Articole

Category

La invitația Primăriei Câmpulung Moldovenesc, pr. Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadrul Biroului Relații cu Minoritățile al Cancelariei Eparhiale, a participat ca reprezentant al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la deschiderea Festivalului Internațional Întâlniri Bucovinene. Cu aceasta ocazie a asistat împreună cu oficialii Consiliului Județean Suceava, Oficiali ai Administrației Regionale din Cernăuți la parada  grupurilor vocale,...
Citește mai departe
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Parohia Comănești continuă seria de activități ce își propun  apropierea tinerilor de viața Bisericii. În luna Iulie, tinerii satului au participat la două tabere la munte, (zilele de 4-7 și 25-27 ale lunii). Însă ziua de Duminică, 31 Iulie 2022, o consider cunună a activităților cu tineretul satului Comănești pentru această...
Citește mai departe
Privind cu atenție în calendar observăm că titlul lunii august este dublat de un cuvânt descriptiv: gustar. Acesta ne duce cu gândul la momentul gustării, degustării și culegerii roadelor. În acest sens, avem și rugăciunea din Molitfelnic pentru pârga roadelor, adică sfințirea primelor ofrande pe care ni le-a dăruit Dumnezeu prin osteneala noastră sau a...
Citește mai departe
Zi deosebită la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, 31 iulie 2022, în Duminica a VII-a după Pogorârea Sfântului Duh, numită și Duminica Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum. Bucuria întâlnirii credincioșilor cu Sfântul Mare Mucenic Ioan prin închinarea la sfintele sale moaște a fost sporită de primirea arhiereștii binecuvântări. Înaltpreasfințitul...
Citește mai departe
La ceas de comemorare a trecerii pragului acestei lumi spre lumea drepţilor în împărăţia lui Dumnezeu a vrednicilor de pomenire patriarhi ai României, Justin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, cuvine-se dar să ne amintim doar de un aspect din viaţa celui de al IV-lea, respectiv al V-lea patriarh al României – anume cel de salvatori ai...
Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare și Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, organizează cea de-a doua ediție a Concursului Național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (1-15 august 2022)....
Citește mai departe
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Parohia Comănești continuă seria de tabere ce își propun  apropierea tinerilor de viața Bisericii. După ce, între 4 și 7 iulie 2022 s-a desfășurat în localitatea Moldova-Sulița a treia ediție a taberei pentru tineri organizată de parohie, iată că succesul acestor evenimente m-a determinat, în colaborare cu Mănăstirea Slatina, având binecuvântare arhierească,...
Citește mai departe
De peste 10 ani mergem cu mai mari ori mai mici copii în pelerinaje. În aceste zile, pe 21-22 iulie am trăit  cu tinerii Centrului Ecclesia al comunei Bunești de departe, cea mai frumoasă ieșire cultural religioasă. Cu binecuvântarea Înaltpreasfițtitului Părinte Arhiepiscop Calinic, ne-am propus ca tinerii Centrului Ecclesia al comunei Bunești – care cuprinde...
Citește mai departe
În data de 21 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a avut loc la Așezamântul de copii Sfinții Ierarhi Leontie și Teodosie din Rădăuți o nouă sesiune a cursului de prevenire a traficului de persoane, organizat de Federația Filantropia în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Caritate Creștin-Ortodoxă (IOCC), în baza...
Citește mai departe
1 122 123 124 125 126 211

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info