Participarea Bisericii Ortodoxe Române la evenimente din agenda UNESCO-65 este motivată de necesitatea cultivării identității spirituale și culturale a poporului român, în dialog cu valorile și tradițiile altor popoare, precum și de recunoștința și fidelitatea față de memoria înaintașilor noștri, creatori de valori artistice și culturale netrecătoare. Cunoașterea, păstrarea și promovarea acestor valori, precum și a contextului spiritual și cultural în care au fost realizate, sunt necesare nu doar pentru prezent, ci mai ales pentru generațiile viitoare.
În acest an aniversar privind prezența României la UNESCO, Patriarhia Română a organizat programe cultural-educaționale care au avut ca temă intensificarea legăturilor spirituale cu conaționalii noștri din diaspora și cu etnicii români ortodocși din țările vecine. În contextul multicultural și multi-lingvistic al lumii de azi, o adevărată cultură a dialogului are nevoie, mai ales pentru tânăra generație, de cunoașterea rădăcinilor identitare și de asumarea propriilor valori și tradiții. Totodată, ne-am îndreptat atenția către generațiile care au trăit înaintea noastră, însă prin munca și talentul lor ne-au lăsat drept moștenire monumente materiale și spirituale valoroase. Este de datoria noastră să redescoperim și să cultivăm în plan educațional aceste raze de lumină care leagă tainic trecutul de prezent și viitor.
În această perioadă finală a anului, când ne pregătim pentru sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos și trecerea către un An Nou, colindătorii ne reamintesc prin glasurile lor comuniunea spirituală între generații:
Azi cu strămoșii cânt în cor
Colindul sfânt și bun,
Tot Moș era și-n vremea lor
Bătrânul Moș Crăciun.
Cu prilejul acestui eveniment festiv, organizat de Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și a Senatului României pentru relația cu UNESCO, adresăm felicitări tuturor instituțiilor și persoanelor care au contribuit la realizarea agendei aniversare UNESCO-65, precum și instituțiilor media care au promovat evenimentele.
În lumina sărbătorilor care se apropie, vă dorim să împletiți mereu bucuria cu bunătatea, speranța și pacea, patriotismul și dialogul interetnic, în contextul deschiderii și cooperării internaționale oferit de UNESCO.
La mulți ani!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Ziarul Lumina