Introducere
„Cateheza este o lecție de Religie“, spunea mereu vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania. Dar putem spune și invers: „ora de Religie este cateheză“. În Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) cateheza este definită chiar așa: „lecție de Religie creștină“.[1]
Cuvântul „cateheză“ vine de la catehumeni, adică acei creștini ce se pregătesc pentru Sfântul Botez. În Biserica Primară, aceștia participau la slujbe din pronaos (după pridvor, prima încăpere aflată la intrarea în Biserică), iar în momentul în care se termina Ectenia pentru cei chemați: „Câți sunteți chemați, ieșiți. Cei chemați ieșiți. Ca nimeni dintre cei chemați să nu rămână“, toți catehumenii ieșeau din Biserică iar la Sfânta Liturghie rămâneau doar credincioșii care se împărtășeau.
În primele secole ale erei noastre, perioada de catehizare, era obligatorie și dura aproximativ doi-trei ani, după care catehumenii erau botezați, de obicei la marile sărbători. Canoanele 46 Laodiceea și 78 Trulan prevăd catehizarea obligatorie a candidaților la botez și chiar examinarea lor săptămânală. Doar în cazul în care catehumenul era/este grav bolnav, preotul poate săvârși Botezul fără cateheză, dar și atunci era/este obligat să-l întrebe pe candidat (sau pe cel care mărturisește în locul lui) dacă crede în Sfânta Treime, în mântuirea prin Domnul nostru Iisus Hristos, în învierea morților, în viața cea de veci, etc.
Astăzi, cu durere trebuie să recunoaștem că în prea multe Parohii Ortodoxe, nu se mai face cateheză. Botezul copiilor mici a eliminat treptat cateheza din comunitățile noastre parohiale. De ce? Fiindcă se presupune (în mod greșit) că a fi botezat înseamnă a fi și învățat. Se greșește crezând că Harul primit de un copil la Botez și împărtășirea lui cu Sfintele Taine în fiecare duminică și sărbătoare, îi este de ajuns ca să crească în credință și să-și cunoască în Duhul Sfânt, propriul Dumnezeu.
Însă, copiii și de fapt noi toți credincioșii ortodocși, avem permanent nevoie de cateheză. Sunt atât de multe de explicat și la fel de multe de învățat și practicat. Noi, creștinii adulți de astăzi, suntem de fapt copiii de acum câțiva ani, botezați, dar care am primit foarte puține învățături de credință, pe alocuri mai deloc.
Slavă Domnului, datorită în mare parte orei de Religie, astăzi copiii și tinerii ortodocși nu doar sărută Sfânta Evanghelie duminica la Biserică, ci o și citesc și chiar o învață, la școală. Să te naști într-o familie de ortodocși nu înseamnă mai nimic, dacă nu ți se explică de ce trebuie să crezi și de ce să crezi așa și nu altfel. Un vechi și înțelept proverb african spune că „este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil“.
Învățătura religioasă și etica sau morala
În anul 2017, în cuvântul adresat profesorilor de Religie, PF. Părinte Patriarh Daniel, spunea:
Ora de Religie este un apostolat educațional, o misiune sfântă, deopotrivă spirituală și socială, adică o chemare și o trimitere din partea lui Dumnezeu pentru a modela sufletele tinere în comuniune de iubire față de Dumnezeu și față de semeni…[2]
Așadar, scopul principal al orei de Religie este modelarea sufletelor. Această modelare se mai numește și îndreptare, îmbunătățire sau sfințire, căci omul ca zidire a lui Dumnezeu Ziditorul este chemat să pășească pe calea creșterii duhovnicești, experimentând curățirea de păcate, iluminarea și chiar îndumnezeirea.
Cateheza din cadrul orelor de Religie este așadar religios-morală și formativă, modelul unic și desăvârșit fiind însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Ora de Religie este și pedagogică, în sensul că ține cont de etapele sufletești de înaintare spirituală ale fiecărui elev.
Schimbările etice (morale) survenite în viața copiilor și a tinerilor reies din puterea Sfintei Evanghelii, care și astăzi este Cuvântul lui Dumnezeu. Să nu uităm și să nu ne înșelăm, Evanghelia a fost, este și va fi mereu o sămânță bună (Evanghelia după Marcu, cap. 4, Pilda semănătorului[3]).
Ortodoxia nu este una dintre multe alte religii, ci este însăși calea mântuirii, de aceea, ea trebuie propovăduită pretutindeni și mai cu seamă în școlile unde învață ai noștri creștini ortodocși, elevi și profesori. Ea, Ortodoxia, ne face cu siguranță mai morali, dacă o primim în inimi. Dacă nu primim mesajul ei dumnezeiesc, nu devenim mai buni, dar cu siguranță devenim mai informați. Deci unde-i paguba? Nu există nicio pagubă, oricum ai da-o.
Profesorii de Religie, preoții, episcopii, nu impun anumite comportamente. Ei doar recomandă/cheamă la ascultare de Dumnezeu și de Biserică. Cum arăta societatea românească azi dacă nu se făcea Religie în școli? Sunt sigur că mult mai rău. Capitalismul, prost înțeles și anapoda practicat, libertatea aproape totală (greșit înțeleasă) a fiecăruia, avalanșa de informație, venită din zone culturale diferite și de multe ori anticreștine, sunt iată, doar câteva motive ale decăderii spirituale.
Soluția este o împreună-lucrare a Bisericilor cu școlile. Atât preoții cât și profesorii trebuie să lucreze neîncetat la binele duhovnicesc al tuturor. Din punct de vedere moral-duhovnicesc, profesorul de Religie aparține Bisericii și predă numai cu binecuvântarea episcopului său.
La noi în Biserica Ortodoxă se pune foarte mult accent pe slujbe. Acestea aduc laudă și mulțumire lui Dumnezeu. Dar nu trebuie să minimalizăm rolul catehezei, al învățăturii, respectiv al predicii. Se presupune că e de ajuns să te rogi. Dar iluminarea minții vine și prin Cuvânt, vine și prin propovăduire (Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. [4]).
Fără cateheze în Biserici și fără ore de Religie în școli, Bisericile vor fi mai goale. Așa s-a întâmplat în Europa. Europenii încă mai cred că pot oferi lumii o nouă religie, civilizația. Noi rămânem la încredințarea că Sfânta Evanghelie, respectiv Ortodoxia, este net superioară, este chiar desăvârșită. Fiindcă este de la Dumnezeu, Cel ce nu greșește niciodată.
Scopuri ale orelor de Religie și ale catehezelor
În programele școlare, profesorii și elevii pot citi și identifica cu ușurință scopurile mai ales didactice, ale diverselor activități desfășurate în clase la ora de Religie. În cadrul catehezelor, urmărim adesea:
a) Să-i inițiem pe copii și adolescenți în dogmele fundamentale ale credinței ortodoxe, ca aceștia nu doar să învețe ce trebuie să creadă ci și cum să trăiască duhovnicește.
b) Să fundamentăm, teologic, comportamentul moral al elevilor și în special al elevilor noștri ortodocși.
c) Să dăm răspuns multor probleme practice și fundamentale ale instruirii morale și îndeosebi ale instruirii duhovnicești.
d) Și nu în ultimul rând, să arătăm legătura dintre credință și viața de zi cu zi a credinciosului ortodox.[5]
În concluzie, să nu uităm, copilul este ca o carte nescrisă, cine scrie primul și ce scrie, este foarte important. Orele de Religie sunt cateheze, în cadrul cărora accentul cade mai ales pe aspectul didactic al vieții creștine (ce trebuie să știm) iar catehezele din Biserici sunt ore de Religie în cadrul cărora accentul cade în mod deosebit pe aspectul practic (ce trebuie să facem) al vieții duhovnicești. Negreșit, ceea ce facem este determinat de ceea ce știm și mai ales de ceea ce credem (Iacov 2, 18) iar cunoștințele neurmate de fapte, nu valorează mai nimic.
Note
[1] https://dexonline.ro/definitie/catehez%C4%83
[2] Fragment din cuvântul Părintelui Patriarh Daniel, adresat în deschiderea Consfătuirii profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Bucureștilor, marți, 12 septembrie 2017
[3] https://teonote.ro/biblia/Marcu.htm#c4
[4] https://teonote.ro/biblia/Matei.htm#c4v4
[5] Terminologia și Programa analitică a Gimnaziului, Ed. Ministerul Educației și al Religiei, Atena 1980, pag. 22-23.
Bibliografie
1. Sfânta Scriptură, Versiunea Ortodoxă Sinodală, 2008.
2. Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Vol. VI, Ed. Evanghelismos, 2013.
3. Dicționarul explicativ al limbii române (DEX).
4. Pr. Ilarion Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009.
5. Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, Trad. din limba greacă de Ierom. Evloghie Munteanu, Ed. Egumeniţa, 2003.
6. Ierom. Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, Trad. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Schitul Lacu – Sf. Munte Athos, Ed. Evanghelismos, București, 2004.
7. Cuvântul Părintelui Patriarh Daniel, adresat în deschiderea Consfătuirii profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Bucureștilor, Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei, marți, 12 septembrie 2017.
pr. prof. Constantin Pîșlac
foto credit: Parohia „Sfântul Nicolae” Sadova