Cântarea bisericească, mijloc catehetic și de înnobilare sufletească

Introducere

Cântarea bisericească, după cum bine spunea Părintele Patriarh Daniel este ,,Evanghelia cântată” deoarece aceasta nu produce doar o simplă emoție, ci este în adevăratul sens al cuvântului mărturisire de credință. Printre altele, I.L. Caragiale spunea că ,,muzica e ceva care gâdilă auzul în mod plăcut”, însă Biserica nu se rezumă doar la acest lucru, deoarece prin cântarea bisericească credincioșii care ascultă cu luare aminte și cu evlavie la cele cântate simt străpungere de inimă, dorul după Dumnezeu și o stare de har.

Psalmodia – o răbufnire a inimii

Slăvirea lui Dumnezeu prin cântare îi determină pe ascultători să se alăture, cel puțin în gând, preoților și cântăreților[1] iar inima lor să rostească cuvintele psalmistului: ,,Cânta-voi Domnului în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi” (Ps. 103, 34).

Preotul se roagă ,,pentru cei ce cântă” iar corul reprezintă tot poporul ce se află în Biserică. Aceasta nu înseamnă că toți ceilalți nu trebuie să spună ,,Doamne miluiește”. Cei care nu cântă împreună cu cei de la strană, au datoria de a se alătura cântării bisericești cu mintea[2].

Atât cei care cântă, cât și cei care ascultă trebuie să aibă o mare disponibilitate lăuntrică[3], interiorizând aceste cântări, iar cu ajutorul lor să se unească cu Preabunul Dumnezeu în ceea ce numesc părinții niptici ,,inima adâncă” a omului[4]. Cântarea este rugăciune, iar rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu. Unirea cu Dumnezeu prin rugăciune fie ea gândită, rostită sau cântată devine ,,bucurie pascală”[5].

La părinții isihaști ca de pildă Sfântul Iosif Isihastul găsim o rânduială puțin diferită. Aceștia au în centru vieții lor isihaste ,,rugăciunea minții” și consideră acest lucru ,,cel mai binecuvântat mod de viață”[6]. „Pentru isihaști rugăciunea cu metania este mai folositoare decât muzica psaltică a Bisericii. Nu trec cu vederea slujbele bisericești pe care le-au rânduit Sfinții Părinți pentru cultul comun, ci le fac cu metania în timpul privegherilor îndelungate”[7].

Artă și inspirație

Muzica Bisericească este un tezaur al Bisericii noastre care folosește sufletește pe credincioși deoarece aceste creații muzicale au fost inspirate de Harul Duhului Sfânt iar marii compozitori, pe lângă darurile deosebite, au primit de la Dumnezeu luminare. Avem exemplu în acest sens pe Sfântul Roman Melodul căruia Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care este mângâietoarea tuturor celor necăjiți i s-a arătat în vis ținând în mâini o hârtie mică și i-a poruncit Sfântului să deschidă gura să o mănânce, iar acesta a simțit în mintea sa înțelegere de carte, pentru că Maica Domnului i-a luminat mintea, precum oarecând Fiul ei, Iisus Hristos, a deschis mintea ucenicilor ca să înțeleagă Scripturile. Sfântul Roamn Melodul a cântat cu dulce glas o cântare închinată Maicii Domnului spre surprinderea tuturor[8].

Inimii nu-i poți pune limite

Sfântul Paisie Aghioritul face următoarea afirmație: ,,Cartea de muzică îți pune limite. Însă inimii nu-i poți pune limite”. Atunci când inima cântărețului lucrează, psalmodia se îndulcește și chiar o disonanță de ar face, acesta devine plăcută deoarece este îndulcită de inimă[9].

Rânduiala tipiconală ne înfățișează modul cum se cântă în biserică și în afara ei. Cântatul trebuie să fie natural, fără a se striga pentru a se putea evita producerea de sunete stridente deoarece este neplăcut la auz. Sfintele Canoane fac o serie de observații privitor la cântare:

1. Canonul 2 al Sinodului al VII-lea Ecumenic: ,,De vreme ce cântând ne împreunăm cu Dumnezeu, toți creștinii (sunt datori) a păzi lucrul acesta mântuitor. Iar mai ales cei îmbrăcați cu Ieraliceasca vrednicie”.
2. Canonul 75 al Sinodului al VI-lea Ecumenic: ,,Cei ce vin în Biserici spre a cânta, voim nici strigări necuviincioase a întrebuința și firea spre răcnire a o sili, nici a zice ceva din cele nepotrivite și neînsușite Bisericii; ci cu multă luare aminte și cu umilință a aduce lui Dumnezeu, Privitorul celor ascunse, acest fel de Psalmodie. Că sfințitul Cuvânt au învățat, Evlaviști (evlavioși) a fi fiii lui Israil”.

Comentariile și Notele tâlcuirilor acestor Canoane sunt multe, ele având rolul de a arăta cum trebuie să fie executate cântările[10]. Rânduiala tipiconală și canoanele nu intră în contradicție cu ceea ce spune Sfântul Paisie ci dimpotrivă se completează, în sensul că Tipicul ne trasează o direcție, însă nu îngrădește libertatea de executare și de simțire a celui ce cântă.

Cântarea bisericească are de asemenea un important rol catehetic. Acest mijloc de înobilare sufletească ne ajută în mod deosebit în a ne întări credința și în a ne apropia de viața bisericească deoarece aceasta cuprinde învățături dogmatice de o încărcătură spirituală profundă, însă pe înțelesul tuturor.

Acest mijloc catehetic îl întâlnim în cadrul slujbelor de cult dar și ca metodă didactică prezentă practicată în timpul orei de religie care nu este umplere a timpului ci sfințire a timpului, este Apostolat educațional. În acest sens preoții și profesorii de religie se pot implica în programe educaționale și catehetice ca de pildă ,,Școala de duminică” pentru a-i iniția pe tineri în tainele muzicii Sfinților Părinți. Elevii sunt foarte preocupați în a asculta și cânta muzică bisericească.

În concluzie, cântarea bisericească se adresează inimii omului și naște în sufletul lui evlavia și umilința, dacă acesta ia aminte cum se cuvine la ceea ce [se] cântă. Chiar printr-un singur cuvânt omul se cutremură și se poate schimba duhovnicește. Schimbarea aceasta lăuntrică a omului poate deveni un program de apostolat educațional având ca mijloc catehetic muzica bisericească.

  Prof. Chiriac Pavel

Secretar în cadrul sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină

Surse Bibliografice

1. *** Cântările Sfintei Liturghii și alte cântări bisericești, Ed. IBMBOR, București, 1991.
2. Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești VI, Despre Rugăciune, Ed. Evanghelismos, București, 2013, p. 206.
3. *** Cântările Sfintei Liturghii și alte cântări bisericești, Ed. IBMBOR, București, 1991.
4. Arhimandrit Zaharia Zaharou, Aduți aminte de dragostea cea dintâi, Ed. Doxologia, Iași, 2015, p. 41.
5. Ibidem, p. 43.
6. Arhimandrit Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, Ed. Evanghelismos, București, 2010, p. 272.
7. Ibidem.
8. Arhimandrit Cleopa Ilie, Povestiri pentru copii 10, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2013, pp. 25- 27.
9. Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești VI, Despre Rugăciune, Ed. Evanghelismos, București, 2013, p. 215.
10. *** Tipic Bisericesc al zilelor de sărbătoare 2012, Ed. Doxologia, Iași, 2011, pp. 165- 166.

foto credit: Irina Ursachi / Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Foto: Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”