În istoria Ţării Moldovei, domnia lui Miron Barnovschi – Movilă, cel care a condus destinele acestei ţări, şi care a lăsat contemporanilor şi posterităţii amintitrea unui domnitor credincios, a unui adevărat diplomat penrtru acea epocă, a unui chivernisitor de ţară şi ctitor, este un reper.
Miron Barnovschi – Movilă, românul cel vestit cum avea să fie calificat de unul din corifeii Şcolii Ardelene – ne referim aici desigur la Gheorghe Şincai – a fost un bun chivernisitor de ţară, legiuitor, ctitor în Ţara Moldovei şi peste hotare.
Miron Barnovschi – Movilă a fost un domnitor care a adus Moldovei o deschidere europeană, prin înrudirea sa cu mari familii boiereşti din Polonia şi Austria şi mai ales prin legătura de familie cu mitropolitul Petru Movilă al Kievului.
Să ne aducem aminte că în timpul domniei sale a fos redactat Primul cod de legi în sens de Constituţie, a fost domnitorul care s- a îngrijit de buna rânduială a Bisericii Ţării Moldovei. În toamna anului 1626 a întrunit primul sinod al Mitropoliei Moldovei, convocat de către un domnitor şi nu de o autoritate ecleziastică, sinod în care deciziile luate au fost sub influenţa lui Anastasie Crimca, mitropolitul din acea vreme şi Varlaam viitorul mitropolit.
Miron Barnovschi – Movilă, a fost un adevărat ctitor de cultură şi aşezăminte bisericeşti. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iaşi – care astăzi îi poartă numele Mănăstirea Bârnova,Mănăstirea Hangu, de pe Valea Bistriţei, contribuind la construcţia bisericii Stavropighiei din Liov şi finalizând construirea Mănăstirii Dragomirna şi a început construirea Bisericii Sf. Ioan din Iaşi, ceea ce explică şi afirmaţia cronicarului Miron Costin Mănăstiri şi biserici câte au făcutu, aşa în scurtă vreme, nice unul din domn n-au făcutu.
Este o realitate de necontestat, puntea de legătură între arta Movileştilor şi aceea de neasemuită strălucire a artei epocii lui Vasile Lupu în Ţara Moldovei. este acea activitate ctitoricească a lui Vodă Miron, care în scurta lui domnie a ridicat monumente cu valoare perenă.
A fost cu adevărat un Om al acestui pământ. În scurta sa domnie a urmărit să fie elaborate hrisoave legislative, emise de Adunarea lărgită a Ţării, organul judiciar colectiv, recrutând colaboratori cu pregătire aparte în acest domeniu.
Fondul sufletesc şi mintea împodobită cu învăţături deosebite, însuşite în anii de studii din ţară şi din Polonia, pregătirea sa enciclopedică, i-a permis să iniţieze şi să promoveze contacte culturale de mare valoare în prima jumătate de veac XVII.
Să amintim spre exemplu grija pe care a acordat-o faţă de moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, când avea din porunca sa să fie aşezată pe capacul raclei Sf. Ioan cel Nou o cunună de argint cu următoarea inscripţie Această cunună a făcut-o Io Miron Barnovschi Movilă Domn Ţării Moldovei, pe timpul mitropolitului Kir Anastasie Crimcovici în anul 7135 (1627).
A avut multe cumpene în viaţă. Deşi a fost avertizat de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, de faptul că Vasile Lupu i-a pus la cale pieirea, Barnovschi şi-a continuat pașii spre Istambul în zilele lui florar 1633.
Pentru mulţi membri ai delegaţiei, inclusiv pentru Miron Vodă, era pentru prima şi ultima dată când vedeau cetatea Sf. Constantin pe malurile Bosforului.
Au fost găzduiţi la Bogdan Serai, reşedinţa oficială, după 1453, a voievozilor Moldovei în Constantinopol, în vremea sultanului Murad al IV -lea care i-a cerut ca singura scăpare cu viaţă să fie trecerea la islamism.
Deşi unii dintre înaintaşi o făcuseră şi o vor face şi parte dintre urmaşi, Miron Barnovschi Movilă nu şi-a renegat credinţa strămoşească şi tradiţia neamului său pentru blidul de linte care putea însemna conducerea vreunui sangeac, ori vreo slujbă de palatin.
Cronicarul Ion Neculce consemna nevinovat au fost acest om. Şi au cunoscut pre Barnovschi Vodă turcii că au fost drept şi s-au căit pentru că l-au tăiat.
Să nu uităm că simţind că untdelemnul candelei vieţii sale este pe sfârşite, şi-a întocmnit Testamentul o adevărată pagină de cronică… un act de înţelepciune, demnitate, onestitate, generozitate după cum spune în a sa lucrare Aurel Golimas istoricul.
Dispoziţile sale s-au concretizat în 19 puncte şi se încheia astfel de mi se va prilejui moartea aice la mâna acestor păgâni să pue aceşti boieri nevoinţă să nu zacă oasele în păgâni, ci să le ducă în ţară să le îngroape la sfânta mănănăstire Dragomirna.
Nu se ştie din păcate nici acum dacă rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în ţară.
Dacă creaţia folclorică nu a dat prea multă atenţie domnitorului din spiţa Movileştilor, care a prefaţat zguduitoarea tragedie a lui Vodă Bâncoveanu şi alor săi, literatura istorică prin Miron Costin şi Ion Neculce, a transmis posterităţii ecouri încărcate cu nimb de legendă despre sfârşitul său pe care l-am putea califica maritiric.
Sfârşitul său tragic, datorat şi lucrăturii celor care-i râvneau tronul, dar în principal lăcomiei şi intereselor Porţii otomane îndurerează şi astăzi sufletul românesc.
Referiri în legătură cu sfârşitul binecredinciosului domnitor Miron Barnovschi – Movilă găsim şi în scrierile unor călători străini. Spre exemplu, diaconul Paul din Alep, cel ce îl însoţea pe patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoria sa în Ţările Române, când se afla la Iaşi, în 1653, relata că la acea dată în capitala Moldovei se vorbea că, în momentul decapitării domnitorului Barnovschi, pe portretul său din ctitoria care-i poartă numele s-ar fi produs o fisură adâncă.
Sfintele locaşuri zidite de el şi diferitele înfăptuiri în domeniul culturii şi artei în general îl recomandă drept figură de excepţie în rândul cârdului de domni mişei, ce se năpusteau pe corpul bietelor Ţări Române. (A.D. Xenopol).
Miron Barnovschi Movilă a fost cu adevărat un om de nobilă fire şi de mare ispravă, de adâncă pietate în rugăciunile de noapte, domn viteaz, milostiv, dorit de ţară. ( N. Iorga)