Articole

Category

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, vineri, 1 octombrie 2021, începând cu ora 15:00, la Centrul Cultural „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul” din cadrul Mănăstirii Putna a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Concursului național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”, ediția I. Concursul,...
Citește mai departe
La marea sărbătoare a Acoperământului Maicii Domnului, vineri, 1 octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul monahiilor, clericilor și credincioșilor prezenți la Schitul „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” din localitatea Vicovu de Jos, Protopopiatul Rădăuți, Județul Suceava, cu prilejul hramului – hram unic în țară pentru un...
Citește mai departe
Reprezentanți ai unor instituții de stat au transmis mesaje de felicitare Preafericitului Părinte Daniel, cel de‑al șaselea Patriarh al României, la împlinirea a 14 ani de slujire în cea mai înaltă demnitate a Bisericii Ortodoxe Române. Redăm în continuare o parte dintre mesajele primite cu această ocazie de Preafericirea Sa, rostite astăzi, 30 septembrie 2021,...
Citește mai departe
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, a avut loc miercuri, 29 septembrie 2021, deschiderea oficială a Proiectului Educativ „GARDE TON ESPRIT DANS LA JOIE!” („Păstrează-ți sufletul în bucurie!”), proiect care propune învățarea limbii franceze într-un mod modern. Potrivit obiectivului general, proiectul își propune să dezvolte competența de comunicare în limba franceză a elevilor...
Citește mai departe
O lungă şi aprinsă discuţie s-a aprins în Parlamentul din Viena în anul 1874, cu privire la înfiinţarea de noi universităţi în Imperiul habsurgic. Împlinindu-se în 1875 un veac de la Răpirea Bucovinei, de către Imperiul habsburgic, Franz Josif dorea să dăruiască bucovinenilor o universitate, o institutie de propagare a ştiinţei şi culturii germane (T.Balan)...
Citește mai departe
Localitatea Volovăț se află la 5 km sud-vest de orașul Rădăuți, având coordonatele topografice: 47046’21.93″-47°49’47.14″ latitudine nordică și 25051’55.90″ – 25°57’14,74″ longitudine estică. La Volovăț a fost biserica de lemn ctitorită de voievodul Dragoș (c. 1347-c.1354), care a fost mutată de Ștefan cel Mare la Putna, pe locul ei fiind ridicată între 1500-1502 biserica actuală....
Citește mai departe
Duminică, 26 Septembrie 2021, tineri din Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) au avut o întâlnire de mare folos cu reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I) Suceava: Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – Smurd Suceava. A fost o adevărată desfășurare de forțe în curtea...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, vineri, 1 octombrie 2021, începând cu ora 15:00, la Centrul Cultural „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul” din cadrul Mănăstirii Putna va avea loc ceremonia de decernare a premiilor Concursului național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”, ediția I. Date...
Citește mai departe
Asolvenții Facultăților de Teologie Ortodoxă, Secția Pastorală, și fii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, susțin în aceste zile examenul de capacitate preoțească, sesiunea de toamnă. Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, de către Sectoarele Educațional – Teologic și Administrativ – Bisericesc, concursul de titularizare pentru ocuparea unui post clerical...
Citește mai departe
În ultima duminică din luna septembrie celebrăm Ziua Satului Românesc, sărbătoare instituită prin Legea nr. 44/2020. Satul, clădit în jurul bisericii și al cimitirului – acestea dau satului o dimensiune supraistorică, deși face parte integrantă din istorie – al școlii și al primăriei, este acela care, de-a lungul vicisitudinilor timpului, ne-a salvat neamul, ca identitate,...
Citește mai departe
1 163 164 165 166 167 204