Postul este un prilej de eliberare a trupului de robia materiei, robie care afectează și sufletul. Pentru ca postul nostru să aibă valoare, să fie plăcut lui Dumnezeu, trebuie ca odată cu postirea să împlinim trei condiţii: iertarea, milostenia şi rugăciunea. Iertarea, pentru că un post fără o iertare prealabilă a semenului este un post...Citește mai departe
Mulțumește Preaveşnicului Dumnezeu pentru harul preoţiei, încredințat ție spre lucrare prin hirotonie, prin punerea mâinilor episcopului. Slujește, ca iconom al tainelor Preasfintei Treimi, cu aceeaşi emoţie sfântă ca în prima zi de hirotonie și mărturisește-L în orice clipă pe Mântuitorul Hristos. Fă-te pildă păstoriţilor tăi pentru a câştiga sufletele lor pentru veșnicie prin modul tău...Citește mai departe
În comentariile Sfinţilor Părinţi, omul căzut între tâlhari este Adam, cu cei coborâtori din el. Ierusalimul este raiul, Ierihonul este iadul; tâlharii sunt duhurile rele; preotul, Legea, levitul, prorocii, iar samarineanul, Hristos; untdelemnul, Taina Sfântului Maslu, iar vinul, Euharistia. Cei doi dinari reprezintă cele două Testamente, care au fost lăsate gazdei – Biserica. Preacuvioşi şi Preacucernici...Citește mai departe
Renumit pentru smerenia, blândeţea, lucrarea rugăciunii inimii şi dragostea sa, Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai zilelor noastre, mulţi fiind cei care i-au cerut ajutorul cu nădejde şi credinţă. Sensibil la suferinţa omului, Sfântul Nectarie continuă şi astăzi, prin harul lui Dumnezeu, lucrarea de slujire a celor în suferinţe, necăjiţi şi...Citește mai departe
Cetele îngereşti au intrat în Tradiţia Bisericii. Sărbătoarea Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost instituită în secolul al V-lea în timpul împăratului Arcadius, fiind legată de sfinţirea unei biserici cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” din Constantinopol. Ulterior, creştinii au început să-l sărbătorească în această zi şi pe Sfântul Arhanghel Gavriil. Evlavia faţă de ei a condus...Citește mai departe
Deschide-ți prin iscusința înmulțirii talanților nenumărate conturi, însă nu doar la băncile din lumea aceasta, ci și la cele din Împărăția lui Dumnezeu. Nu-ți vinde prin lucrarea ta, asemenea lui Esau, dreptul de moştenire a Împărăţiei lui Dumnezeu, ci dobândește viaţa veşnică prin generozitate şi omenie. În tot ceea ce faci, conștiința să îți fie...Citește mai departe
Hristos spune un adevăr pe care-l va dovedi însăşi Învierea Sa. Cei care nu au crezut Evangheliei Sale, nu au crezut nici după ce L-au văzut pe Hristos înviat din morţi. Iată de ce această parabolă este şi pentru noi un avertisment, cel de a nu ne purta ca toţi cei care n-au crezut în...Citește mai departe
Fii recunoscător lui Dumnezeu pentru darul vindecător pe care l-ai primit de la El, izvorât din puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos. Caută să te întâlnești cu Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, prin slujirea celui în suferință și prin sporită rugăciune. Înmulțește talantul încredințat ție de Cel ce este Stăpânul vieții,...Citește mai departe
Doamne, Dumnezeule, Cel Ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om bărbat și femeie și, binecuvântându-l, ai zis: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul”, iar la Cana Galileii, prin Fiul Tău, ai binecuvântat nunta, precum și nașterea de prunci, cu multă umilință venim acum la Tine, noi, robii Tăi, și Te rugăm ca neîncetat...Citește mai departe
Vindecând-o pe femeia care avea curgere de sânge de 12 ani, Hristos a vrut să arate că nimeni nu este necurat când are o suferinţă. De fapt, nu suferinţa ne face să fim necuraţi, ci păcatele. De aceea, Hristos i-a spus să meargă în pace şi să nu mai fie torturată de gândul suferinţei şi...Citește mai departe
Comentarii recente