Coada de refugiați care vor să treacă din Ucraina în România prin Vama Siret, județul Suceava, se întindea pe câțiva kilometri joi după amiază. Deși majoritatea vor doar să tranziteze România spre alte țări, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este pregătită să-i sprijine atât cu alimente, haine și obiecte de necesitate, cât și cu spațiu locativ.
„Ne-am mobilizat de la prima oră. Avem rezerve de alimente, haine și obiecte de necesitate, pe care le putem oferi la cerere refugiaților care vor să rămână. Dar clericii locali ne informează că, deși prin Vama Siret trece puhoi de lume, nu rămâne nimeni”, a anunțat Părintele Alexandru Flavian Sava, consilier eparhial în cadrul Biroului de presă și relații publice al eparhiei.
Eforturile de primire a refugiaților sunt coordonate de autorități, iar Biserica va interveni în momentul în care i se va cere ajutorul. Pentru cei care vor să rămână, arhiepiscopia poate pune la dispoziție casele parohiale nelocuite din nordul eparhiei și arhondaricele mănăstirilor.
„Clerul misionar din eparhia Sucevei și Rădăuților, care va asigura asistență religioasă la cerere pentru refugiați, a avut deja o ședință de instruire joi”, mai spune Părintele Alexandru Flavian Sava.
Asistență religioasă vor mai oferi trei preoți militari de la ISU Suceava și Jandarmerie, precum și preotul civil Florin Lavric de la Poliția de Frontieră, informează Monitorul de Suceava.
Primii au binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, dar ascultă ordinele primite de la unitatea lor, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Între timp, unii sucevenii s-au mobilizat și au dus apă și alimente la Vama Siret. O firmă de transport locală a transmis că va permanentiza un autocar în vamă pentru refugiații care au nevoie de transport.
Refugiații ajunși în țară au declarat pentru presa locală că mulți locuitori din Regiunea Cernăuți, în Bucovina de Nord, au decis să plece după ce au fost bombardate aeroporturile din Ivano-Frankivsk și Lvov.
Ivano-Frankivsk este în vestul Ucrainei și la distanță de mai puțin de 200 de kilometri de Rădăuți, județul Suceava, respectiv de Sighetu Marmației, județul Maramureș.
Legea nu le mai permite bărbaților să părăsească Ucraina. În țara vecină este stare de urgență și cel mai probabil vor fi mobilizați în armată.
sursa: basilica.ro