Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a primit în dimineaţa zilei de 14 februarie 2025, la sediul Centrului Eparhial, delegaţia Universităţii de Stat din Republica Moldova, reprezentată de prof. univ. dr. Igor Şarov, rectorul universităţii și fost ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării, prof. univ. dr. Emil Dragnev și lector univ. dr. Igor...Citește mai departe
Întrucât scrierile Bisericii subliniază importanța rugăciunilor înălțate de cei rămași pentru izbăvirea celor care și-au început drumul către veșnicie, acestea fiind dovada iubirii pentru aproapele care nu mai este, slujbele de pomenire săvârșite din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre arată faptul că legătura dintre cei din lumea aceasta și cei plecați nu...Citește mai departe
De-a lungul istoriei, numele capitalei austriece a avut multiple rezonanţe în sufletele românilor, începând cu mărturiile istorice despre repetatele drumuri la Viena ale unor personalităţi ale luptei pentru recunoaşterea drepturilor şi păstrarea identităţii românesti în provinciile ajunse sub administrarea Imperiului Austriac şi apoi Austro-Ungar, continuând cu magnetismul generat de o capitală europeană puternică şi culturală,...Citește mai departe
În cadrul ședinței Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din data de 13 februarie 2025, părintele arhimandrit Iosif Onică a fost numit stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei. În urma alegerii părintelui arhimandrit Nectarie Clinci, fostul stareț al mănăstirii, ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, s-a desfășurat procedura prevăzută de Statutul pentru Organizarea și Funcționarea...Citește mai departe
„O sărbătoare a oamenilor școlii, a cuvântului ziditor și bun, a cărților și-a autorilor de carte.” – astfel a fost descris evenimentul desfășurat în seara zilei de marți, 11 februarie 2025, la Centrul Eparhial Suceava cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, intitulat „Profesorul de religie: binecuvântare și provocare”, al cărui invitat...Citește mai departe
Începând cu finele anului 2024, în urma evaluării științifice, Candela. Revistă de Teologie și Cultură a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a fost indexată în baza de date internațională Central and Eastern European Online Library (CEEOL), cu sediul la Frankfurt am Main (Germania). Numărul evaluat, cel din 2023, a întrunit condițiile cerute pentru a putea fi...Citește mai departe
Numeroși credincioși și-au îndreptat pașii astăzi, 9 februarie 2025, spre Mănăstirea Mirăuți, prima catedrală a Mitropoliei Moldovei, nelăsându-se descurajați de vremea rece, specifică lui Făurar, cum este cunoscută popular luna februarie. În Duminica a XXXIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, ce așază înaintea creștinului două modalități de participare la slujbele Bisericii, ei au ales să aducă...Citește mai departe
În perioada 6-8 februarie 2025, la Palatul Patriarhiei s-au desfăşurat lucrările Colocviului Naţional Presa bisericească la Centenarul Patriarhiei Române. Cu acest prilej, în data de 6 februarie 2025, în Sala Europa Christiana, a fost vernisată de către arhim. Policarp Chiţulescu, consilier patriarhal și director al Bibliotecii Sfântului Sinod, expoziţia de fotografie Centenarul Patriarhiei Române. Pagini...Citește mai departe
Viaţa şi activitatea vrednicului de pomenire Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, s-au desfăşurat între cer şi pământ, între Dumnezeu şi neamul său. A trăit mereu în perspectiva Crucii, bucurându-se atât de Golgote, cât şi de Taboruri. Le-a urcat cu acelaşi entuziasm, cu aceeaşi linişte, cu-aceeași demnitate, rămânând ponderat şi ferm în orice situaţie. Vrednicul de pomenire...Citește mai departe
La împlinirea a 110 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” și la Centrul Eparhial a fost pomenit cel care a păstorit, timp de 21 de ani, Biserica Ortodoxă din România. Dovada dragostei și recunoștinței pe care noi, cei de astăzi, o purtăm înaintașilor noștri, vrednici ierarhi...Citește mai departe
Comentarii recente