La începutul lunii iunie 2021, am fost primit de curatorul și managerul de proiect Christina Eiden la Institutul Bukowina în Augsburg. Institutul este înființat din noiembrie 1989 și afiliat la Universitatea din Augsburg din 2003, în scopul cercetării și transmiterii informațiilor despre istoria și cultura din Bucovina, cu aspectele ei regionale și transnaționale. Institutul Bukovina...Citește mai departe
La 22 de ani de la punerea pietrei de temelie și la împlinirea vârstei de 77 de ani a principalului ctitor – Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului -, biserica cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Cracăul Negru, județul Neamț, a fost sfințită de un sobor de șase...Citește mai departe
Astăzi, 6 iunie 2021, în Duminica a VI-a după Paști, numită și Duminica Vindecării orbului din naștere, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Florinta, Protopopiatul Suceava II. Ierarhul a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu prilejul finalizării...Citește mai departe
Joi, 3 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a oficiat slujba Parastasului pentru odihna sufletelor părinților preotului Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.Slujba de pomenire a fost săvârșită în sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, la împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice a celei care a...Citește mai departe
În urma colectei organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Social Filantropic în colaborare cu Protopopiatul Rădăuți, s-a reușit achiziționarea necesarului de cărămidă pentru ajutorarea celor trei familii din localitatea Voievodeasa afectate de incendiul care a avut loc în data de 12 mai 2021. Vă reamintim că în data...Citește mai departe
Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a îmbrăcat astăzi, 2 iunie 2021, veșminte de sărbătoare, cu prilejul cinstirii ocrotitorului ei. Prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou este un moment de mare bucurie pentru credincioșii din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și nu numai. Racla în care sunt păstrate moaștele Sfântului Ioan cel Nou,...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, astăzi, 01 iunie 2021, a avut loc premierea câștigătorilor Concursului Național Catehetic Biserica – familia românilor de pretutindeni. Festivitatea a debutat cu săvârșirea unei slujbe de Te Deum, oficiată de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu delegați ai...Citește mai departe
337 de tineri și copii au trimis fotografiile lor pentru Concursul „Surprinde frumosul!” organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Prin acest Proiect – Concurs, s-a dorit implicarea, responsabilizarea și valorizarea copiilor și tinerilor din școlile și parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și nu numai, pentru că participarea a fost din întreaga țară și chiar din...Citește mai departe
Comentarii recente