Daniela Livadaru
Numeroși credincioși și-au îndreptat pașii astăzi, 9 februarie 2025, spre Mănăstirea Mirăuți, prima catedrală a Mitropoliei Moldovei, nelăsându-se descurajați de vremea rece, specifică lui Făurar, cum este cunoscută popular luna februarie. În Duminica a XXXIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, ce așază înaintea creștinului două modalități de participare la slujbele Bisericii, ei au ales să aducă...
Citește mai departe
„Dobândește mântuirea prin post și rugăciune stăruitoare, care stârpesc pornirile pătimașe și deschid adâncul smereniei, unde se află mărgăritarul cel de mult preț al mântuirii.” a fost îndemnul adresat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic fiecăruia dintre cei care au ales astăzi Catedrala Arhiepiscopală din Suceava pentru a afierosi fie și puțin timp lui Dumnezeu....
Citește mai departe
„Fă-te tuturor toate, săvârșind neîncetat binele, ca prin rodul bun al lucrării tale, la fel ca printr-o fereastră, lumea să-L vadă pe Hristos Domnul.” este unul dintre fragmentele care surprinde activitatea administrației bisericești sucevene în anul care tocmai s-a încheiat. Aprobarea raportului anual de către membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, întrunită astăzi,...
Citește mai departe
Zece gânduri profunde așternute sub forma unui Decalog despre recunoștința ca virtute care nu doar ne ajută să apreciem bunătățile revărsate asupra noastră, ferindu-ne de pustiirea duhovnicească, ci ne și deschide calea spre întâlnirea cu Dumnezeu, au fost astăzi, 19 ianuarie 2025, împărtășite de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic credincioșilor prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. În...
Citește mai departe
În duminica imediat următoare Botezului Domnului, pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, rânduită de Sfinții Părinți pentru a se citi în cadrul Sfintei Liturghii, se încheie cu un îndemn cât se poate de actual al Mântuitorului Hristos: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Matei 4, 17). Spre deosebire de avertismentul Sfântului Proroc Ioan, al...
Citește mai departe
În ziua în care este prăznuit liturgic cel prin a cărui mână Cel fără de păcat, Iisus Hristos – Dumnezeu și Omul, a primit botezul pocăinței în Iordan, pentru a sfinți nu doar apele, ci întreaga creație, arătând omului posibilitatea ieșirii din întunericul păcatului pentru a intra în lumina îndumnezeirii prin nașterea din nou, din...
Citește mai departe
„Străbate drumul poruncilor lui Dumnezeu, împlinindu-le, ca harul primit la Sfântul Botez să rodească în tine, luminându-ți chipul.” i-a îndemnat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, astăzi, 6 ianuarie 2025, pe fiecare dintre credincioșii veniți în număr mare la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Numeroși suceveni au ales vechea...
Citește mai departe
„Fii un alt Ioan Botezătorul care deschide drumul spre mântuire, călăuzindu-i pe cei necredincioși prin deșertul spiritual al vieții spre pământul făgăduințelor dumnezeiești.” a fost unul dintre îndemnurile sădite de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în inima celor prezenți în prima duminică a anului 2025 la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Catedrala...
Citește mai departe
În ultima duminică a anului 2024, la scurtă vreme după trăirea bucuriei nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu, Cel Care, micșorându-Se pe Sine și ascunzându-Și dumnezeirea a venit în lume ca să o mântuiască, răscumpărând păcatele oamenilor prin Jertfa Sa pe Cruce, Biserica face pomenirea a două episoade triste, fuga în Egipt a Mântuitorului...
Citește mai departe
În ogorul mult-roditor al Bisericii au răsărit de-a lungul timpul nenumărați sfinți, însă între aceștia un loc aparte îl ocupă Sfântul Nicolae, ierarhul din Mira Lichiei, făcătorul de minuni. Numele și portretul lui moral sunt cunoscute până la marginile pământului, depășind granițele evlaviei creștine, astfel încât este prăznuit de patru ori în cursul anului, fiind...
Citește mai departe
1 2 3 9