Femeia păcătoasă și apostolul Iuda. Două caractere diferite, două vieți care nu s-au intersectat decât întâmplător, două destine diferite. Ambele portrete, puse față-n față, ne sunt aduse înainte de către memoria liturgică a Bisericii în Sfânta și Marea Miercuri. Pedagogia profundă a Părinților a văzut în cei doi un reper și un „anti-reper”, un „așa...Citește mai departe
Mângâierile și încurajările Domnului abundă în Scripturi. El vine să ne dea speranță, să ne ridice, să ne caute – chiar dacă lasă 99 de oi singure –, pentru că Îi pasă de noi. Pentru a ne salva, pentru a ne mântui nu a precupețit nimic; S-a dat pe Sine Însuși pentru mine. Un astfel...Citește mai departe
După primirea entuziastă, după trecerea pe la templu, după câteva vindecări săvârșite, dar și după mustrarea adusă celor ce necinsteau locul cel sfânt, Iisus a simțit nevoia unei retrageri. A ales, ca și de alte ori, Betania. Locul unde, în casa lui Lazăr, a Martei și a Mariei, a găsit nu doar adăpost, ci mai...Citește mai departe
Preacuvioși și Preacucernici Părinți împreună slujitori, Îndurerată familie, Iubiți frați și surori în Hristos Domnul, Ne aflăm acum la sfârșitul slujbei de înmormântare a robului lui Dumnezeu Alexandru Radu. Peste scurt timp, la 1 iunie, ar fi împlinit vârsta de 90 de ani. Mulți? Sau nu așa mulți… Cred că simțim cu toții că nu...Citește mai departe
Preasfinția Voastră, Preacucernici Părinți împreună slujitori, Îndurerată familie și iubită adunare din Corăcăiești, Iubiți frați și surori, Slăvit să fie Domnul! Slujba de înmormântare pe care am săvârșit-o acum pentru fratele Viorel Petrescu vine ca o încununare, ca o binecuvântată plinire a serilor de priveghere și a popasurilor de adunare care s-au ținut până...Citește mai departe
Stimare Domnule Vicepreședinte al Academiei Române, Stimate Domnule Profesor, Preacucernici Părinți, Distinsă audiență, Trebuind ca timpul să fie bine drămuit, așa cum ne-au sugerat cu amabilitate distinsele noastre gazde, mă mărginesc a vă împărtăși un singur gând legat de această lansare, a doua în București, după cea de ieri de la Facultatea de Teologie, a...Citește mai departe
Înaltpreasfinția Voastră Cinstiți părinți împreună slujitori, Cuvioase Maici Stimate doamne preotese, Îndurerată familie, Iubiți credincioși, 100 este o cifră mare, rotundă, simbol al plinirii. 50 este jumătatea, urcușul, opintirea spre vârf. De aici, poți vedea în urmă, și, deopotrivă, înainte. N-a fost ușor până pe culme; osteneala urcușului, dar și bucuriile depășirii poticnirilor. Deși pare...Citește mai departe
Cinstiți părinți împreună slujitori, Cuvioase Maici, Stimate oficialități, Dragi elevi și tineri Îndurerată familie, Iubiți credincioși, Când copiii se pregăteau pentru a ne aduce, la ferestre luminate, o „veste minunată” care „la Betleem s-arată”, o veste dătătoare de speranță, bucurie și încredere, sosit-a în cetatea Sucevei de astă dată o altă veste, pe care n-am...Citește mai departe
Înaltpreasfinția Voastră,Preasfinția Voastră,Preacuvioși și preacucernici Părinți, Iubiți frați și iubite surori, Slăvit să fie Domnul! Bucuros de vederea acestei frățimi, în duh de mulțumire și în duh de rugăciune adunată, cu atât mai mult ne deschidem inimile pentru a vă adresa mesaj de bun venit în Suceava, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, al Sucevei...Citește mai departe
Domnule Consilier, Doamnelor și Domnilor Inspectori Școlari, Preacucernici și Preacuvioși Părinți Profesori, Preacuvioasă Maică Profesor, Doamnelor și Domnilor Profesori, Stimați oaspeți, Dragi tineri, Venerabila cetate a Sucevei și Bucovina luminoasă vă primesc astăzi cu multă căldură – dincolo de nămeții ceva mai întârziați. Este o căldură a inimii, plămădită de credința oamenilor din această parte...Citește mai departe
Comentarii recente