Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, care astăzi prăznuieşte liturgic împlinirea a 70 de ani (1954-2024), este un dar pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii în general şi Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului în special. Aceasta se poate constata, fără tăgadă, privind la lucrarea sa virtuoasă, împlinită în cele aproape două decenii și jumătate în demnitatea episcopală şi care nu poate sta ascunsă sub obroc, ea fiind o pildă vie de slujire a lui Dumnezeu, prin toate darurile cu care a fost înzestrat.
Înaltpreasfinţia Sa, ca episcop-vicar, dar şi ca arhiepiscop, a fost şi este un exemplu de bună chivernisire a patrimoniului spiritual şi material al Bisericii. În aceste demnităţi, Înaltpreasfinţia Sa a coordonat ca un adevărat păstor viaţa liturgică şi duhovnicească a parohiilor, schiturilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei, ca unul care a crescut şi s-a format duhovniceşte la cele mai prestigioase universităţi din Mănăstirile Sihăstria, Tarcău, Bistriţa şi Catedrala Mitropolitană, ca sfetnic al Mitropolitului Teoctist, cărora li se adaugă contribuţia iluştrilor profesori din ţară, de la Institutul Teologic din Bucureşti (1976-1980), precum inegalabilul părinte Dumitru Stăniloae, dar şi din străinătate, de la Institutul „Saint Serge” – Paris (1991-2000), precum reputații teologi Olivier Clement și Boris Bobrinskoy.
Cultural, la nivel de eparhie, Înaltpreasfinţia Sa a prezidat numeroase conferinţe preoţeşti, sinaxe monahale şi simpozioane şi a acordat nenumărate interviuri la diferite posturi de radio şi televiziune; totodată, a organizat în cadrul eparhiei seri culturale susținute de către preoţi, duhovnici, profesori, scriitori, artişti ş.a. Şi, ca cel care a strălucit din copilărie prin râvna sa pentru Hristos și Biserică, Înaltpreasfinţia Sa şi-a dorit cu toată fiinţa ca această hrană duhovnicească convertită în cuvântul scris şi rostit, în meditaţii, predici şi conferinţe ţinute în ţară şi străinătate – la Sorbona, unde a ţinut mai multe conferinţe de cunoaştere a Ortodoxiei sub genericul „L’Église face à la modernité, point de vue orthodoxe” – să ajungă la cât mai mulți fii ai Bisericii spre luminarea minţii şi a sufletului. Din aceeaşi dorinţă, în Franţa, Înaltpreasfinţia Sa, dincolo de faptul că a convertit la Ortodoxie nenumărate persoane şi personalităţi de diferite confesiuni, a editat publicaţia Rejui-toi – „Bucură-te”, un fel de buletin oficial de cateheză și informare ortodoxă a Mănăstirii „Buna Vestire” de la Rosiers, Franţa, pe care a fondat-o în 1992, la scurt timp după ajungerea sa în Galiţia de altă dată.
Prin cele peste 150 de articole publicate în diferite reviste din ţară şi străinătate şi peste 30 de volume apărute sub egida Editurii Filocalia, ctitorită în 2001, la scurt timp după hirotonirea sa întru arhiereu, cărora li se adaugă volumele de poeme, care sunt de o frumuseţe nestemată, slujbele şi acatistele sfinţilor canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română după 1990 și până în prezent, Înaltpreasfinţia Sa a încercat, şi cred că în cea mai mare parte a şi reuşit, să transmită adevărul revelat, pe înţelesul „omului recent”, „mediocrul spiritual”, învăţându-l pe acesta cum să-şi îmbunătăţească relaţia cu Dumnezeu, hrănindu-se, totodată, nu doar cu pâine şi, Vai!, cu nenorocirile altora, ci cu cuvântul Scripturilor şi al Sfinţilor Părinţi.
Însă, dincolo de activitatea liturgică, pastoral-misionară, cultural-editorială, Înaltpreasfinţia Sa, în cele aproape două decenii și jumătate de slujire episcopală, a avut în atenţie educaţia tinerilor, atât din școlile de stat situate pe raza Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cât și a celor din şcolile teologice, implicându-se, totodată, în susţinerea acestora prin diferite programe social-educaționale, programe prin care s-a urmărit prevenirea abandonului școlar, sprijinirea tinerilor cu posibilități financiare reduse ori a celor cu rezultate foarte bune la învățătură, cărora le-au fost acordate burse pe tot parcursul anului școlar și/sau universitar. Pe fiecare în parte l-a tratat ca fiind unicul destinatar al iubirii Preamilostivului Dumnezeu.
În altă ordine de idei, părintele arhiepiscop s-a implicat în formarea şi creşterea duhovnicească a tinerilor, organizând prin sectorul de resort diferite tabere în cadrul cărora s-au derulat diferite proiecte educaționale, pentru ca aceştia să înveţe cum să facă din viaţa lor o doxologie bineplăcută lui Dumnezeu şi cum să dobândească o formare duhovnicească demnă de Împărăţia cerurilor.
Înaltpreasfinţia Sa, prin cuvânt, – fiind un om de caracter, condiţie şi onoare are dreptul să fie crezut pe cuvânt –, dar mai ales prin exemplul personal, a reușit să miște inimile celor cu bunăstare, socială şi materială, arătându-le acestor oameni botezaţi în numele Preasfintei Treimi, în credinţa ortodoxă, cum să folosească dregătoria lor și plusul de roade pe care l-au primit de la Dumnezeu în anii în care le-au rodit ţarinile.
Așa s-au ctitorit din anul 2000, de când Înaltpreasfinţia Sa a fost ales în demnitatea episcopală şi până în prezent, un număr impresionant de biserici, iar altele au fost restaurate şi pictate, iar din dorinţa ca fiecare sat şi cătun să aibă biserică – biserica fiind cea care „păstrează comuniunea între generaţii” şi dă „siguranţă şi speranţă”, după cuvântul Înaltpreasfinţiei Sale – a pus piatra de temelie a peste o sută de biserici, hirotonind, totodată, peste sute de tineri în treapta de diacon şi preot.
Şi deşi numărul lăcaşurile de cult în eparhie a sporit, iar lucrarea liturgică şi cea pastoral-misionară s-a intensificat, – Înaltpreasfinţia Sa slujind anual în toate duminicile, praznicele împărăteşti, sărbătorile mari şi în anumite ocazii –, arhiepiscopia nu duce lipsă de erezii şi ereziarhi (a se vedea „Fenomenul Secuieni”), care tulbură viaţa Bisericii şi otrăvesc sufletele credincioşilor, întrecând în comportamentul lor toate limitele necuviinţei. Oricum, neghina se alege de grâu la vremea secerişului.
Înaltpreasfinția Sa nu doar activităților enumerate mai sus le-a acordat atenţia cuvenită, ci a efectuat vizite canonice şi de lucru în toate parohiile din cuprinsul eparhiei pentru a lua act personal de problemele pastoral-misionare şi administrativ-gospodăreşti cu care se confruntă preoţii celor peste 600 de parohii, mănăstiri şi schituri, dar şi de stadiul lucrărilor sutelor de şantiere, – biserici, capele, case parohiale şi de prăznuire, aşezăminte social-filantropice –, cu precădere al celor de la Catedrala „Înălţarea Domnului” din Bacău şi, respectiv, al celor de la spitalul arhiepiscopiei. Ştiut este faptul că atunci când Înaltpreasfinţia Sa a venit în demnitatea de arhiepiscop, toate câte se aflau în incinta Centrului Eparhial necesitau intervenţii imediate. Aşa se face că, sub ascultarea Înaltpreasfinţiei Sale, colaboratori din toate cinurile bisericești și straturile sociale au lucrat împreună spre binele Bisericii, aşa încât am putea spune că activitatea din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului reprezintă un model de comuniune și comunicare, de solicitudine şi iubire sfântă, între ierarh și monahi, între ierarh, clerici și laici, între ierarh şi instituțiile civile și/sau cele bisericești, între ierarh şi clerul de mir și/sau clerul monahal, între clerici, laici și monahi. Sub ascultarea chiriarhului lor, toţi, deopotrivă, au lucrat şi lucrează spre binele Bisericii şi al Ţării. Roadele acestei familii duhovnicești se pot vedea astăzi în parte, iar cu totul se vor vădi în timp în toată splendoarea şi puterea lor.
Prin darurile bogate cu care Dumnezeu l-a înzestrat și pe care cu râvnă și fără de odihnă le-a pus în lucrare, Înaltpreasfinţia Sa a arătat în faptă unitatea şi complementaritatea dintre cultură și cult, dintre preocuparea dreaptă pentru cele materiale și pentru cele spirituale, dintre viața implicată social și viața de rugăciune, dintre viața eremitică și viața cenobică, precum și binefacerile pe care conlucrarea acestora le aduce.
Înaltpreasfinţia Sa, în cele două decenii și jumătate de slujire arhierească, dincolo de faptul că a slujit Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi Ierugiile Bisericii de mii de ori, fiind un liturghisitor prin excelenţă, a ctitorit biserici și mănăstiri, – mărturii vii ale veacului viitor –, a scris şi tipărit cărţi şi s-a îngrijit de sănătatea trupească a celor în suferinţă, și mai puțin de propria-i sănătate, prin ctitorirea unor aşezăminte sociale, dar mai ales prin readucerea în ograda Bisericii a clădirii spitalului ctitorit odinioară de Episcopul Ioanichie al Romanului, care a fost scos în mod iresponsabil din proprietatea Bisericii și care acum se află în ample lucrări de consolidare și restaurare.
Graţie bunei chivernisiri a eparhiei, astăzi, pe cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, sub egida Asociației „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” de la Hârja şi a Fundaţiei „Episcop Melchisedec Ştefănescu”, funcţionează peste 40 de centre social-filantropice care răspund nevoilor celor în suferinţă, tineri sau bătrâni, persoanelor cu autism, persoanelor dependente de droguri sau alcool, persoanelor vârstnice care necesită îngrijire la domiciliu ş.a. Iar prin diferite programe, printre care „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”, sunt sprijinite familiile cu mulți prunci, copiii proveniți din familii defavorizate ori cu rezultate bune la învățătură.
Pe toţi, deopotrivă, Înaltpreasfinţia Sa, fiind un filantrop înnăscut, a încercat, pe cât i-a fost cu putinţă, să-i ajute – mai ales pe cei care s-au lăsat ajutaţi – să se elibereze de suferinţe, necazuri şi lipsuri şi de toate cele care le întristează viaţa. Or, toate aceste realizări, despre care scriem acum, au fost posibile pentru că Înaltpreasfinţia Sa, trecând peste umilinţele, sentimentele şi răutăţile nemeritate ale unor clerici sancţionaţi pentru abateri grave de la morala creştină şi care s-au autoproclamat episcopi, sau ale unor credincioşi internauți care nu dau pe la biserică decât dacă au vreun eveniment fericit sau nefericit în familie, a ştiut să mobilizeze şi să-i pună la lucrare în slujba Bisericii pe toţi deopotrivă – consilieri, preoţi şi stareţi, autorităţi, directori de instituţii, patroni şi sponsori, prieteni de aproape şi de departe, credincioşi şi credincioase – pentru ca împreună să se înveşnicească prin actul creator.
Pentru toate acestea, la acest moment aniversar din viaţa Înaltpreasfinţiei Sale, în calitatea mea de părinte duhovnicesc, dar şi de fost „contracandidat” la scaunul vlădicesc din Cetatea Romanului, dar care, în baza unei prietenii care durează de peste patru decenii, am făcut parte din „staff-ul de campanie” al Înaltpreasfinţiei sale, îi adresez urări de sănătate sufletească şi trupească, rugându-L, totodată, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să îi umple vistieria inimii cu bogăţii sufleteşti mântuitoare şi să îi dea puteri înnoitoare, Mulţi şi Buni Ani, ca să conducă din înaltul său tron vlădicesc pe mai departe lucrarea de înviere spirituală şi materială a întregii arhiepiscopii, lucrare prin care să îşi asigure, Aici, recunoştinţa credincioşilor sfintei noastre Biserici, iar Dincolo, recompensa Preasfintei Treimi!
Întru mulți ani, Înaltpreasfinția Voastră, cu sănătate și cu mult bine!