În cea de-a treia săptămână din Sfântul și Marele Post, numeroși credincioși, între care peste 100 de vârstnici din cadrul Așezământului Mănăstirii Bogdănești, au trăit momente de bucurie și împreună rugăciune, dar și binecuvântarea Sfântului Nectarie prin moaștele sale. Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu cu arhiereu a încununat acest prilej de aleasă trăire duhovnicească.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, cunoscut vindecător de boli, a ajuns în cursul zilei de marți, 14 martie 2023, la Centrul pentru persoane vârstnice al Mănăstirii Bogdănești. Racla cu părticele din cinstitele moaște adusă de la Mănăstirea Putna va poposi în biserica mănăstirii până în seara zilei de 15 martie. Unul dintre cei mai pomeniți în rugăciune sfinți în vremurile noastre, marele ierarh tămăduitor, Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, continuă să săvârșească nenumărate minuni prin dragostea Preamilostivului Dumnezeu, călăuzindu-i pe cei care îl cinstesc cu evlavie pe drumul virtuților.
La ceas de seară a avut loc un alt eveniment mult așteptat, Taina Sfântului Maslu de obște, slujba fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți, rugăciunea împreună având ca principal scop mijlocirea harului pentru primirea vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor.
Răspunsurile liturgice din cadrul evenimentului organizat în contextul proclamării anul 2023 drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de arhid. Ilie Leonte.
Alături de obștea mănăstirii, la eveniment au participat preoți slujitori de la parohiile din împrejurimi, clerici din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, între care arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural, dar și pr. Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni.
Mulțime de credincioși s-au bucurat de întâlnirea cu Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, mare făcător de minuni, precum și de binecuvântarea arhierească și rugăciunile înălțate de ierarh pentru sănătatea celor care au fost prezenți, dar și a celor ce se află în spitale sau la casele lor, pe patul de suferință.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a vorbit celor prezenți despre puterea Tainei Sfântului Maslu, subliniind că în Sfânta Scriptură și în scrierilor Sfinților Părinți untdelemnul este semnul vindecării și al milei lui Dumnezeu. Totodată, ierarhul a punctat faptul că suntem în măsură să cerem iertarea Tatălui Ceresc numai după ce noi i-am iertat pe cei care ne-au greșit.
„Ce Îi ceri lui Dumnezeu trebuie mai întâi să faci tu. Tot așa cum ceea ce cerem de la oameni mai întâi ar trebui să facem noi. Îi cer lui Dumnezeu iertare? Dau și eu, la rându-mi, iertare. Și trebuie să o dau înainte de a o cere lui Dumnezeu. Cer de la Dumnezeu milostivire? Să arăt și eu milă față de cei din jur. Cer de la Dumnezeu îngăduință față de neputințele mele? Să arăt și eu îngăduință față de semenul meu. Altfel nu se întâmplă nimic. Cum venim, așa plecăm. (…) Omul, când iartă după chipul lui Dumnezeu, când e îngăduitor după chipul lui Dumnezeu, omul acela Îl poartă pe Dumnezeu înlăuntrul lui și demonii se tem de acel Dumnezeu și de acel om. (…) Și cine iartă, cine e milostiv, cine e îngăduitor, acela este om smerit și demonii din fața omului smerit pier și se cutremură, tot așa cum au pierit când Dumnezeu cel smerit L-a învins pe dânsul. (…) Ceri milă? Arată milă. Ceri iertare de la Dumnezeu? Iartă și tu, calcă-ți pe inima ta. Câteodată e mai ușor să-ți calci pe inimă decât să te izbăvești de o patimă pe care o târăști după tine toată viața. Arată-i lui Dumnezeu că pui ceva și de la tine ca să-ți dăruiască El cu îmbelșugare și atunci bucurase-va Dumnezeu din Cer și se vor bucura și sufletele noastre primind și simțind milostivirea cea mare și negrăită a lui Dumnezeu în sufletele noastre.”
La final, protos. Pamvo Dima, starețul mănăstirii, a adus mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru dragostea și grija pe care o are pentru această mănăstire și pentru vârstnicii găzduiți aici, credincioșilor prezenți, slujitorilor, starețului Mănăstirii Putna pentru odorul care a ajuns la Bogdănești și Preasfințitului Părinte Damaschin pentru vizita pastorală, dăruindu-i acestuia o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.
„Așa cum sufletul se încununează de virtuți, se îmbogățește prin virtuți, tot așa și Biserica se încununează și strălucește prin credincioșii ei. Pentru că un om în plus prezent la biserică, la slujbă, nu marchează doar o prezență, nu este un calcul matematic, ci marchează o rugăciune, pentru că prezența la biserică este rugăciune. Și mă întreb și eu, vă întrebați și dumneavoastră când nu avem noi nevoie de rugăciune sau de binecuvântarea lui Dumnezeu? Ei bine, avem nevoie mai ales în aceste timpuri și orișicând avem nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu, care se revarsă asupra noastră prin Harul Duhului Sfânt ori de câte ori Îi cerem ajutorul. Vă doresc să aveți post binecuvântat și dragostea, dăruirea, implicarea, sprijinul dumneavoastră sub orice formă să vi-l întoarcă Dumnezeu, Maica Domnului, Sfântul Proroc Ilie, însutit și înmiit.”
Întrucât dintre cei peste 100 de vârstnici majoritatea reprezintă cazuri sociale, pentru care mănăstirea acoperă cheltuieli pentru fiecare în cuantum de 4.000 lei, așezământul se confruntă cu probleme financiare, mai ales în situația majorării prețurilor din ultima vreme pentru serviciile și bunurile de larg consum.
Având ca principiu iubirea creștină lucrătoare, arătată prin jertfa față de aproapele, cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare ale mănăstirii prin care acești vârstnici să beneficieze în continuare de un cămin în care să se asigure toate condițiile unui trai decent sunt îndemnați să doneze în contul:
IBAN: RO76 RZBR 0000 0600 2389 6527
Titular: MANASTIREA BOGDANESTI
Valuta: Lei
Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift banca: RZBRROBU
Protos. Pamvo DIMA – 0757 607 453
Bogdan I, cel care este considerat întemeietorul Moldovei, alături de doamna Maria, a înălțat în anul 1363, în satul Bogdănești, o biserică al cărei ocrotitor a fost ales Sfântul Ierarh Nicolae, dar sfântul locaș nu a rezistat mai mult de 150 de ani din cauza năvălirilor și asediilor tătare. În secolul al XVI-lea, domnul Petru Rareș hotărăște ca ultimele odoare rămase să contribuie la întemeierea Mănăstirii Râșca, aflată în apropiere.
O lungă perioadă de timp s-a încercat revigorarea vieții monahale în Bogdănești, dar abia în anul 1994, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, pe un nou amplasament, a fost așezată piatra de temelie pentru rezidirea Mănăstirii Bogdănești, în prezența Preasfințitului Părinte Gherasim Putneanul, Episcop-Vicar la acea vreme.
În 2022, în ziua Prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, istoria așezământului monahal de sorginte voievodală s-a îmbogățit prin instalarea noului stareț, protosinghelul Pamvo Dima, de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
Hotărârea reconstituirii unei obști de călugări la Mănăstirea Bogdănești a fost luată de membrii permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în luna august a anului 2022 pentru a împlini dorința vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, întărită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, dar mai ales pentru împlinirea gândului întâiului ctitor, Voievodul Bogdan I.
Irina Ursachi