Pr. Filaret Ruscan
Cu recunoștință și cu smerenie ne aplecăm asupra vieții acestui părinte duhovnicesc. Începutul existenței sale este pentru neamul nostru o revărsare de lumină într-un veac plin de frământări și de suferințe. Părintele Paisie Olaru s-a născut în 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele Petru. A intrat în...
Citește mai departe
În contextul desfășurării alegerilor de noi membrii în Adunările Eparhiale și în apropierea pomenirii Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, considerăm că sunt oportune câteva precizări, referitoare la faptul că Biserica nu trăieşte o separaţie între laici şi clerici, întrucât întreaga comunitate se manifestă într-un așezământ al harului, al iubirii...
Citește mai departe
Părintele Cleopa Ilie a marcat profund, alături de alți cuvioși, viața duhovnicească din veacul trecut. El a rămas în inima și în amintirea credincioșilor din țară și din străinătate. Oamenii evlavioși ai Bucovinei l-au cercetat pe părintele Cleopa în timpul vieții și îi păstrează vie amintirea după plecarea sa la cele veșnice (02.12.1998). În acest...
Citește mai departe
Prorocul David, insuflat de Dumnezeu, a mărturisit în psalmii pe care i-a alcătuit:  Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui (Ps. 115, 6). Așadar, viața celor care trăiesc împlinind voia lui Dumnezeu este una fericită, care duce spre fericirea veșnică. Trecerea din această lume a oamenilor care se străduiesc să împlinească poruncile dumnezeiești este un...
Citește mai departe
Cu toate că ziua de 8 martie nu este una de sorginte creștină, ne folosim de acest prilej pentru a aduce în atenție câteva aspecte referitoare la lucrarea femeii în lume, pentru că ea, alături de bărbat, constituie brațele întinse ale lui Dumnezeu care sunt chemate să lucreze împreună cu El în lume. Atunci când...
Citește mai departe
În 22.02.2022, preoții din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au participat la un cerc pastoral extins. Întâlnirea s-a desfășurat în format online, iar tema stabilită pentru aceasta a fost: „Conduita liturgică a preotului”. Aceasta a avut ca obiectiv aflarea sau redescoperirea unor elemente, menite să aducă un plus în lucrarea pastorală. Alegerea temei a avut ca...
Citește mai departe
În fiecare an la data de 2 februarie celebrăm Ziua Internațională a Tineretului Ortodox. Această zi a fost instituită în 1992 de Syndesmos (Organizația Mondială a Tineretului Ortodox), în cadrul celei de-a 14-a Adunări Generale a organizației. În urma unei simple analize a cuvântului tânăr putem observa că acesta descrie o persoană aflată la granița...
Citește mai departe
Pentru o gestionare atentă a timpului, atât oamenii de știință, cât și părinții duhovnicești ne îndeamnă să ne facem un bilanț la sfârșitul fiecărei zile și un program zilnic. Cu atât mai mult se impune trasarea unor obiective pentru fiecare an, iar la sfârșitul acestuia să analizăm măsura în care le-am îndeplinit. Preotul este obișnuit...
Citește mai departe
Cu inspirație dumnezeiască Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2021 să fie dedicat comemorării celor adormiți în Domnul, accentuându-se, totodată, valoarea liturgică și culturală a cimitirelor din cuprinsul Patriarhiei Române. În acest context, în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea și prin implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic s-au implementat câteva...
Citește mai departe
25. sept. 2016 – 25. sept. 2021 În strădania depănării firului aminirilor legate de Sfântul Iacob Putneanul am coborât pe treptele timpului până în anii de școală. În această perioadă am aflat despre lucrarea deosebită a starețului, episcopului și mitropolitului Iacob, care s-a născut, a crescut și s-a desăvârșit în pământul Bucovinei. Mi-au rămas vii...
Citește mai departe
1 2 3 4

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info