În Duminica a treia din Marele Post, când Biserica Ortodoxă, prin Evanghelia rânduită pentru a fi citită în această zi, ne aduce aminte despre importanța asumării Crucii și despre rodul pecetluirii sufletului nostru cu semnul acesteia, credincioșii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” s-au bucurat de binecuvântarea arhierească. În Duminica Sfintei Cruci, 19...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, sâmbătă, 18 martie 2023, a avut loc, la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie, Cultul Ortodox, la care au participat 111 elevi din clasele V-XII, din 57 de unități de învățământ din județ. Cu acest prilej, înainte de corectarea...Citește mai departe
În cea de-a treia săptămână din Sfântul și Marele Post, numeroși credincioși, între care peste 100 de vârstnici din cadrul Așezământului Mănăstirii Bogdănești, au trăit momente de bucurie și împreună rugăciune, dar și binecuvântarea Sfântului Nectarie prin moaștele sale. Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu cu arhiereu a încununat acest prilej de aleasă trăire duhovnicească. Cu binecuvântarea...Citește mai departe
Un nou eveniment în cadrul căruia a fost evocat sufletul bucovinean autentic, prin tradițiile și datinile moștenite de la străbuni, un periplu prin lada de zestre a huțulilor, în tainele Casei Muzeu Colecția etnografică Paul Torac din Brodina, a avut loc astăzi, 14 martie 2023, în Eparhia Sucevei și Rădăuților. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic,...Citește mai departe
Duminica a doua din Marele Post, numită și Duminica Sfântului Grigorie Palama, 12 martie 2023, a fost prilej de comuniune în rugăciune pentru cei prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Alături de întâlnirea cu Sfântul Mare Mucenic Ioan prin închinarea la sfintele sale moaște, credincioșii au participat la Sfânta...Citește mai departe
În Duminica a doua din Sfântul și Marele Post, numită și Duminica Sfântului Grigorie Palama, zi în care în Bisericile Ortodoxe se lecturează textul despre Minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat la Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Ierarhul a săvârșit...Citește mai departe
Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților vă invită marți, 14 martie 2023, la lansarea albumului „Tezaur huțul” al etnologului Petru Paul Torac. Autorul, a cărui familie deține o colecție impresionantă de obiecte tradiționale, de la costume populare specifice huțulilor la obiectele care se regăseau acum mai bine de o sută de ani în casele...Citește mai departe
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Primăria Comunei Sucevița, a organizat joi, 9 martie 2023, zi în care Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, un eveniment omagial dedicat părintelui Iraclie Porumbescu, la împlinirea a 200 de ani de la naștere. Cel care urma să devină primul...Citește mai departe
Ziua Mărturisitorilor din închisorile comuniste este un moment în care ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pentru idealurile ortodoxe, de cei care au apărat libertatea și credința neamului nostru cu prețul vieții, întru nădejdea mântuirii. În perioada celor aproape 45 de ani de teroare comunistă, în România au existat 44 de penitenciare şi...Citește mai departe
În prima vineri a Postului Mare, 3 martie 2023, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Numită și Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, Liturghia Darurilor mai înainte...Citește mai departe
Comentarii recente