Atelier de încondeiat ouă la Dumbrăveni

incondeiat_3

La inițiativa preotului paroh Agapi Ionuț, de la Parohia Dumbrăveni II, Protopopiatul Suceava I, copii de la Liceul Mihai Eminescu din localitate, însoțiți de domnii profesori de religie, Mihaela Dranca și Liviu Drobotă, au făcut primul pas în inițierea în tehnica străveche a încondeierii oului de Paști.

Prin acest atelier de tradiții Pascale, preotul paroh a dorit să apropie mai mult copiii de Biserică pentru a  insufla în inimile lor dragostea pentru frumoasele tradiții din preajma Sfintelor sărbători ale Învierii Domnului, pe care bunicii și străbunicii lor le păstrau cu multă pioșenie și bucurie duhovnicească.

Scopul atelierului l-a constituit dezvoltarea abilităților artistice și încurajarea celor mici de a aprecia tradițiile străvechi și gustul pentru frumos. Atelierul a oferit elevilor posibilitatea de a vedea și a lucra cu instrumente specifice, toate posibile prin bunăvoința doamnei Irina Iasinovschi. Pentru încondeiere s-a folosit ceară de albine naturală, încălzită în recipiente speciale. Copiii au aplicat ceara pe ou, realizând modele specifice sărbătorii pascale. După această etapă, a urmat vopsirea oului în mai multe culori.

Atelierul se va încheia în ziua de sărbătoare a Sfântului Gheorghe când, după Sfânta Liturghie, copiii vor realiza o expoziție în biserică și vor primi daruri din partea parohiei ca apreciere a muncii și talentului lor.