Întreaga domnie a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt este străbătută de un puternic filon religios, dar nu în sens pasiv şi accentuat mistic, ci în sens de slujire, adică de activare a credinţei prin faptele iubirii. Pur şi simplu, în contextul istoriei naţionale, chipul domnului polarizează în jurul său toate energiile, în timp...Citește mai departe
Sutaşul era pe deplin încredinţat că Hristos, Dumnezeu fiind, are putere asupra morţii. Acest raţionament al sutaşului L-a impresionat pe Mântuitorul. Şi consemnează naratorul: „Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: La nimeni în Israel n-am găsit atâta credinţă.” (Matei 8, 10). Credinţa sutaşului, întocmai credinţei lui Iov...Citește mai departe
Sfântul Ierarh Teodosie a ctitorit mai multe biserici, schituri şi mănăstiri şi a lăsat banii săi într-un vas tăinuit în care a pus un text scris: „Cine va găsi aceşti bani va trebui să zidească cu ei biserică şi trei schituri, iar după sfârşitul ultimului schit se vor afla şi moaştele mele”. Într-adevăr, cu banii...Citește mai departe
Pe când viețuia în Mănăstirea Bogdana, Sfântul Leontie s-a făcut pildă celorlalţi monahi prin mulţimea nevoinţelor, prin răbdarea, blândeţea şi smerenia sa, precum şi prin râvna faţă de Dumnezeu. Aceste nevoinţe nu au rămas fără ecou. Aşa se face că, fiind asaltat de mulţime multă de credincioşi, a cerut binecuvântarea egumenului, dar şi a duhovnicului său,...Citește mai departe
Cuviosul Ghelasie a fost un sihastru eremit care s-a nevoit probabil în poiana sau sihăstria Hopaţi, ajungând bărbat desăvârşit şi dascăl al liniştii şi rugăciunii. Ca egumen al Mănăstirii Râmeţ, Cuviosul Ghelasie a adunat în obştea sa zeci de călugări sporiţi în fapte bune, dintre care nu puţini se nevoiau în linişte în munţii din împrejurimi....Citește mai departe
Începând cu data de 1 Decembrie 1918, tricolorul a devenit simbolul unității și al independenței tuturor românilor.Nu l-a impus cineva în mod arbitrar, ci faptul că atunci, la Alba-Iulia, sub faldurile steagului tricolor, mulțimile proclamau Marea Unire, a fost mărturia văzută că poporul a străbătut o lungă perioadă istorică de jertfe și de lupte până...Citește mai departe
Comentarii recente