La împlinirea a 77 de ani de la trecerea în veșnicie a celui de-al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Nicodim, în Cetatea Cămârzanilor a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru cel care s-a remarcat ca ierarh cărturar, publicând numeroase scrieri teologice și traducând aproape în întregime Biblia, ediția apărută în 1944....Citește mai departe
În perioada 24-25 februarie a.c, la Mănăstirea Marginea a avut loc o întâlnire de lucru cu preoții militari din structurile Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu preoții de caritate din spitale. Evenimentul a avut un rol pastoral-misionar și s-au urmărit aspecte diverse pe mai multe paliere: sporirea dinamicii activităților ce țin...Citește mai departe
Preacucernici și Preacuvioși Părinți, Îndurerată familie, Iubiți credincioși și credincioase, Vestea trecerii din viața pământească a părintelui Tiberiu Mihăiță Mechno ne-a luat nu numai prin surprindere (părintele avea puțin peste 42 de ani), ci a determinat o mare tristețe. Nu doar în familia părintelui, după trup, ci în toți credincioșii de aici sau cei care...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în după-amiaza zilei de 23 februarie 2025, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Eparhia Sucevei și Rădăuților s-a împodobit în chip tainic cu un nou loc afierosit lui Dumnezeu, fiind sfințită piatra de temelie a Bisericii „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Parohia Stejari din Municipiul Suceava. Evenimentul de o deosebită...Citește mai departe
Mănăstirea Sihăstria Putnei, ce a renăscut din ruine la începutul anilor ’90 în poienița binecuvântată de Dumnezeu în care s-au nevoit de-a lungul veacurilor mulțime de monahi, sfințindu-și viața prin ceasurile de rugăciune neîncetată, prin asprimea viețuirii și prin smerenia cu care s-au înveșmântat, între care și cuvioșii Sila, Paisie și Natan, s-a luminat duhovnicește...Citește mai departe
„Slujește aproapelui tău, luminându-i viața cu milostivă iubire, cu răbdare și cu înțelegere, și coboară-i în inimă, prin lucrarea ta, pacea lui Hristos.” Acest îndemn al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a oglindit deplin în mesajul transmis prin intermediul activităților primei ediții a Taberei de iarnă în asistența socială participanților, studenți ai...Citește mai departe
Vineri, 21 februarie 2025, studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, secția Asistență Socială, însoțiți de cadre didactice, au desfășurat o vizită de lucru în cadrul practicii de specialitate la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice de la Mănăstirea Bogdănești, județul Suceava. Evenimentul, desfășurat cu binecuvântarea și sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților,...Citește mai departe
În sufletele și în inimile celor care fac parte din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Ițcani din Municipiul Suceava, ziua de 21 februarie 2025 va rămâne un reper luminos datorită trăirii unei bucurii și emoții deosebite. Astăzi a avut loc inaugurarea Centrului pentru tineret Ecclesia al parohiei și prezentarea publică a proiectului Centrului Social...Citește mai departe
În seara zilei de 20 februarie 2025, Asociația Preoteselor Sucevene „Sfânta Elisabeta” a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, primul atelier din cadrul proiectului generic „Cultură și tradiții românești”. Atelierul de mărțișoare ne-a adus împreună pentru preț de două ore în Sala Gherasim Putneanul a Centrului Eparhial Suceava unde am...Citește mai departe
O oră de ortografiat sufletul s-a dovedit a fi recenta activitate de Cerc pedagogic al profesorilor de Religie din zona Câmpulung Moldovenesc, susținută la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din municipiul de la poalele legendarului Rarău, de doamna profesoară Daniela-Elena Gafiuc-Lehaci și elevii săi, tineri mărturisitori de Hristos, din clasa a VI-a. Subsumat dezideratului creării unor...Citește mai departe
Comentarii recente