Predici

Category

sfantul_ierarh_spiridon_site
Pentru viaţa sa sfântă, dedicată în întregime lui Dumnezeu, precum şi pentru virtuţile sale, Spiridon a fost hirotonit preot, iar la scurt timp, episcop al orăşelului Trimitunda. În această calitate, el nu a renunţat la modul său simplu de viaţă. Adeseori era văzut mergând cu oile la păscut, pentru a găsi liniştea necesară rugăciunii. Însă...
Citește mai departe
whatsapp_image_2020-12-06_at_18
Fiecare antimis în parte se sfinţeşte prin stropirea cu agheasmă şi prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, în semnul Sfintei Cruci. Înainte de a fi dăruite bisericilor ce urmează să fie sfinţite, – sau în cazul în care noul episcop sau chiriarh al locului doreşte să schimbe antimisul –, arhiereul pune în buzunăraşul cusut...
Citește mai departe
sfanta_filofteia_site
Împrejurările în care au fost aduse în ţara noastră moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia nu sunt pe deplin clarificate de istorici, pierzându-se în negura timpului. Nu este de mirare că au apărut şi unele tradiţii locale, una din ele spunând că Sfânta a ales singură, după martiriul său, în ce oraş să meargă. Lăsându-se trupul greu...
Citește mai departe
sfantul_ierarh_nicolae_site
Tradiţia spune că Sfântul Nicolae, în noaptea de Crăciun, când Cerurile se deschid, este preferat la masa lui Dumnezeu. Şi aceasta, pentru modul său de a-i fi slujit şi înţeles pe oameni, pentru verticalitatea de care a dat dovadă în nenumărate ocazii, mai ales când a fost vorba de credinţă; pentru smerenia şi dăruirea sa...
Citește mai departe
foto_ips
Desigur, au fost momente în care Hristos Însuşi s-a mâniat, însă este o mare diferenţă între mânia iraţională a liderului spiritual şi mânia îndreptăţită şi sfântă a Mântuitorului. Dacă prima era pricinuită numai de considerente proprii, mânia Mântuitorului afirma o atitudine împotriva răutăţii dezlănţuite, a nedreptăţii, a formalismului, a discriminării, a urii şi asupririi; împotriva...
Citește mai departe
whatsapp_image_2020-12-01_at_21
Dincolo de manifestări comemorative, recunoștința față de făuritorii Marii Uniri, a unirii istorice, se va arăta în cultivarea acestei uniri, lăuntrice, plină de dragoste, plină de smerenie, plină de credință într-un Dumnezeu Care va lucra din plin în acest popor, atunci când îl va vedea așa cum și-l dorește, umăr lângă umăr și inimă lângă...
Citește mai departe
sfantul_apostol_andrei_-_basilica
Sfântul Evanghelist Ioan este singurul care relatează, ca martor direct, chemarea la apostolat a Sfântului Apostol Andrei, împreună cu chemarea sa. Pătrunşi la inimă de cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul, care Îl descoperă pe Hristos drept „Mielul lui Dumnezeu ”, ei merg după Iisus, dorind să zăbovească mai mult cu El. Pesemne Îi simţiseră dumnezeirea. Rămânând...
Citește mai departe
ps-calinic-la-inceputul-slujbei-de-intronizare-ca-arhiepiscop-scaled-site
Pentru a intra in Împărăţia cerurilor, cel bogat trebuie să se subţieze atât de mult, adică să renunţe la cele care îi fac plăcere, încât să devină transparent lui Dumnezeu. Din acest motiv, când bogăţiile sunt folosite în scopuri filantropice, ele asigură un loc în veşnicie (Luca 16, 9). Prin urmare, sărăcia de bună voie...
Citește mai departe
liturghie-hram-vovidenia-neamt_site
Eternizarea bogăţiei face ca perspectiva vieţii Dincolo să se inverseze. Nu bogăţia în sine este rea, ci inversarea de perspectivă pe care o produce aceasta. În loc ca bogăţia să te deschidă spre veşnicie, ea te închide în infernul grijilor şi al egoismului, dacă este folosită rău. În cazul în care aceste bogăţii există, datorită...
Citește mai departe
intrarea_maicii_domnului_in_biserica_-_site
La vârsta de trei ani, Fecioara Maria a fost dusă la templul Domnului, în care a rămas până la vârsta de cincisprezece ani, ocrotită fiind de Arhanghelul Gavriil, care îi descifra tainele Scripturilor, pregătind-o pentru înalta chemare rânduită de Dumnezeu de a-L naşte pe Fiul Său.
Citește mai departe
1 78 79 80 81 82 84

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info