Noutăți

Category

La cumpăna dintre anotimpuri, când ultimele clipe ale verii treceau parcă pe nesimțite, lăsând loc anotimpului sufletului și culorilor, Comorile satului au poposit în parohia Zamostea, din județul Suceava . Astfel, cu binecuvantarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, 100 de copii și tineri  ai parohiei s-au bucurat de trei zile de poveste, împletite cu  felurite activități,...
Citește mai departe
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin prorocul Daniel ai descoperit lumii că „cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea dreptății vor fi ca stelele în vecii vecilor”, – căci învățătura celui înțelept este izvor de viață și bunăstare pentru cel ce își împlinește meșteșugul pe...
Citește mai departe
Comuna suceveană Dumbrăveni s-a bucurat de o serie de momente cu adevărat deosebite astăzi, 4 septembrie 2022, în Duminica a XII-a după Rusalii, cunoscută și ca duminica în care este relatată întâlnirea Mântuitorului cu tânărul bogat. Activitatea pastoral-misionară intitulată „Suflet lângă suflet”, aflată anul acesta la cea de-a doua ediție, a adus împreună în rugăciune numeroși...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în cea de-a treia zi a lunii septembrie s-a desfășurat la Mănăstirea Sihăstria Putnei Concursul Eparhial „Sunet de toacă”, aflat anul acesta la cea de-a doua ediție. Organizat pe două etape de vârstă, 6-13 ani și 14-20 ani, concursul a reunit câștigătorii primei faze, care...
Citește mai departe
Cu prilejul începutului noului an bisericesc și totodată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ASCOR Suceava s-a întrunit în Ședința Extraordinară la data de 23 august 2022. Aceasta s-a desfășurat sub îndrumarea domnului Cristi-Gabriel Hurjui, consilier Eparhial al Sectorului de Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață și al părintelui Mihai Gabriel Ciornovalic,...
Citește mai departe
Astăzi, 3 septembrie 2022, se împlinesc 553 de ani de când Măria Sa Ștefan cel Mare, cel Bun și Sfânt, împreună cu Teoctist Mitropolitul și cu Tarasie, Episcopul de Roman, 64 de toți la jertfelnic, au sfințit mănăstirea Putnei. Bucură-te, Maică primitoare și ocrotitoare a monahilor ce candela credinței aprinsă ți-au ținut! Începută în 10...
Citește mai departe
– Scriitorul Matei Vișniec a fost distins cu Ordinul „Crucea Bucovinei” – Considerat părinte al artei populare românești în ceea ce privește studiul etnografic al culturii materiale tradiționale, părintele academician Simeon Florea Marian a fost una dintre personalitățile marcante ale Bucovinei în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea și prima parte a secolului...
Citește mai departe
informare
Cu durere și mâhnire am luat la cunoștință faptul că pe site-ul r3media.ro a apărut un articol semnat de dl Teodor Stan în care se critică presupusa asociere între Mănăstirea Sihăstria Putnei și un autor modern, Yuval Noah Harari, alături de alte presupuneri menite să arunce o pată nemeritată asupra mănăstirii și prietenilor ei. Aceasta...
Citește mai departe
informare
Urmare a hotărârii Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din data de 24.08.2022, în temeiul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, conducătorii unităților de cult, în calitate de administratori ai întregii averi parohiale mobile și imobile, împreună cu Consiliile parohiale, care au obligația asigurării măsurilor de protejare a...
Citește mai departe
Cea mai dorită carte din Salonul de carte al Editurii Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, organizat cu doar câteva zile în urmă în  programul Universității de Vară Merito, a fost, fără putință de tăgadă, Cartea de rugăciuni – Jubileu 500, tipărită, așa cum aflăm din nota finală de prezentare, „la inițiativa, cu osteneala și...
Citește mai departe
1 125 126 127 128 129 234

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info