În ajunul praznicului împărătesc al Bobotezei – Teofania Domnului, în vederea binecuvântării caselor credincioșilor, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a avut loc sfințirea cea mare a apei, în amintirea botezului săvârșit de Sfântul Proroc și Înaintemergător Ioan și ca o pregustare a momentului în care Mântuitorul Hristos a intrat în apele Iordanului, sfințindu-le, „ca să ridice firea omenească...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului părinte CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în perioada iulie – decembrie 2023, s-a desfășurat proiectul Carte de rugăciune în dar, pentru suflete românești, menit să vină în sprijinul comunităților istorice românești din Ucraina. Proiectul a fost realizat sub atenta implicare și coordonare a părintelui Mihai COBZIUC, consilier eparhial al Biroului Relații...Citește mai departe
Într-o perioadă în care liniștea, armonia și înțelegerea sunt atât de importante pentru sufletele oamenilor din întreaga lume, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a așezat în inimile credincioșilor eparhiei Sucevei și Rădăuților, în noaptea trecerii dintre ani, îndemnul Sfântului Apostol Pavel, regăsit în cea de-a doua epistolă adresată Corintenilor, capitolul 13, versetele 11-12, „Bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă,...Citește mai departe
În Ajunul Anului Nou, Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pune la dispoziție, în premieră, un format inedit de agendă pentru anul 2024! Tipărită după cele mai înalte standarde, lucrarea, denumită generic Zilnicar pentru gânduri și fapte bune, se dorește a fi un material în care fiecare să-și noteze scriptic toate gândurile și faptele...Citește mai departe
Înaltpreasfinția Voastră, Părinte Arhiepiscop, Sfârșitul acesta de an, vreme de „cumpănă și dreptar”, de bilanț și de noi angajamente de inițiativă comunitară, marchează și încheierea celui dintâi an de activitate pentru Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”, pentru ale cărei constituire și activitate ați binecuvântat și ale cărei programe și proiecte le-ați susținut în toată...Citește mai departe
Bucuria venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu a fost împărtășită astăzi, 29 decembrie 2023, și vârstnicilor pentru care casă și acasă este acum Mănăstirea Bogdănești. Întâmpinați de protos. Pamvo Dima, starețul așezământului monahal și coordonatorul Centrului pentru vârstnici, copii ai Așezământului „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, îmbrăcați în frumosul port popular românesc, au povestit...Citește mai departe
E tradiție, an de an, ca tinerii din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) să desfășoare un adevărat Maraton de Colinde, în săptămâna premergătoare și de marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Au colindat mult și n-au obosit. Cântul lor cald și pătrunzător, cu veselie și dragoste de Dumnezeu, a răsunat în multe locuri, inundând sufletele...Citește mai departe
„Să nu încetați să-L căutați și să-L descoperiți pe Hristos, călăuziți de lumina harului Duhului Sfânt, precum odinioară magii de la Răsărit, aducându-I ca daruri prinosul dragostei și al credinței!” – cu acest îndemn profund s-a încheiat astăzi, 25 decembrie 2023, mesajul pastoral al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu prilejul slăvitului...Citește mai departe
Ajunul marelui praznic al Nașterii Domnului a fost sărbătorit cu multă bucurie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Și în acest an, potrivit tradiției, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a primit vestea Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, atât prin colindă, povestită în glas de copil, cât și prin...Citește mai departe
Este cunoscut faptul că minuni se pot întâmpla zi de zi prin ajutorul lui Dumnezeu și prin implicarea oamenilor cu suflet mare, mai ales când este vorba despre readucerea zâmbetului pe chipurile și în sufletele unei familii cu trei copii. În numai două săptămâni a fost construită o casă cu toate utilitățile necesare pentru un...Citește mai departe
Comentarii recente