În cadrul Programului de activități al Zilelor Seminarului Teologic Liceal Ortodox „MITROPOLITUL DOSOFTEI”, a avut loc săptămâna aceasta, miercuri 15 decembrie 2021, lansarea DICȚIONARULUI BILINGV DE TERMENI CREȘTIN-ORTODOCȘI (român-francez, francez-român), semnat de FELICIA DUMAS, Profesor universitar doctor habilitat la Departamentul de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza”...Citește mai departe
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vă invită la concertul caritabil de colinde organizat în colaborare cu parohiile din Protopopiatul Rădăuți. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Social-Filantropic în colaborare cu Sectorul Cultural și cu parohiile din Protopopiatul Rădăuți, vă invită la concertul caritabil de colinde organizat în cadrul proiectului ,,Un Crăciun...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, preoții din Protopopiatul Fălticeni prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu TZMO România, 75 de copii care provin din familii ce au nevoie de sprijin, au primit încălțăminte nouă de Sfântul Nicolae, care conform tradiției Bisericii Ortodoxe, Ierarhul Mirelor Lichiei este considerat simbolul generozității...Citește mai departe
Conferințele pastoral-misionare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, desfășurate în perioada 9-14 decembrie 2021, s-au încheiat astăzi, după trei zile în care clericii eparhiei au avut parte de prezentări relevante și dialoguri lămuritoare. Întâlnirile, desfășurate online din cauza contextului pandemic actual, pentru prevenirea infectării cu noul virus, au adunat clericii din cele cinci protopopiate ale Arhiepiscopiei....Citește mai departe
Joi, 12 decembrie 2021, începând cu ora 20:30, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vă invită la cea de a patra conferință din Postul Nașterii Domnului, organizată de Sectorul Cultural în colaborare cu Departamentul Media din cadrul Centrului Eparhial Suceava. Invitatul acestei ediții este părintele profesor Vasile Gavrilă de la Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae” din București. Sfinția...Citește mai departe
„Statornic muncitor pentru binele şi progresul cultural al poporului român din Bucovina. Naţiunea recunoscătoare” Acestea sunt cuvintele omagiale ce sunt aşternute pe placa funerară a celui ce a fost marele profesor gimnazial Ştefan Ştefureac. S-a născut în satul Ceahor – regiunea Cernăuţi, ca fiu al lui Petru şi Vasilica Ştefureac, ţărani gospodari care păstrau...Citește mai departe
Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” din Suceava și-a cinstit ocrotitorul în ziua pomenirii ierarhului Moldovei, 13 decembrie 2021, printr-o serie de evenimente aniversare care au avut ca scop întâlnirea generațiilor școlii care au făcut parte din această familie, în care în ultimele trei decenii...Citește mai departe
Conducerea și membrii Filialei Surzilor Suceavam, ANSR, mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântarea, sprijinul și atenția de care a beneficiat aceasta comunitate. Pe data de 9.12.2021 s-a săvârșit, la Biserica Parohiei „Sfânta Vineri” din Suceava, o nouă întâlnire în rugăciune, care a adus bucurie în sufletele persoanelor cu deficiențe de...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Social-Filantropic în colaborare cu Sectorul Cultural și cu parohiile din Protopopiatele Suceava I și Suceava II, vă invită la concertul caritabil de colinde organizat în cadrul proiectului ,,Un Crăciun pentru fiecare” – ediția a II-a . Aceasta va avea loc marți, 14.12.2021, începând cu...Citește mai departe
Pe maica Tatiana, ghid al mănăstrii Moldovița, o cunoaște și o recunoaște o lume. E erudită, vorbește cursiv în limbile engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, gândește profund și contemporan, e jovială, inspirațională și dovedește o generozitate fără egal. A cunoscut culturi și locuri și este cunoscută de zeci de mii de oameni, de aici și...Citește mai departe
Comentarii recente