- Introducere – conștiință și responsabilitate
A vorbi sau a scrie despre aceste trei valori ale Poporului Român este absolut necesar să ne raportăm la Cuvântul cel veșnic al Sfintei Scripturi și la Istoria Bisericii și a Neamului. Teologia Ortodoxă învață astfel:
- Toţi suntem în acest timp şi spațiu prin voia lui Dumnezeu, care ne-a dăruit viaţa acum şi aici, cu toate răspunderile implicite;
- Întrebările şi încercările timpului nostru sunt întrebările şi încercările puse de Dumnezeu conștiinței şi vredniciei noastre de azi. Istoria lui Iov se poate repeta atât la nivel individual, cât şi comunitar prin voia lui Dumnezeu. Iov reprezintă astfel o paradigmă a încercării, a slujirii, a suferinţei, a dragostei neţărmurite faţă de Dumnezu şi faţă de aproapele, şi în acelaşi timp un model al luptei pe drumul devenirii noastre hristice;
- Noi suntem chemați ca Biserică să accedem la devenirea Împărăţiei lui Dumnezeu nu de ieri, nu de mâine, ci de astăzi, şi de a transmite lumii „gândul lui Hristos”[1];
- De aceea Dumnezeu ne „pretinde” să răspundem de acest timp, ne „atribuie” acestui timp şi ne încredințează că noi am fost creați de El cu simțul responsabilității, al conștiinței de sine şi a tot ce ne înconjoară, pentru a putea percepe adecvat timpurile şi lumea şi pentru a acționa ca atare;
- Dumnezeu ne cere să fim vocea şi brațul Lui, şi pentru aceasta ne inspiră curaj şi ne dă putere ca aceste provocări şi încercări să le recunoaștem, să le acceptăm şi să le depășim. Reușim să împlinim acestea dacă „umblăm cu băgare de seamă şi ca nişte înţelepţi, răscumpărând vremea, că zilele rele sunt”[2]. „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”[3] este imperativul etern al Mântuitorului nostru Iisus Hristos în acest sens.
Deci, societatea postseculară este în pericol fără religie, însă, şi religia îşi împlinește sensul şi îşi face mai simțită nevoia în societatea actuală, fie că o numim, modernă, postmodernă, seculară sau postseculară, dacă Biserica este conștientă de misiunea ei şi se implică cu adevărat în problemele vremii. Ea trebuie cointeresată şi îndreptată spre slujirea și apărarea omului. Acest lucru presupune o pastoraţie responsabilă, o artă dumnezeiască, o adevărată știință, pentru a putea să convingi şi să motivezi societatea civilă, modernă şi postmodernă, să aleagă viața în Hristos, în locul haosului şi autodistrugerii. Cu alte cuvinte, este arta de a şti să prezinți şi să faci virtutea mai atractivă decât păcatul.
- Globalizarea față în față cu valorile sacre ale românilor
- Agonia ideologiilor secolului trecut impune „trecerea de la gândirea unică la «gândirea zero». Globalizarea ar fi forţa motrice a acestei «fatalităţi istorice». Guvernată de principiul „raţionalităţii, al eficienţei”, ea este peste tot şi nu poate fi oprită nicăieri. A-socială, a-naţională, a-religioasă, ea cuprinde ţări, naţiuni, continente, înfrângând şi integrând mentalităţi, valori, frontiere, într-o luptă lipsită de ceea ce ne-am obişnuit a numi conştiinţă”[4]. Se pune întrebarea firească: „cum să te împotrivești unei asemenea abstracțiuni, unei asemenea delocalizări a istoriei?”[5].
- Cred că răspunsul îl deţine Biserica şi speranţa poate încolţi în inima noastră, dacă din „dogma globalizării sărăciei pentru cei săraci și a privatizării bogăției pentru cei mai bogați” impusă de câțiva mondialiști lacomi și himerici, exorcizăm dictatura acestora, exorcizăm egoismul, lăcomia, individualismul, liberalismul fără limite, fundamentalismul economic şi ideologic;
- Globalizarea înseamnă, efectiv, liberalizare totală a pieţei şi a moralei[6], care exacerbează în mod paradoxal spiritul de clan. Această tendință este mai periculoasă decât fundamentalismul religios sau intoleranța tribală, întrucât „globalizarea triumfală face tabula rasa din toate diferențele şi din toate valorile, inaugurând o (in)cultură perfect indiferentă. Aceste precepte globaliste pregătesc drumul perfect pentru venirea lui Antihrist. Cum acționează sau reacționează Biserica, Armata și Școala? O întrebare deloc retorică.
- Biserica şi Naţiunea
- Biserica, după fiinţa sa, este un Organism şi un Corp numit „Trupul lui Hristos”[7], care include Naţiunea, dar nu se indentifică cu ea, ci cu Împărăția lui Dumnezeu, „căci nu avem aici cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare”[8];
- Cei morţi, alături de cei vii şi cei ce se vor naşte alcătuiesc neamul din care ne tragem şi alături de care vom fi chemaţi la judecată[9];
- Nu este întâmplător faptul că ne naştem într-o anumită familie, că aparţinem unui anumit neam;
- Dumnezeu a sădit fiecărui neam o misiune, ne-a hotărât o evoluţie în istorie;
- Fiecare neam este responsabil de trecut şi dator să pregătească calea pentru urmaşi;
- Biserica vorbeşte despre judecata particulară – când fiecare va răspunde pentru faptele sale – şi despre judecata universală – când vom da socoteală şi ca neam, când vom răspunde pentru istoria la care am fost părtaşi în timpul vieţii, pentru „umărul” ce l-am pus ca acest neam să meargă spre înviere;
- Despre „Noul Ierusalim”, cetatea cerească a fiilor lui Dumnezeu de după învierea şi judecata obștească, stă scris: „Neamurile vor umbla-n lumina ei, şi-mpăraţii pământului într-însa îşi vor aduce slava”[10]. Şi: „Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va slăvi numele Tău? Că Tu eşti Sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate”[11];
- Deci, scopul Bisericii este de a transforma Naţiile în Poporul lui Dumnezeu. În acest sens este chemat creştinul să activeze şi să-şi dezvolte mai departe cultura naţională şi conştiinţa de sine a unei naţii.
- Armata – Națiunea și Cultul morților
- Armata nu este pentru a face război, ci pentru a păzi țara de dușmani, invadatori și pentru a menținea și asigura pacea unei nații;
- Războiul este o maladie a umanităţii. Ura fratricidă are drept cauză abuzul păcătos faţă de darul dumnezeiesc al libertății şi păcatul care stă în inimă[12];
- Războiul nu poate fi justificat în nici un fel. Biserica îndeamnă la apărarea vieţii, a restaurării păcii şi a ordinii, întrucât „iubire mai mare nu este decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”[13], respectiv pentru nația sa;
- Nici o religie autentică – şi cu atât mai mult creştinismul, care este întemeiat pe iubire – nu poate fi un instrument de învrăjbire între oameni;
- Concepţia biblică despre pace este mult mai largă decât cea politică. „Pacea lui Dumnezeu… covârșește orice minte[14]”, este un dar al iubirii lui Dumnezeu şi se indentifică cu mântuirea eshatologică[15];
- Pacea ar trebui să se zidească întotdeauna pe temelia dreptăţii;
- „Ca Dumnezeu al păcii”[16], El fericeşte pe cei blânzi, pe cei ce luptă pentru dreptate şi înfiază pe toţi „făcătorii de pace”[17]. De aceea, Armata susține și promovează cultul morților, ca o recunoștință vie față de cei ce au luptat pentru pace și dreptate, întrucât moartea nu înseamnă dispariţia totală a unei persoane, ci doar trecerea acesteia într-o altă stare;
- Cel „dus” de lângă noi reprezintă o „verigă” dintr-un lanţ infinit care îi uneşte pe cei „adormiți” cu cei vii și cu cel abia născut într-un singur neam: neamul românesc;
- Este vorba despre acea „adăugare la neamul său” care ne arată că nu ne naștem la întîmplare în familia şi în locul natal. Că de fapt venim cu o „încărcătură” transmisă de înaintașii noştri, cu o zestre spirituală pe care avem datoria de a o îmbogăți şi de a o transmite prin familie, prin Biserică, și prin cultură, și generațiilor ce urmează;
- Pomenirea celor adormiți, rugăciunea pentru ei este dovada credinței noastre în învierea de obşte. Noi ne rugăm pentru cei adormiţi deoarece iubirea este mai tare decât moartea;
- Morţii sunt îngropaţi în cimitir, simbol al existenţei şi dăinuirii unui neam în istorie. Crucile aşezate la căpătâiul mortului simbolizează viaţa omului şi biruinţa vieţii asupra morţii. Simbolizează nădejdea creştină în învierea tuturor celor adormiţi, după modelul Învierii lui Hristos, Cel răstignit pe cruce. Profanarea mormintelor reprezintă un atentat asupra ființei unui neam.
- Cel „dus” se adaugă „moşilor şi strămoşilor”, întreţine şi sporeşte substratul sufletesc al unei familii, al unui trunchi genealogic[18].
- Școala și Nația
- Al treilea pilon sacru al românilor o reprezință Școala care susține și întărește nația, în drumul ei spre înviere. Ştiinţa, Cultura, Educaţia și Spiritualitatea formează baza unei societăți solide, la care a contribuit substanțial și Biserica neamului nostru;
- Atunci când o activitate culturală contribuie la transfigurarea morală şi spirituală a omului sau a societăţii, Biserica o binecuvintează. Dacă o cultură devine antireligioasă sau antiumană, ceea ce înseamnă anticultură, Biserica are obligaţia morală de a i se opune cu mijloacele specifice;
- Dictatura comunistă a stăruit constant pentru punerea ştiinţei, a culturii şi a educaţiei în opoziţie făţişă cu religia, iar exponenţii culturii trebuiau să facă profesiune de ateism;
- După 45 de ani de ateism agresiv, se impune refacerea bazei morale a ştiinţei, a culturii şi a educaţiei româneşti. Religia, educaţia şi cultura se îngemănează şi de aceea împărtăşesc o soartă identică în istorie. Din păcate, ele sunt lăsate şi azi să facă faţă legilor economiei de piaţă şi să sucombe sub rigorile lor. Tocmai de aceea trebuie să-şi unească efortul în a denunţa primejdia care le ameninţă. Niciunde religia şi cultura nu sunt lăsate la discreţia jocului de bursă al valorilor materiale, ci sunt sprijinite şi ocrotite;
- Forurile legislative şi executive au datoria să-şi reconsidere atitudinea faţă de religie, armată, cultură şi educaţie. Iar oamenii Bisericii, Armatei Române, ştiinţei, culturii şi educaţiei trebuie să reabiliteze pentru totdeauna armonia dintre ele, spre folosul comunitar;
- Dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei sub influenţa idelologiilor seculare a dus la consecinţe care provoacă serioase temeri, crize şi probleme;
- Principiul a priori care stă la baza dezvoltării ştiinţifico-tehnologice contemporane, care susţine că această dezvoltare nu trebuie limitată de nici un fel de exigenţe morale, religioase sau filosofice, s-a dovedit total fals. De aceea este necesară restaurarea legăturii dintre cunoaşterea ştiinţifică şi valorile spirituale şi morale creştine;
- Biserica îl avertizeză pe om împotriva ispitei de a vedea ştiinţa, educaţia şi cultura ca domenii cu totul independente de principiile morale;
- Biserica ajută cultura să treacă dincolo de limitele unui lucru pur pământesc, îi dă valori spirituale şi îl ajută astfel pe om „să nu dea crezare oricărui duh”[19];
- Educaţia religioasă în şcoală contribuie la curăţirea inimii, „înnoirea minţii”[20], a unirii şi conlucrării lor cu Dumnezeu, ajută la aflarea vederii duhovniceşti, care distinge cu uşurinţă între bine şi rău, între divin şi demonic;
- Cultura seculară naţională sau multinaţională poate contribui şi ea la conservarea şi îmbogăţirea moştenirii spirituale şi intelectuale dacă rămâne fidelă valorilor morale autentice. Biserica a respectat întotdeauna educaţia seculară. Cu toate acestea, ea nu se poate substitui Revelaţiei divine, nici nu poate fi considerată egală cu ea, sau suficientă omului pentru viaţă sau mântuire;
- Biserica consideră inadmisibilă impunerea unor idei antireligioase, de transgender, LGBT+Q, etc. elevilor şi afirmarea monopolului viziunii materialiste despre lume;
- Pornind de la concepţia materialistă despre viaţă, comunismul a îndreptat societatea într-o direcţie care nega absolut toate valorile culturii şi civilizației, iar prin impunerea concepţiei proprii s-a situat singur în afara normelor fireşti de conduită umană, generând teroare şi oribile persecuţii, distrugând astfel intelectualitatea şi ţărănimea. Aceste orori nu trebuie să se mai repete nicodată!
- În acest sens, Biserica, Armata și Școala sunt chemate să conlucreze în misiunea lor educativă pentru profilul spiritual, moral, cultural şi intelectual al unei persoane, pentru mântuirea ei veşnică, precum şi în numele salvării, demnităţii, organizării şi optimizării vieţii.
În concluzie:
- Cinstirea naţiunii nu trebuie înlocuită cu „interaționalismul proletar” sau mondialismul ocult;
- Biserica, Armata și Școala nu trebuie să susţină un anume sistem politic sau ideologic, ci trebuie privite ca mijloace de tămăduire națională. Nu există o politică creştină propriu-zisă, ci doar creştini care fac politică, indiferent că activează în Biserică, Armată sau Școală;
- Pentru a evita ca Hristos să fie „străin în propria ţară”, Biserica, Armata și Școala trebuie să-şi exercite funcţia și chemarea lor corespunzătoare şi să se delimiteze de lume, de politică, de tendinţe străine fiinţei umane, însă, cu deschidere spre universal, fără a ieşi din lume.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Pr. Prof. dr. Docent Mihai VALICĂ
[1] 1 Corinteni 2, 16.
[2] Efeseni 5, 15-16.
[3] Ioan 16, 32.
[4] Tiberiu Brăilean, Noua economie. Sfârştitul certitudinilor, Institutul European pentru Cooperare Cultural-
Ştiinţifică, Iaşi, 2005, p. 12.
[5] Ibidem.
[6] Agenţii principali ai acestui concept „sunt marile firme multinaţionale, grupuri sau concerne industriale şi financiare, conglomerate tentaculare care concentrează şi domină lumea… Piaţa este regina acestui joc planetar, legile sale se extind pretutindeni, antrenând oameni, bogăţii, iluzii, într-un dans ameţitor. Logica pieţei conduce către monopol” (apud Tiberiu Brăilean, op. cit., p. 43).
[7] Vezi I Corinteni 12, 12-14.
[8] Evrei 13, 14.
[9] Cf. „Fiecare în rândul cetei sale”. Pentru o teologie a neamului: Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Răzvan Codrescu, Radu Preda, Ed. Christiana, Bucureşti, 2003, mai ales pp. 9-15, 95-119 şi 175-187. Titlul volumului are întemeierea în I Corinteni 15, 22-23: „Căci precum în Adam toţi mor, aşa în Hristos toţi vor învia. Dar fiecare în rândul cetei sale…”. Cf. şi Răzvan Codrescu, Cartea îndreptărilor, Ed. Christiana, Bucureşti, 2004 (secţiunea „Dreptatea neamurilor”).
[10] Apocalipsa 21, 24
[11] Apocalipsa 15, 4
[12] Vezi Matei 15, 19: „Din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, hoţii, mărturii mincinoase, defăimări“.
[13] Ioan 15, 13.
[14] Filipeni 4,7.
[15] Vezi Ioan 16, 33; Romani 15, 13; Galateni 5, 22; I Tesaloniceni 1, 3; Romani 12, 18.
[16] I Corinteni 14, 33.
[17] Matei 5, 9.
[18] Cf. şi Ilie Bădescu, Noologia. Cunoaşterea ordinii spirituale a lumii. Sistem de sociologie neologică, Ed. Valahia, 2002, p. 297.
[19] I Ioan 4, 1.
[20] Romani 12, 2.