Irina Ursachi
Astăzi, 27 iulie 2021, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul comunității Parohiei Satu Mare II, Protopopiatul Rădăuți, cu prilejul cinstirii ocrotitorului. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care a...
Citește mai departe
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Fundația Umanitară Nord 2001 și cu Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, continuă acțiunile de donare de sânge, demarate la începutul acestui an, la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava. Proiectul de solidaritate umană își propune creșterea rezervelor de sânge de la nivelul centrului prin atragerea...
Citește mai departe
Astăzi, 18 iulie 2021, în Duminica a patra după Rusalii, numită și Duminica Vindecării slugii sutașului, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul său natal – Dornești, județul Suceava. Ierarhul a fost așteptat cu mare bucurie și întâmpinat, potrivit obiceiului, cu pâine și sare, de...
Citește mai departe
Ultima zi a ediției a XIV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, desfășurat în perioada 11-16 iulie la Iași, a început cu prezentarea doamnei conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă, alături de membri ai Ansamblului Floralia – „Copiști români și creații ale acestora în manuscrisele de la Biblioteca Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din Iași”. Au...
Citește mai departe
Cea de-a cincea zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, desfășurat în această perioadă la Iași, a debutat cu prezentarea doamnei dr. Yevgeniya Ignatenko – „Octoihul grec al lui Calistrat de la 1769:  rezultate noi ale cercetarii”. Prelegerea s-a bazat pe o analiză comparativă a manuscrisului Octoihului grec, scris în notație kieveana și destinat monahilor ucraineni...
Citește mai departe
Cea de a patra zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin de la Iași a început cu multă bucurie, odată cu prezentarea doamnei dr. Evangelia Spirakou– „Tradiția corului în Arta Psaltică. Liturghia credincioșilor de rit vechi ca studiu de caz pentru practicile interpretării bizantine”. Doamna cercetător din Atena a adus în atenția cursanților aspecte legate...
Citește mai departe
Cea de-a treia zi a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, ediția a XIV-a, a început la Catedrala Mitropolitană din Iași cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de către psalții Catedralei, de...
Citește mai departe
Festivitatea de deschidere a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, aflat la a XIV-a ediție, a avut loc astăzi, 12 iulie 2021, în sala „Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași, în prezența invitaților, a organizatorilor, precum și a participanților aflați atât în sală, cât și online. La eveniment au fost participat domnul Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt...
Citește mai departe
La Iași a început astăzi, 11 iulie 2021,  ediția a XIV-a a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin, cel mai mare eveniment din România dedicat exclusiv predării și interpretării Artei Psaltice. Deschiderea oficială are loc luni, 12 iulie, la ora 10:15, în sala „Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași. Ceremonia va fi transmisă live pe pagina...
Citește mai departe
Astăzi, 4 iulie 2021, în a doua duminică după Rusalii, Duminica Sfinților Români, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului, Protopopiatul Suceava II, cu prilejul celui de-al doilea hram – Sfinții Români. Ierarhul a fost întâmpinat cu flori de copii ai parohiei...
Citește mai departe
1 68 69 70 71 72 80

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info