolatrizare uneori, pentru dobândirea celor pământeşti. În acest context, pentru a le atrage atenţia celor vizaţi, Mântuitorul le-a spus: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.” (Matei 6, 22-23).
Mântuitorul vorbeşte despre ochiul trupului pentru a-i face pe ascultători să înţeleagă taina ochiului sufletului, a minţii. Şi întocmai ochiului trupului, când ochiul minţii este curat, sănătos, atunci şi mintea este sănătoasă. Despre un astfel de om, cu o minte sănătoasă, Sfântul Apostol Pavel spune că are gândul, mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16). Iar când ochiul minţii este întunecat, din pricina păcatului, se înţelege că întreg trupul este întunecat de păcat. Un astfel de om nu este capabil să-L vadă pe Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel se ruga pentru cei din Efes care intrau, din păcate, în această categorie de oameni: „Să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăția slavei moștenirii Lui în cei sfinți” (Efeseni 1, 18).
Întunericul din om este o formă a lucidităţii demonice. Fericitul Augustin avertizează că dacă mintea îţi va fi lipsită de capacitatea de discernere a binelui de rău, atunci va fi nespus de mare întunericul nepriceperii din tine. În acest sens, Mântuitorul avertizează: „Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult!” (Matei 6, 23). Abia acum putem înţelege cuvintele Mântuitorului: „Cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea” (Matei 13, 14; cf. Ioan9, 39). Este de la sine înţeles că dacă lumina din tine, care este mintea, hărăzită să conducă sufletul, este întuneric, atunci întunericul care vine din patimi şi păcate întunecă sufletul cu atât mai mult. Păcatul întunecă mintea şi pustiește sufletul, atenționează și Sfântul Maxim Mărturisitorul. Mintea, raţiunea, este un aspect al chipului lui Dumnezeu din om. Or, o minte întunecată este o minte lipsită de lumina Duhului Sfânt. De aici şi îndemnul Apostolului: „Duhul să nu-l stingeţi” (I Tesaloniceni 5, 19).
Şi ca să exemplifice cele spuse cu privire la curăţenia ochiului sufletului, a minţii, a raţiunii, – chipul lui Dumnezeu din om –, Mântuitorul face o demonstraţie strict logică a noului principiu de viaţă: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6, 24). Versetul este considerat o premieră logică din ordinea evidenţelor. În viaţă nu putem sluji la doi domni, fiindu-le fideli în egală măsură.
Mamona este întruchiparea răului. La evrei personifică bogăţia transformată în idealuri egoiste. Ecclesiastul 5, 9-10, Ecclesiasticul 31, 8, 10, I Timotei 6, 9-10 și 17-19, Evrei 13, 5 sunt doar câteva dintre referințele unde se vorbește despre mamona. Mamona este pus în contrast cu Dumnezeu.
Mamona, spune Sfântul Isaia Pustnicul, este semnul a toată lucrarea lumii acesteia; dacă omul nu o părăseşte, nu poate sluji lui Dumnezeu. Or, Dumnezeu, ca Dumnezeu, Stăpân şi Creator al întregului Univers, nu acceptă alternativă. El te vrea numai pentru El. Prorocul întăreşte afirmaţia: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos” (Ieşirea 20, 5). Aşa se şi explică faptul că Dumnezeu ne vrea sub control. Când te risipeşti sufleteşte nu mai poţi fi în comuniune cu Dumnezeu. Şi, deşi sunt priorităţi între priorităţi, mai întâi trebuie să ne îngrijim de cele ale sufletului, respectiv de Împărăţia lui Dumnezeu, iar mai pe urmă să ne îngrijim de cele legate de trup; prioritate ar trebui să aibă cele legate de suflet. Mântuitorul îndeamnă: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25).
Când Mântuitorul spune: „nu vă îngrijiţi…”, să nu se creadă că El ne vrea indiferenţi, indolenţi. Nicidecum! Ci El ne atrage atenţia să nu acordăm mai multă importanţă lucrurilor mici în defavoarea celor mari. Există o gradaţie infinită atât a binelui, cât şi a răului. Îmbrăcămintei, hranei şi băuturii li se cuvine atenţie, însă nu mai multă decât sufletului. Viaţa trebuie să fie deasupra acestor bunătăţi perisabile. Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm, întărește și înţelepciunea populară.
Pe treptele materiei se urcă, însă nu trebuie să cădem sub povara lor, pentru că ne strivesc. Fără îndoială, Dumnezeu nu este împotrivă ca noi să ne aducem contribuţia proprie, adică să arăm, să semănăm, să prăşim şi celelalte. În orice lucrare există un sinergism divino-uman. Noi să facem ce ţine de noi, însă în continuare să-L lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce ţine de El, că doar suntem „împreună-lucrători cu Dumnezeu”, în gândirea Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 3, 9).
Dumnezeu vrea un parteneriat liber consimţit cu oamenii; altfel nu ar fi Dumnezeu. Liberul arbitru este darul lui Dumnezeu făcut omului.
Şi pentru a le arăta cât de absurd este să investeşti timp în slujirea unor astfel de idoli, întocmai păgânilor (Matei6, 32), Hristos aduce în atenţia ascultătorilor trei exemple luate din creaţie: păsările cerului, iarba şi crinii câmpului: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte.” (Matei 6, 26). Când a punctat aceasta, Hristos nu a avut în vedere faptul că în Ţara Sfântă pâinea se câştiga fără o grijă deosebită, ci a vrut să arate că fără ajutorul lui Dumnezeu noi nu putem face nimic pentru noi înşine. Prin grijile noastre, legate adeseori numai de cele ale trupului, din păcate, nu vom putea adăuga staturii noastre nici măcar un cot (48 cm). Şi apoi, dacă Dumnezeu se îngrijeşte atât de cele necesare păsărilor cerului, până-n amănunt, cât şi de iarba şi crinii câmpului pe care, cum este scris în Scriptură, îi îmbracă cu atâta dărnicie şi frumuseţe, chiar întrecându-l în măreţie şi podoabă pe Solomon (Matei 6, 28-29) care prefera hainele albe de culoarea crinului, să fim încredinţaţi că Dumnezeu se îngrijeşte cu atât mai mult de om, pentru care le-a făcut pe toate acestea.
Podoabele omeneşti sunt nedesăvârşite în comparaţie cu cele ale naturii. De aceea, Mântuitorul, în concluzia celor expuse, accentuează inutilitatea îngrijorării noastre pentru lucrurile exclusiv lumeşti: „Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca. (…) ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele” (Matei 6, 31-32). Fără Dumnezeu, munca noastră este în van, mai ales dacă această muncă este asociată cu interese meschine, egoiste. Mântuitorul vrea ca cei care împlinesc cuvântul Evangheliei Sale să fie superiori prin virtute celor care se îngrijesc cu precădere de cele enumerate mai sus; din acest motiv le adresează o întrebare retorică: „Nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25).
Prioritatea trebuie să le fie însă cu totul alta, după cuvântul Mântuitorului Hristos: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33). Adică, dacă Îl avem pe Dumnezeu, Care domneşte pe tronul Împărăţiei Sale (Psalmii 102, 19), să fim încredinţaţi că nu vom duce lipsă de nimic. În faţa acestui deziderat legat de „Împărăţia lui Dumnezeu”, toate celelalte, spune Sfântul Apostol Pavel, sunt „pagubă” şi „gunoaie” (cf. Filipeni 3, 7-8).
Împărăţia lui Dumnezeu nu este ceva inaccesibil omului, ci, dimpotrivă, ea este rezultatul unei împreună-lucrări a omului cu Dumnezeu. Mintea celui care caută Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6, 33) poartă în sine, scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul, aproape toate însuşirile dumnezeieşti. Da, Hristos este Lumina minţii noastre! El Însuşi a confirmat: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8, 12). O promisiune cu răsunet peste veacuri!