Atunci când ne aplecăm cu smerenie să înţelegem şi să cunoaştem istoria Ţării Moldovei dintru începuturi, nu putem să nu ne oprim pentru câteva clipe asupra domniei domnitorului Alexandru cel Bun, acel domnitor despre care cronicarul Miron Costin spunea bătrânul Alexandru, care asemenea unui rege (s.n.)a fost numit cel dintâi hospodar, întocmai ca un monarh slăvit. Îi zic cel Bătrân şi Bun şi până azi locuitorii îi slăvesc amintirea.
În documentele din secolul al XVII-lea, deşi numele lui Alexandru voievod este menţionat mai rar, epitetul cel Bun, adăugat la el, devine obişnuit.
Cronicarul Neculai Costin preluând de la Grigore Ureche titlul Domnia lui Alexandru vodă cel Bun şi Bătrânîncheie capitolul dedicat domniei acestuia cu aprecierea Domnit-au Alexandru vodă ani 32 şi opt luni şi multe lucruri bune au făcut aicea în ţară, pentru care îl numesc toţi locuitorii ţării noastre şi-i zic Alexandru vodă cel Bun .
Dimitrie Cantemir, contemporanul lui Neculai Costin, în opera sa de căpătâi, foloseşte numele domnitorului care a cârmuit Ţara Moldovei la începutul secolului al XV -lea, sub forma Alexandru cel Bun,
Acest apelativ nu a fost însă acordat fără a avea o susţinere istorică. Personalitatea lui Alexandru cel Bun este expresia nivelului de dezvoltare social-economică a populaţiei de pe teritoriul Moldovei, atins la începutul veacului al XV -lea.
Este primul din neamul Bogdăneştilor ce poartă numele de botez de origine grecească Alexandru, care în actele tatălui său Roman I, din 1392 – 1393 , apare în forma rutenizată Olecsandro.
Pentru feudalii străini care se temeau de el, a fost magnificul domn al Moldovei sau preaputernicul schismatic. În documente el este gospodarul adică domnul întregii ţări a Moldovei, în sensul său obişnuit, pentru că domnul a desfăşurat în cei 32 de ani ai domniei sale, cea mai neobosită activitate în cele mai diferite domenii şi a luat toate măsurile necesare menite să consolideze statul în interior şi să-i asigure un loc de cinste în arena internaţională.
A introdus peste tot buna rânduială, siguranţă şi autoritatea unei administraţii corecte. Prin măsurile luate de el, a reuşit să atragă biserica de partea sa şi să o transforme într-un factor activ în lupta pentru consolidarea regimului medieval şi în propăşirea culturii şi artei.
Astfel ne explicăm şi grija pe care o purta faţă de slujitorii sfintelor altare din vremea sa, preţuind osteneala acestora, răsplătind aşa cum socotea el ceea ce făceau ei.
Documentul emis în cancelaria Ţării Moldovei, la Suceava, acum 600 de ani, la 16 februarie 1424, prin care văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi, – este vorba de Popa Iuga – l-am miluit cu deosebita noastră milă şi i-am dat , în ţara noastră, un sat, lângă Baia, anume Buciumeni, ca să-i fie uric, dovedeşte din plin grija domnitorului faţă de cei ce – i erau credincioşi.
Popa Iuga aşadar, a fost o persoană recunoscută la curtea domnească, întrucât este consemnat în mai multe documente de danii ale vremii, mai târziu menţionat şi în demnitatea de protopop în 2 iulie 1439.
Tradiţia transmisă din generaţie în generaţie, spune că Biserica din Buciumeni ar fi existat încă din vremea lui Alexandru cel Bun, fiind ctitorită din lemn de un pustnic.
În decursul timpului biserica a suferit multe stricăciuni şi a trebuit refăcută şi lărgită, astfel încât lăţimea ei de acum este, de fapt, lungimea ei originală. Drept mărturie s-a păstrat prima grindă din pronaos, grindă cioplită rudimentar, manual, cu toporul.
Tradiţia istorică spune că pusnicul s-a retras la un moment dat, dar mai venea din când în când, lua anaforă şi prescuri şi iarăşi dispărea.
Documente referitoare la satul Buciumeni, despre biserica din Buciumeni, nu s-au păstrat.
Vasile Costăchescu în Sinodicul Bisericii Oprişeni spune că Biserica din Buciumeni, cu hramul Sfântul Gheorghe, clădită din lemn …are ca dată a fundaţiei … 1765..
În decursul timpului biserica a fost restaurată de în mai multe rânduri : 1824, 1892, 1930.
Biserica de lemn, vatra mănăstirii Sf. Gheorghe – Buciumeni este înconjurată de cimitirul fostului sat Buciumeni.
Biserica actuală, este construită tradiţional, din grindă în interior căptuşită cu stufit prins de perete cu nişte cuie originale confecţionate manual, în formă de brăduţ, asemănătoare cârligelor de prins peşte. Este înconjurată de brâul tradiţional moldovenesc, în formă de spic de grâu. Uşa de la intrare are ancadramentul în formă de dinţi de lup.
Acest aşezământ are şi o încărcătură literară, fiind menţionat în cunoscuta lucrare Dumbrava minunată a lui Mihai Sadoveanu, în care este prezentat locul cu toate frumuseţile sale.
La 1 ianuarie 1994 s-a înfiinţat Schitul de călugăriţe Sfântul Gheorghe – Buciumeni, iar din 13 decembrie 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea Schitului Sf. Gheorghe Buciumeni la statutul de mănăstire.
Astăzi, la acest ceas frumos aniversar, simţim bucuria că restaurarea acestui monument istoric reprezintă o datorie sfântă, asemănătoare cu acea grijă pe care trebuie să o avem pentru sufletul nostru.
Arhid. Vasile M. Demciuc
