Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava, filiala Suceava, a desfășurat proiectul „Carava ASCOR – Pe urmele prietenului tuturor” în Parohia Ortodoxă Ilișești.
Astfel, în perioada 17-18 septembrie am organizat, în colaborare cu Școala „Simion Florea Marian”, prin doamna director Ramona Savin, ateliere de studiu biblic, jocuri interactive, sesiuni de cateheză susținute de domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial și responsabil cu catehizarea parohială în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru copii cu vârstele cuprinse între 6 și 15 ani. Fiecare participant a primit la sfârșitul activităților Noul Testament, cadou achiziționat prin colectele săvârșite la parohia „Sfântul Andrei” din Burdujeni și „Înălțarea Sfintei Cruci”.
În prima zi de tabără, sâmbătă, ne-am adunat în Biserică și am împreunat cu toții mâinile pentru o rugăciune de început bun. Apoi, am intrat în praznicarul parohiei si am început prima serie de ateliere introductive în citirea Noului Testament, unde am învățat cum se caută trimiterile, cine a scris cele două cărți și care erau legile ce guvernau cele două perioade istorice – înainte și după Hristos. Pentru a avea un legato, am citit prin intermediul trimiterilor Rugăciunea Domnească si am vorbit despre tipurile și importanța rugăciunii, subliniind faptul că omul are nevoie de a comunica neîncetat cu Tatăl Ceresc. Pauza binemeritată ne-a distrat prin câteva jocuri de memorie și de mișcare până la sosirea mesei asigurate de părintele Marius Ungureanu, preot paroh la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.
După masă, am continuat activitățile cu niște momente muzicale și cu sesiunea despre bucurie și tristețe. Pentru că am ajuns la concluzia că fricile ne împiedică bucuria, ne-am pus fricile în baloane pe care ni le-am spart unii altora, înțelegând că doar împreună putem trece peste cele mai nefaste momente și sentimente. Am continuat cu o sesiune mai diferită, despre managementul priorităților; unde am militat pentru rolul programului în viața noastră, cu precădere al programului de rugăciune.
Duminică, a doua zi, alături de copii, am dat răspunsurile la strană; glasul lor cristalin chemând pe cei asemenea, pe îngeri. La sfârșitul predicii susținute de părintele Marius Ungureanu, am acordat diplomele și Noul Testament în văzul și admirația comunității parohiale.
După Sfânta Liturghie, ne-am destins cu jocuri de improvizație pentru a stimula creativitatea, urmând ca, după acestea, să vorbim despre „Micul Prinț”. Din acest mic tratat de esență, am discutat despre existența baobabilor, asociați cu Răul, căutând soluții de combatere, dintre care, cea mai importantă, ruperea la timp a neghinei care începe să răsară în sufletul nostru. La această discuție ni s-a alăturat și domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, care a continuat să ne vorbească despre sfinți, despre existența îngerilor și despre Evanghelia zilei.
Ne-am luat rămas bun cu lacrimi de bucurie, cu o îmbrățișare de grup și cu siguranța că Hristos este și va fi mereu în mijlocul nostru. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!