Daniela Livadaru
Una dintre cele mai reprezentative ctitorii boierești din prima jumătate a secolului al XVI-lea, Mănăstirea Părhăuți, a îmbrăcat duminică, 30 iunie 2024, strai luminos de sărbătoare, prăznuindu-și ocrotitorii, pomeniți în Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților. Cu acest prilej, credincioșii comunității și pelerinii veniți de aproape sau de departe au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită...
Citește mai departe
Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit ca în prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh să fie prăznuiți liturgic toți sfinții, știuți și neștiuți, din toate timpurile și din toate locurile, ca unii care s-au făcut vase alese ale lui Dumnezeu, încredințând astfel pe toți cei ce caută cu râvnă să intre în Împărăția cerurilor că...
Citește mai departe
În ziua sărbătorii celor doi mari corifei ai Bisericii Creștine primare, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie 2024, înainte ca soarele să scapete spre asfințit, vreme prielnică rugăciunii și aducerii aminte de toate binefacerile primite de la Dumnezeu, în Municipiul Rădăuți a avut loc Procesiunea „Drumul Sfântului”, eveniment ce deschide suita manifestărilor dedicate ierarhului...
Citește mai departe
Pentru că una dintre cele mai puternice dovezi ale dragostei purtate de cei rămași în această lume este pomenirea în rugăciune a celor plecați, la împlinirea a două decenii de la mutarea în veșnicie a părintelui Ionel Maloș, sâmbătă, 29 iunie 2024, la Biserica „Sfântul Gheorghe” Vicovu de Sus – Laura a fost săvârșită slujba...
Citește mai departe
Cea de-a treia ediție a evenimentului intitulat „Seara valorilor sucevene”, festivitate prin care sunt distinse personalități din diferite domenii de activitate, care contribuie la promovarea culturii, ortodoxismului, învățământului, valorilor tradiționale și nu numai, a încheiat ziua hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Manifestarea organizată de Primăria Municipiului Suceava în colaborare...
Citește mai departe
În cele trei zile dedicate în acest an de Catedrala Arhiepiscopală din Suceava sărbătorii Marelui Mucenic Ioan cel Nou, sfânt trapezuntin ce și-a găsit sfârșitul pentru credința în Hristos la Cetatea Albă, în jurul anului 1330, nu au fost dați uitării cei care nu mai sunt, înaintașii poporului nostru, creștini vrednici trecuți la Domnul care...
Citește mai departe
În fiecare an, luna iunie este sinonimă cu bucuria pentru Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, începutul și sfârșitul Cireșarului prilejuind sărbătorirea ocrotitorului ei de mai bine de șase veacuri. Anul acesta, ziua de 24 iunie a însemnat un triplu praznic liturgic, Biserica Ortodoxă făcând pomenirea Preasfintei Treimi, a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, dar și a...
Citește mai departe
Suita de bucurii duhovnicești revărsate în aceste zile în sufletele credincioșilor prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” cu prilejul hramului, Aducerea în Cetatea Sucevei a cinstitelor sale moaște, a continuat în această seară cu un concert de muzică psaltică prin care a fost împărtășită tihna și bogăția teologică a cântării bizantine. Aflat anul acesta...
Citește mai departe
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, cunoscută și ca Duminica Cincizecimii sau a Rusaliilor, anul acesta fiind și ajunul sărbătorii care amintește de aducerea cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou la Suceava, pelerini din mai multe zone ale țării s-au reunit în rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava pentru a sărbători ziua de naștere a...
Citește mai departe
Candela sufletului tuturor pelerinilor aflați în după-amiaza zilei de sâmbătă, 22 iunie 2024, în Cetatea Sucevei a fost luminată de dragostea și binecuvântarea Sfântului Ioan cel Nou, prin participarea la Procesiunea „Calea Sfinților”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate marelui mucenic, organizate cu prilejul sărbătoririi Marelui Mucenic în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Rememorând parcă...
Citește mai departe
1 3 4 5 6 7 8

Comentarii recente

    Become A Donor

    Department Contact Info

    Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
    Iancu Flondor 2, Suceava, 700198

    [email protected]

    Luni – Vineri 8:00A.M. – 4:00P.M.

    Social Info