Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu acordul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, și al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, vineri, 20 mai 2022, credincioșii Parohiei Straja II, Protopopiatul Rădăuți, Județul Suceava, au avut bucuria de a primi în vizită, pentru trei zile, Icoana făcătoare de minuni „Axionița” de...Citește mai departe
La împlinirea a doi ani de la plecarea spre veșnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, vineri, 20 mai 2022, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care ierarhul și-a pregătit mormântul, a fost săvârșită slujba de pomenire pentru sufletul celui care a fost numit Părinte al Bucovinei și prieten al Sfinților Putneni. Din soborul slujitor condus de Înaltpreasfințitul...Citește mai departe
Joi, 18 mai, a trecut la Domnul părintele protosinghel Haralambie Morărescu, preot slujitor și duhovnic al Mănăstirii Slatina. Părintele Haralambie s-a născut în 13 iulie 1938, fiind al patrulea copil din cei șase ai familiei Grigore și Floarea Morărescu, agricultori din comuna Codăești, județul Vaslui. A fost botezat Neculai.În 18 ianuarie 1955 a intrat în...Citește mai departe
337 de tineri şi copii au participat anul trecut la prima ediţie a concursului de fotografie “Surprinde frumosul!”. A fost un început excelent cu participare a talentaţilor fotografi din ţară şi din strănătate. Anul acesta dăm starul celei de a doua ediţii a concursului nostru şi, în perioada 20 Mai – 20 Iunie 2022, tinerii...Citește mai departe
Ieri, 15 mai 2022, s-a încheiat cea de-a doua ediție a manifestărilor cultural-artistice „Zilele Psalților Români”, dedicate personalităților Artei Psaltice, mai mult sau mai puțin cunoscute, ce s-au ostenit pe meleagurile românești de-a lungul veacurilor. Desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Byzantion, de Mitropolia Moldovei și Bucovinei și de Universitatea...Citește mai departe
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axionița” de la Mănăstirea Hadâmbu, jud. Iași, va fi adusă, în perioada 20-22 mai 2022, la Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” din localitatea Straja, jud. Suceava. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și cu acordul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe...Citește mai departe
În ziua de pomenire a Sfântului Iacob Putneanul, 15 mai 2022, Mănăstirea Putna, locul în care se află sfintele sale moaște, și-a sărbătorit, cu aleasă trăire duhovnicească, cel de-al doilea ctitor. În a patra Duminică după Paști, zi în care în Bisericile Ortodoxe este rememorată Vindecarea slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al...Citește mai departe
Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost sâmbătă, 11 mai 2022, gazda festivității de premiere a etapei naționale a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” pentru clasele V-VIII. Elevii, însoțitorii și organizatorii, reuniți sub umbrela bucuriei, sentimentul care a marcat întregul eveniment, s-au întâlnit în această săptămână în Cetatea Sucevei...Citește mai departe
Bucurie! Un cuvânt care definește din plin starea tuturor celor care au fost prezenți în Duminica Mironosițelor la Dragomirna. Semnele cerului au fost interpretate a fi dăruitoare de ploaie. Toate pregătirile s-au făcut, ținând cont de aceste prognoze, pentru slujbă arhierească dar cu puțini credincioși. Așteptările au fost depășite cu mult.Da, la Dragomirna a picurat...Citește mai departe
1. Mulțumește Preasfintei Treimi, Maicii Domnului, Sfinților şi tuturor celor care au investit în pregătirea ta. 2. Sporeşte-ţi credinţa, prin care vei dobândi virtutea cunoaşterii lui Dumnezeu, al Cărui chip îl porţi. 3. Cinsteşte-ţi tatăl şi mama care te-au născut şi crescut şi care, jertfelnic, îţi veghează devenirea. 4. Râvneşte binele prin multa sfătuire cu...Citește mai departe
Comentarii recente