Preacuvioși și Preacucernici Părinți Iubiți credincioși și credincioase Hristos a înviat! Sărbătoarea Învierii Domnului aduce cu sine și nădejdea vieții celei veșnice trăită „mai adevărat” în Împărăția Preasfintei Treimi. Pentru aceasta bunii creștini se pregătesc încă din această viață prin mărturisirea credinței, dovedită în faptele de milostenie. Milostenia este un „împrumut” acordat lui Dumnezeu,...Citește mai departe
Domnule Vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Domnule primar, Stimați reprezentanți ai autorităților centrale și locale, preacucenici părinți, dreptmăritori creștini Înainte de a prezenta câteva aspecte referitoare la importanța pomenirilor aș dori să fac precizarea că prezența noastră aici este așezată sub semnul providenței dumnezeiești. Pe de o parte, îmi exprim bucuria slujirii în această frumoasă...Citește mai departe
În Biserică, precum în rai, paşii lui Dumnezeu se aud, slava Lui se descoperă, iar braţele Lui răstignite ne îmbrăţişează necontenit. Biserica este, deci, participare la taina Preasfintei Treimi împărtăşită nouă. Când ne rugăm în Biserică sau când lucrăm pentru binele ei în diferite organisme bisericești, ne împărtășim din darurile pline de iubire şi de...Citește mai departe
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calnic, într-o atmosferă deosebit de frumoasă, s-a organizat la căminul cultural din satul Ciumulești, comuna Vadu Moldovei, conferința intitulată: Rugăciunea în viața de familie. Aceasta a fost susținută de către părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, cunoscut ca apărător al credinței și al...Citește mai departe
Cei care au avut ocazia de a străbate munții Stânișoarei din dulcea Bucovină au fost copleșiți de frumusețea peisajelor desprinse parcă din cele mai frumoase albume. Puțini știu însă că în adâncul pădurii, în locuri bine tăinuite de ochii trecătorilor sau al dușmanilor Bisericii, au trăit în aspre nevoințe duhovnici mari ai neamului nostru românesc....Citește mai departe
Într-o atmosferă duhovnicească de o frumusețe aparte, clericii din Eparhia Sucevei și Rădăuților au participat la conferințele pastoral-misionare, în care s-au împărtășit din Liturghia euharistică și din liturghia cuvântului de zidire sufletească. Seria conferințelor a fost inaugurată în protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, loc de o frumusețe aparte hărăzit din vechi răstimpuri să fie leagăn al bucovinenilor...Citește mai departe
Cunoscutul scriitor Emil Cioran, care se declara neputincios în a crede în Dumnezeu, preciza într-una din cărțile sale că „tot ce este Siberie în sufletul nostru îi cere pe sfinți” (Emil Cioran, Lacrimi și sfinți, Ed. Humanitas, București, 2017, p. 48). În aceeași lucrare, se exprima într-un mod metaforic, dar plin de sens: „Sfinții sunt...Citește mai departe
Biserica este locul de întâlnire a timpului cu veşnicia. Omul, când intră în ea simte veşnicia ei, iar în acest context putem evoca mărturia emoţionantă a unui ierarh al Bisericii noastre, care afirma într-un interviu că: „de fiecare dată când intru în Biserică mă simt ca la Paşti, într-o atmosferă plină de har în care...Citește mai departe
Privind cu atenție în calendar observăm că titlul lunii august este dublat de un cuvânt descriptiv: gustar. Acesta ne duce cu gândul la momentul gustării, degustării și culegerii roadelor. În acest sens, avem și rugăciunea din Molitfelnic pentru pârga roadelor, adică sfințirea primelor ofrande pe care ni le-a dăruit Dumnezeu prin osteneala noastră sau a...Citește mai departe
Preacuviosul părinte proin-stareț arhim. Grigorie Halciuc s-a născut la 8 februarie 1938, în părțile Dobrogei, în satul Poșta, jud. Tulcea. Părinții săi Iacob și Taiana erau oameni harnici și credincioși. A intrat din tinerețe, la 17 ani, în obștea renumitului stareț Daniil – Sandu Tudor (1896-1962), la mănăstirea Rărău, unde a trăit în nevoință aspră,...Citește mai departe
Comentarii recente