Împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a satului Buciumeni – Fălticeni a fost un bun prilej de aducere aminte a domnului Moldovei Alexandru cel Bun, cel de numele căruia se leagă emiterea documentului prin care, văzând dreapta și credincioasa lui slujbă către noi, – este vorba de Popa Iuga –, l-am miluit cu deosebita noastră milă și i-am dat, în țara noastră, un sat, lângă Baia, anume Buciumeni, ca să-i fie uric, dovedind astfel din plin grija voievodului moldav față de cei care îi erau credincioși.
Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ziua de 16 februarie a debutat la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” Buciumeni cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, răspunsurile la strană fiind oferite de Corul Învierea al Catedralei „Învierea Domnului” Fălticeni, dirijat de pr. Claudiu Hariuc. La biserica de lemn – biserică înscrisă în Lista Monumentelor Istorice – a fost săvârșit apoi Parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii sfintei mănăstiri.
După acest moment, în sala de festivități a așezământului monahal s-a desfășurat Simpozionul „Descoperă tainele istoriei naționale și locale”, la care au luat parte pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita, arhid. lector univ. Vasile M. Demciuc, pr. Nicolae Apostol ș.a.
În deschiderea simpozionului, moderat de stareța Mănăstirii Buciumeni, stavrofora Maria Mălăescu, a fost prezentat documentarul „Alexandru cel Bun – Alexandru cel Nou”, realizat de Moldova Film Chișinău.
În cadrul evenimentului, arhid. Vasile M. Demciuc, consilier al Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească al Centrului Eparhial Suceava, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a prezentat un facsimil al documentului emis la 16 februarie 1424, documentul original aflndu-se în Fondul documentar al Muzeului Bucovinei Suceava.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic deosebit, un recital de pricesne și cântece patriotice susținut de Grupul vocal „Balada”, dirijat de doamna Maria Tanasă.