Iconostasul semnifică unirea prin iubire a cerului cu pământul
(Sfântul Simeon al Tesalonicului)
Atunci când intrăm într-o biserică ortodoxă privirea este orientată spre Sfântul Altar. Acesta este despărțit de naos, încăperea centrală, printr-o „icoană” care cuprinde mai multe icoane. Aceasta se numește „catapeteasmă”. Părintele Patriarh Daniel afirmă faptul că tâmpla sau catapeteasma reprezintă o „evanghelie pictată” sau „un ecran prin care noi privim spre Împărăția Cerurilor”. Parte integrantă a bisericii, iconostasul sau catapeteasma se află între altar şi naos. Sfinţii Părinţi l-au asemănat cu hotarul dintre două lumi: cea divină şi cea umană, cea veşnică şi cea trecătoare [1].
Catapeteasma, numită uneori și iconostas, este denumirea care se dă acelui zid sau perete acoperit de icoane, care desparte cele două încăperi principale ale interiorului bisericilor ortodoxe, adică altarul și naosul. Este un element specific și important al locașului de cult ortodox, nu atât din punct de vedere arhitectonic, cât teologic și iconografic.
Denumirea greacă de catapeteasmă (văl, perdea), folosită și în românește alături de cea de tâmplă, este de origine biblică și amintește de perdeaua care, atât la Cortul Mărturiei, cât și la Templul iudaic din Ierusalim, despărțea Sfânta Sfintelor de Sfânta (II Regi 6, 21; Evrei 9, 3; Luca 23, 45) [2].
Catapeteasma este prevăzută cu trei uşi: una la mijloc, în două canate, şi alte două laterale, cu câte un canat. Cele din mijloc se numesc sfintele uşi, pentru că pe ele circulă numai clericii (diaconi, preoţi, ierarhi) care, în cursul sfintelor slujbe, duc în mâini obiecte sfinte (Sfintele Daruri, Sfânta Evangheli). Uşile din partea de nord şi de sud se numesc laterale sau diaconeşti, deoarece prin ele intră şi ies diaconii la ectenii, la vohoade şi la alte momente din cursul slujbei prevăzute în Tipic [3].
Catapeteasma este un „tablou” care ne prezintă în sinteză iconomia și istoria mântuirii neamului. În acest sens, ea cuprinde chipurile profeților care au prorocit despre Mântuitorul Hristos și despre Maica Domnului. Un alt registru cuprinde icoanele Sfinților Apostoli care au încreștinat lumea. Urmează praznicele împărătești care ne amintesc de toate lucrurile minunate săvârșite de Domnul. În plan central se află icoana Deisis în care Mântuitorul apare ca Judecător iar Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul ca mijlocitori. Nelipsită este și icoana Cinei Celei de Taină care ajută omul să pătrundă cu mintea în Sfânta Sfintelor spre a medita permanent la jertfa Mântuitorului Hristos. Ușile împărătești au reprezentată Buna Vestire, arătând că Împăratul Cerurilor se deschide prin lucrarea Duhului Sfânt și prin consimțământul Fecioarei Maria. Ușile diaconești, cea din dreapta îl are pe Sfântul Arhanghel Mihail reprezentat cu sabie de foc, iar cea din stânga pe Sfântul Sfântul Arhanghel Gavriil reprezentat cu un crin în mână. Acesta arată un mesaj complementar: Cine păzește legea lui Dumnezeu are parte de binecuvântarea Lui.
Punctul culminant al catapetesmei îl reprezintă Sfânta Cruce, de deasupra ei. Pe aceasta este reprezentat Mântuitorul Hristos răstignit, care îmbrățișează lumea din iubire. De-a dreapta este reprezentată Maica Domnului, iar de-a stânga Sfântul Evanghelist Ioan – Apostolul iubirii.
Înțelegem din această reprezentare că orice jertfă presupune iubire, dăruire și curăție.
Catapeteasma este, deci un hotar, un semn al deosebirii care şi desparte, şi uneşte, bifurcând lumea simţită şi reintegrând-o printr-o serie de corespondenţe reflective, interconectate, printr-o gamă de relaţii mijlocite de gesturi, mişcare, limbaj şi simboluri. Pune în joc, înaintea tuturor, un univers fecund de figuri de unde şi în care Duhul Se dezvăluie progresiv. Fiecare semn, fiecare simbol, fiecare semnificaţie capătă adâncime prin despărţire, separare în două: „Litera ucide, iar duhul face viu” (II Corinteni 3, 6). Catapeteasma, precum o icoană cu două feţe, este astfel tabla de piatră a unei noi legi, înscrise pe faţă şi pe spate; cartea tainică, scrisă pe ambele laturi, care va rămâne pecetluită până la sfârşitul veacurilor (Apocalipsa 5, 1) [4].
În concluzie, catapeteasma reprezintă un mijloc foarte important de misiune și de transmitere a cuvântului mântuitor, după cum afirmă PF. Părinte Patriarh Daniel: „Când ne uităm la iconostas vedem Împărăţia lui Dumnezeu venind spre noi, ca noi să înaintăm spre Împărăţia Cerurilor”.
Surse bibliografice
[2]. Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica Generală, vol I, Ed. Basilica, 2015, p. 588.
[3]. Nicoleta Olaru, Catapeteasma, hotarul dintre două lumi, în ziarul Lumina: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/catapeteasma-hotarul-dintre-doua-lumi-62177.html, accesat în data de 23 Ianuarie 2023.
[4]. Arhim. Maximos Constas, Arta de a vedea. Paradox şi percepţie în iconografia ortodoxă, traducere Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 327.
Chiriac Pavel
Secretar în cadrul sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină