Astăzi, 15 septembrie 2023, Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, a efectuat o vizită de lucru la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, alături de domnul Președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și de Primarul Municipiului Suceava, Ion Lungu. Delegația a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, de precuviosul părinte vicar administrativ, Arhim. Paraschiv...Citește mai departe
Recent, s-a ridicat o dezbatere publică referitoare la un subiect în care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost involuntar implicată. Cu toții suntem conștienți de importanța valorilor și credințelor personale în viața fiecăruia dintre noi, dar trebuie să subliniem că fiecare familie și fiecare credincios are dreptul de a decide pentru copiii săi și pentru...Citește mai departe
Cu acest prilej, în timpul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Patriarhală va fi rostită o rugăciune specială de mulţumire pentru binefacerile aduse Bisericii Ortodoxe Române prin activitatea prolifică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. După Sfânta Liturghie, de la ora 11:00, la Catedrala Patriarhală va fi săvârșită o slujbă de Te Deum, ca semn liturgic de recunoştinţă pentru împlinirile din viața Bisericii și a Preafericitului Părinte Patriarh...Citește mai departe
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Duminica Părinților și Copiilor, 4 iunie 2023 Duminica Părinţilor şi Copiilor,prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, a fost rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii noastre prin Hotărârea nr. 629/12 martie 2009 și coincide, în acest an, cu praznicul Cincizecimii sau al Pogorârii Duhului...Citește mai departe
În data de 19 mai 2023, la Mănăstirea Sihăstria Putnei a avut loc sinaxa monahală administrativă, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la care au participat conducătorii unităților de cult mănăstirești, dar și părinții consilieri din cadrul Centrului Eparhial din Suceava. De asemenea, la ședință au participat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,...Citește mai departe
Astăzi, 17 mai 2023, a fost semnat un Protocol de cooperare între Patriarhia Română și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, instituții reprezentate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Domnul Secretar de Stat Gheorghe-Florin Cârciu. Preocupată permanent de importanţa dezvoltării conştiinţei identitare şi de consolidarea legăturilor cu românii din afara României, Patriarhia Română, prin parohiile ortodoxe...Citește mai departe
În cadrul Săptămânii Europei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop CALINIC, în zilele de 10 și 11 mai, în localitatea Augsburg din Germania, Corala Preoțească „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au susținut concerte în două părți, de muzică corală bisericească și de cântări din repertoriul folcloric. Evenimentul acesta a fost primul proiect comun din...Citește mai departe
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica Mironosițelor Hristos a înviat! În cea de-a treia Duminică după Praznicul Învierii Domnului, Biserica Ortodoxă le cinstește pe Sfintele Femei Mironosițe, primele persoane care au primit de la îngeri vestea că Hristos Cel răstignit a înviat din morți. Femeile purtătoare de mir sau de aromate au devenit mărturisitoare curajoase ale Învierii...Citește mai departe
privind starea de sănătate a Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul Hristos a înviat!Întrucât în spațiul public au apărut diverse informații, neverificate consistent, despre starea de sănătate a PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei noastre, dorim să precizăm că acestea sunt inexacte și supralicitează acest subiect.De aceea, Vă transmitem că PS Damaschin Dorneanul nu s-a simțit...Citește mai departe
Având în vedere faptul că asupra județului Suceava este activă o atenționare de cod roșu de ninsori viscolite, emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, vă aducem la cunoștință că Pelerinajul de Florii din Municipiul Suceava nu va mai avea loc. Recomandăm ca acest pelerinaj să se desfășoare după rânduiala transmisă de către Sectorul de...Citește mai departe
Comentarii recente