Miercuri, 22 iunie 2022, începând cu ora 18:00, va avea loc procesiunea „Calea Sfinților”, în cadrul căreia moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi purtate de clerici și monahi pe străzile orașului Suceava, potrivit tradiției. Procesiunea va avea loc pe următorul traseu: Ieșirea din curtea Catedralei Arhiepiscopale cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou...Citește mai departe
Una dintre cele mai reprezentative ctitorii boiereşti din prima jumătate a secolului al XVI-lea, Biserica Mănăstirii Părhăuți, recent înființată, aniversează în aceste zile 500 de ani de la târnosire. Cu acest prilej, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a organizat o serie de evenimente liturgice, Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților încununând momentul de sărbătoare cu...Citește mai departe
Cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților”, Mănăstirea Părhăuți, înființată la începutul acestui an, găzduiește în aceste zile numeroase evenimente liturgice, menite să aducă bucurie duhovnicească în sufletele celor care îi trec pragul. Manifestările prilejuite de hramul aniversar au debutat vineri seara, 17 iunie 2022, când mâna dreaptă...Citește mai departe
Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, mănăstire care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou, s-a bucurat în Duminica praznicului Pogorârii Sfântului Duh, cunoscută și ca Duminica Cincizecimii sau a Rusaliilor, 12 iunie 2022, de binecuvântare arhierească. În mijlocul credincioșilor prezenți s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu...Citește mai departe
La ceas de vecernie, în ziua prăznuirii ocrotitorului Cetății Sucevei, 2 iunie 2022, sub streașina Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a avut loc premiera filmului documentar „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, eveniment așteptat cu emoție de către toți cei care au dorit să împartă cu Sfântul bucuria hramului mănăstirii care îi poartă numele....Citește mai departe
La slăvitul Praznic al Înălțării Domnului, 2 iunie 2022, zi în care este pomenit Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, mănăstirea care îi adăpostește sfintele moaște încă din secolul al XVI-lea și-a cinstit cu multă bucurie și evlavie ocrotitorul. Liturghia arhierească a fost urmată de un moment festiv în care au fost...Citește mai departe
În contextul anului dedicat manifestărilor aniversare aflate sub egida Moștenirea Mușatină – credință, cultură, istorie, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” îmbracă în aceste zile veșmânt de sărbătoare, cu prilejul prăznuirii ocrotitorului său. Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, pomenit mâine, 2 iunie 2022, de Biserica Ortodoxă Română este cinstit în chip deosebit...Citește mai departe
Obștea monahală și credincioșii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, au primit cu multă bucurie binecuvântarea arhierească în Duminica a VI-a după Paști, numită și Duminica Vindecării orbului din naștere, 29 mai 2022. În mijlocul lor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a săvârșit...Citește mai departe
Prima ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu, Mănăstirea Slatina, a fost astăzi, 26 mai 2022, gazda evenimentului de lansare a volumului „Preoția sacramentală și provocările lumii moderne”, semnat de părintele Ioan Aparascăi, slujitor al locașului de cult. La întâlnirea desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, au luat parte protos. Hrisostom Ciuciu,...Citește mai departe
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților vă invită, în perioada 1-3 iunie 2022, la sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. Evenimentul va debuta miercuri, 1 iunie, cu scoaterea în procesiune a sfintelor moaște din Biserica „Sfântul Gheorghe”, înconjurarea locașului de cult și depunerea acestora, spre închinare, în baldachinul special amenajat lângă Paraclisul Anastasie Crimca din incinta Mănăstirii...Citește mai departe
Comentarii recente