În urma colectei organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Social Filantropic în colaborare cu Protopopiatul Rădăuți, s-a reușit achiziționarea necesarului de cărămidă pentru ajutorarea celor trei familii din localitatea Voievodeasa afectate de incendiul care a avut loc în data de 12 mai 2021.
Vă reamintim că în data de 12 mai a acestui an, un incendiu a mistuit în totalitate două case, lăsând fără un acoperiș deasupra capului două familii, în timp ce la cea de a treia familie a distrus anexele din gospodărie. Incendiul a avut loc în satul Voievodeasa, comuna Sucevița, protopopiatul Rădăuți.
În aceste zile, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu implicarea oamenilor cu suflet mare care s-au alăturat campaniei de ajutorare, a reușit achiziționarea necesarului de cărămidă pentru ridicarea celor două case și a anexelor mistuite de flăcări.
Prin bunăvoința credincioșilor, parohiile din Protopopiatul Rădăuți au strâns până în prezent suma de 50.000 RON, bani ce vor fi folosiți pentru achiziționarea materialelor necesare continuării lucrărilor de construire a caselor.
Venim cu rugămintea de a ne fi în continuare aproape în campania pentru sprijinirea familiilor ale căror case au fost distruse de flăcări. Persoanele care doresc să se alăture acestei inițiative o pot face prin donații directe în unul dintre conturile speciale pentru astfel de campanii ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:
RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Cu mențiunea: Donație pentru casele mistuite de foc
Pentru mai multe detalii despre acest demers caritabil: Diac. Andrei Mocanu – coordonatorul voluntarilor Sectorului Social Filantropic al Centrului Eparhial Suceava, telefon 0756 277 365.