Ziua dedicată de către Biserica Ortodoxă celor dintâi mărturisitoare ale Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfintele Mironosițe, a fost sărbătorită cu multă bucurie și în duh de rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” prin slujire arhierească.
În prezența a numeroși credincioși, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a fost săvârșită Sfânta Liturghie astăzi, 19 mai 2024, în Duminica a treia după Paști, în incinta ansamblului monastic, pe un podium special amenajat în apropierea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, monument istoric. Alături de slujitori ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” și ai Catedralei arhiepiscopale, din soborul slujitor a făcut parte și arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Ca de fiecare dată, răspunsurile liturgice care au împodobit slujba au fost oferite de Corala Mixtă aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, originar din Trapezunt, dirijor fiind pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu.
Cuvântul de învățătură a fost rostit în momentul împărtășirii clericilor de către pr. Ioan Adrian Platon, de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Milișăuți, Protopopiatul Rădăuți. Sfinția Sa a explicat înțelesul duhovnicesc al momentului evocat în Sfânta Evanghelie, când femeilor care purtau mir de bună mireasmă pentru Mântuitorul Iisus Hristos li s-a descoperit taina Învierii, demonstrându-se astfel că Dumnezeu Se arată tuturor celor care Îl caută cu credință.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a amintit faptul că cel care a fost vreme de aproape trei decenii ierarh al acestor meleaguri ale Bucovinei, Părintele Arhiepiscop Pimen, va fi pomenit luni, 20 mai 2024, la împlinirea a 4 ani de la plecarea spre veșnicie, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală.
Slujba va fi săvârșită de un sobor condus de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, din care vor face parte și exarhi, consilieri și protoierei, răspunsurile liturgice urmând a fi date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu”. Parastasul va fi săvârșit începând cu ora 10:30 în paraclisul mănăstirii care adăpostește acum, într-un baldachin de lemn sculptat, cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, mare făcător de minuni.
Nu în ultimul rând, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a felicitat femeile creștine, întrucât în această zi sunt serbate cele care se nevoiesc în împlinirea voii Lui Dumnezeu, și a anunțat faptul că în zilele următoare vor începe pregătirile pentru ziua hramului, data de 2 iunie, când este pomenit ocrotitorul Cetății Sucevei, grabnic ajutător și mare făcător de minuni.
„Fiind ziua femeilor mironosițe, vă doresc la toate deopotrivă ani mulți și buni cu sănătate de la Dumnezeu și cu sporite împliniri. Totodată, aș vrea să va aduc în atenție faptul că imediat după sărbătoarea Sfinților Împărați vom începe pregătirile pentru ziua martiriului Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, pentru ziua de 2 iunie, când vom avea doar un singur invitat, pe Vlădica Emilian. Acum fiind foarte multe lucrări, suntem puțin constrânși și nu ne putem permite, dar va veni și timpul când vom putea invita și în ziua de 2 iunie mai mulți părinți ierarhi la slujba respectivă. Desigur, facem pregătiri pentru hramul mare, din ziua de 24 iunie, când vor fi invitați mai mulți părinți arhiepiscopi, dar nu atât de mulți cât ne dorim noi.”
Cu prilejul Duminicii Mironosițelor, Înaltpreasfinția Sa a alcătuit un Decalog al femeii creștine prin care subliniază importanța rolului femeilor iubitoare de Hristos în viața și în misiunea Bisericii și a familiei.
Irina Ursachi
Foto credit: Cristi Turculeț