Sfântul Maxim Mărturisitorul definește Biserica drept „o icoană a lui Dumnezeu, ca una care realizează între credincioși aceeași unire în Dumnezeu” (Mystagogia 1, PG91, 668B). În Biserică se realizează unitatea credincioșilor în Hristos, ca icoană a unității Persoanelor Sfintei Treimi, conchide Prof. Dr. Gheorghios D. Metallinos (Parohia – Hristos în mijlocul nostru, Deisis, Sibiu, 2004, p. 13). Există...Citește mai departe
Sfinţii Evanghelişti aduc în atenţia noastră două persoane: una de doisprezece ani ca vârstă şi care era pe moarte, iar alta care suferea de doisprezece ani. Negreşit că aici numărul 12 nu poate avea alt simbolism decât cel al Împărăţiei lui Dumnezeu, în care nu va mai fi nici durere, nici boală, şi unde nici...Citește mai departe
Biserica Ortodoxă Română încurajează participarea credincioșilor la viața socială a comunității, inclusiv prin exprimarea votului corect și responsabil pentru alegerea reprezentanților săi în forurile legislative ale statului, recomandând, totodată, să se aibă în vedere realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate.Citește mai departe
Cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în perioada 5-7 noiembrie 2020, în Sala de conferințe a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-au desfășurat sesiunile programului de formare „Consilier în Domeniul Adicțiilor”, ținându-se cont de toate măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu noul coronavirus. Oaspeți de la Patriarhie au fost părintele Ciprian Ioniță… ,...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale. În cadrul protopopiatului Suceava II, cercurile pastorale s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul eparhial prin Sectoarele Administrativ-bisericesc și Educațional-teologic a organizat examenul pentru ocuparea unui post clerical vacant în mediul urban, sesiunea octombrie-noiembrie 2020. În urma examinării candidaților, s-au ocupat toate posturile vacante, după cum urmează: Pr. Ștefan MIHALCEA – Preot paroh la Parohia Sf. Ap....Citește mai departe
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a publicat listele actualizate cu posturile clericale vacante în mediul rural, după cum urmează: a. pentru ocuparea de către cei ce au susținut examenul de capacitate preoțească; b. pentru transfer. Listele posturilor vacante pot fi consultate în atașament. ANUNȚURI MAI VECHI Lista posturilor...Citește mai departe
În ziua de 5 noiembrie 2020, la reședința mitropolitană din Iași s-a întrunit, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care au participat IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale. În cadrul protopopiatului Fălticeni cercurile pastorale s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui Protopop...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sub îndrumarea sectorului de Misiune pastorală și actualitate creștină al Centrului eparhial – Suceava, coordonat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, în toate protopopiatele eparhiei s-au desfășurat în luna octombrie întâlniri ale cercurilor pastorale. În cadrul protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, cercurile pastorale s-au desfășurat sub îndrumarea părintelui...Citește mai departe
Comentarii recente