În perioada 17-20 octombrie a.c., Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, organizează, sub egida Centrului de Studii și Documentare Crimca, Simpozionul Internațional „Mitropolitul Dosoftei – Sfânt, Ctitor, Cărturar – Jubileu 400”, eveniment religios-academic ce marchează împlinirea a 400 ani de la nașterea Sfântului Ierarh Dosoftei Barilă, Mitropolitul Moldovei.
Inițiativa organizării acestui eveniment este dictată, întâi de toate, de preceptele scripturistice, cunoscut fiind îndemnul Sf. Apostol Pavel, care recomandă: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7). Mai mult, îndatorirea de a-i cinsti și a-i prețui pe antecesorii noștri, de a le evoca personalitatea, precum și contribuția marcantă pentru evoluția societății, indiferent de domeniul în care au activat, este reclamată și de conștiința națională. Indiferent de epocă, de contextul social, istoric sau religios, poporul român a cinstit memoria înaintașilor, a eroilor din toate timpurile și din toate locurile, care s-au luptat pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea noastră. De asemenea, poporul român a cinstit mereu personalitățile care au contribuit semnificativ la dezvoltarea culturii românești și a limbii naționale.
Urmând acestei cutume, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează manifestarea religios-academică enunțată, care își propune să evoce personalitatea Sfântului Ierarh Dosoftei. Bineînțeles, demersul va avea și valențe biografice. În secolul I î.Hr., poetul Ovidius a lansat o sintagmă celebră: finis coronat opus („finalul încununează opera”). Dacă gândim această sintagmă în cheie teologică, putem spune că „viața încununează opera”, știut fiind faptul că Biserica Ortodoxă acordă o importanță covârșitoare modului de viețuire. Așadar demersul se dorește a fi unul complex și complet, întrucât va scoate în evidență gândirea teologică a eruditului ierarh, vasta sa cultură, precum și contribuția sa la cultivarea și promovarea limbii române.
În virtutea aspectelor enunțate și ca urmare a importanței acestei manifestări pentru viața culturală a eparhiei, la eveniment vor fi prezenți ierarhi, oficialități ale municipiului Suceava, clerici, reprezentanți ai mănăstirilor sucevene, cercetători științifici din țară și din afara granițelor țării, cadre didactice și studenți.
Să ajute Dumnezeu ca, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Dosoftei, această manifestare cu valențe culturale să fie spre folosul Bisericii și al semenilor noștri!
Preot Constantin-Ciprian Blaga
Consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural