În ziua sărbătorii celor doi mari corifei ai Bisericii Creștine primare, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie 2024, înainte ca soarele să scapete spre asfințit, vreme prielnică rugăciunii și aducerii aminte de toate binefacerile primite de la Dumnezeu, în Municipiul Rădăuți a avut loc Procesiunea „Drumul Sfântului”, eveniment ce deschide suita manifestărilor dedicate ierarhului...Citește mai departe
*text alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit lui Moise să învețe pe Israel poruncile Tale, precum învață omul pe fiul său (Deuteronomul 8, 5), căci învățătura celui înțelept este izvor de viață și bunăstare (Daniel 12, 3), iar pe profeți, judecători, regi și pe învățătorii...Citește mai departe
Pentru că una dintre cele mai puternice dovezi ale dragostei purtate de cei rămași în această lume este pomenirea în rugăciune a celor plecați, la împlinirea a două decenii de la mutarea în veșnicie a părintelui Ionel Maloș, sâmbătă, 29 iunie 2024, la Biserica „Sfântul Gheorghe” Vicovu de Sus – Laura a fost săvârșită slujba...Citește mai departe
Într-o lume tot mai grăbită și preocupată de propriile probleme, există gesturi care ne reamintesc de puterea solidarității și a compasiunii. Un astfel de gest a fost făcut de Auchan Suceava, care a decis să ofere sprijin Asociației „Sfântul Ioan cel Nou”. Recent, compania a donat o gamă variată de produse necesare pentru a asigura...Citește mai departe
O furtună puternică a creat panică și probleme în Vatra Dornei. Nu a fost ocolit nici Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei unde apa s-a acumulat în parcul Cazinoului și a inundat curtea de lumină. Problemele au venit pe fondul înfundării unei rigole de preluare a apei care vine din parcului situat în imediata...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în ziua de vineri, 21 iunie 2024, la Parohia „Sfântul Dumitru” din Rădăuți, în prag de mare sărbătoare, tinerii și copiii membri ai Centrului de tineret Ecclesia al acestei parohii au participat la o șezătoare catehetică. Această șezătoare a fost menită să-i apropie pe copii...Citește mai departe
Mitropolitul Anastasie Crimca și-a pus draga sa ctitorie sub ocrotirea Preasfântului Duh, hram ales cu întreită prăznuire, care începe în Sâmbăta moșilor de vară, continuă cu Duminica Mare sau Pogorârea Duhului Sfânt (ca întemeiere a Bisericii), pentru a se împlini deplin în ziua de luni, cu Sfânta Treime ca împreună lucrare a Tatălui, a Fiului...Citește mai departe
Cea de-a treia ediție a evenimentului intitulat „Seara valorilor sucevene”, festivitate prin care sunt distinse personalități din diferite domenii de activitate, care contribuie la promovarea culturii, ortodoxismului, învățământului, valorilor tradiționale și nu numai, a încheiat ziua hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Manifestarea organizată de Primăria Municipiului Suceava în colaborare...Citește mai departe
În cele trei zile dedicate în acest an de Catedrala Arhiepiscopală din Suceava sărbătorii Marelui Mucenic Ioan cel Nou, sfânt trapezuntin ce și-a găsit sfârșitul pentru credința în Hristos la Cetatea Albă, în jurul anului 1330, nu au fost dați uitării cei care nu mai sunt, înaintașii poporului nostru, creștini vrednici trecuți la Domnul care...Citește mai departe
În fiecare an, luna iunie este sinonimă cu bucuria pentru Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, începutul și sfârșitul Cireșarului prilejuind sărbătorirea ocrotitorului ei de mai bine de șase veacuri. Anul acesta, ziua de 24 iunie a însemnat un triplu praznic liturgic, Biserica Ortodoxă făcând pomenirea Preasfintei Treimi, a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, dar și a...Citește mai departe
Comentarii recente