În ziua de prăznuire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, credincioşii ortodocşi români cinstesc şi sărbătoarea Aducerii Sfântului Ioan cel Nou la Suceava. Deşi ziua de prăznuire a Sfântului Ioan cel Nou este pe 2 iunie, tradiţia cinstirii acestui sfânt mucenic se face şi în ziua când cinstitele lui moaşte au fost aduse la Suceava. Astăzi,...Citește mai departe
„Așa ne-au dus și pe noi părinții, bunicii i-au adus pe părinții noștri și noi ne aducem copiii”, spune Ema, care-l are alături pe Iancu.Citește mai departe
Giulia are aproape 14 ani și este din Maramureș. Bunica a convins-o să vină în pelerinaj la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – iar astăzi copila îi este recunoscătoare.Citește mai departe
Simona este din Suceava și, mare timp din timpul său, îl petrece într-un loc binecuvântat – „Bucuria, pentru mine, înseamnă aici: curtea Mănăstirii Sfântului Ioan!”.Citește mai departe
Săptămâna aceasta, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, programul liturgic este unul special. În cea de-a doua zi a hramului, pelerinii care au venit să se închine la moaştele Sfântului Ioan cel Nou au putut participa şi la Slujba Privegherii. Joi seară, începând cu ora 21:00, rânduiala Vecerniei unită cu...Citește mai departe
Bunica Ileana Urda vine din Maramureș, alături de copii și de nepoți. Are 93 de ani și îl cunoaște pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava de peste 50. Tot de atunci, an de an, e pelerin nelipsit de la hramul din ziua de 24 iunie.Citește mai departe
Artă și rugăciune. Acestea sunt cuvintele care descriu cel mai potrivit atmosfera de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din seara zilei de joi, 23 iunie. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de la ora 19.00, a avut loc un moment artistic deosebit în Biserica „Sfântul Gheorghe”:...Citește mai departe
Unii vin de când se știu la zilele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Alții au devenit pelerini cu timpul. Mai vechi sau mai noi, cu toții se bucură de felul minunat în care Sfântul Ioan lucrează în viețile lor.Citește mai departe
De la potolirea vremii până la recuperarea din boli ce păreau a fi necruțătoare, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava sare întotdeauna în ajutor. Iar mărturiile nu întârzie să apară.Citește mai departe
Comentarii recente