S-a străduit în toată viaţa să îmbine în mod armonios cele ale Martei cu cele ale Mariei, după modelul ocrotitorului său, Sfântul Cuvios Pimen cel Mare: smerenia şi rugăciunea cu osteneala trupului întru slujirea aproapelui, postul şi scumpătatea cuvintelor cu destoinicia administrativă, milostenia şi mărinimia cu dreptatea şi cuvântul de îndreptare, înţelepciunea lucrătoare şi roditoare cu iubirea de neam şi de Biserică.
Astăzi, în ziua prăznuirii liturgice a Sfântului Cuvios Pimen cel Mare, se cuvine să ne amintim de unul dintre cei mai vrednici purtători ai acestui nume, Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Pimen, slujitorul cel neobosit al Bisericii din Bucovina timp de mai bine de jumătate de secol, fie în calitate de ghid, egumen ori stareţ al Mănăstirii Putna, fie ca stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, fie ca episcop-vicar, cu titulatura Suceveanul, ori arhiepiscop pentru aproape trei decenii.
Multe sunt lucrările pe care le-a făcut în Bucovina pe care a iubit-o atât de mult şi prin care a sporit prestigiul acestei eparhii: bogata activitate liturgică, pastoral-misionară şi socială, culturală şi administrativ-edilitară; promovarea patrimoniului cultural-religios prin dinamizarea activităţii muzeografice, fiind un specialist în acest domeniu; coordonarea şi supravegherea lucrărilor de construire, restaurare şi consolidare a bisericilor şi mănăstirilor – monumente istorice – şi salvarea valoroaselor fresce religioase de la distrugere; construirea de aşezăminte caritabile pentru bătrânii abandonaţi, copiii orfani şi cei ai străzii, ridicarea de case pentru cei sinistraţi şi ajutorarea cu cele necesare traiului a familiilor cu venituri precare; organizarea de tabere şi excursii pentru copiii din Basarabia şi Bucovina şi sprijinul constant acordat educaţiei, prin intermediul tipografiei Arhiepiscopiei; recuperarea patrimoniului bisericesc.
Toate acestea sunt bine cunoscute, căci fiecare din această vatră a Muşatinilor a simţit la un moment dat iubirea şi purtarea de grijă a celui numit, pe bună dreptate, „Părintele Bucovinei”.
S-a străduit în toată viaţa să îmbine în mod armonios cele ale Martei cu cele ale Mariei, după modelul ocrotitorului său, Sfântul Cuvios Pimen cel Mare: smerenia şi rugăciunea cu osteneala trupului întru slujirea aproapelui, postul şi scumpătatea cuvintelor cu destoinicia administrativă, milostenia şi mărinimia cu dreptatea şi cuvântul de îndreptare, înţelepciunea lucrătoare şi roditoare cu iubirea de neam şi de Biserică.
Indiferent de ascultarea încredinţată ori de funcţia avută, a rămas constant şi ancorat în principiile bunei cuviinţe şi bunei aşezări sufleteşti, precum l-am cunoscut la prima noastră întâlnire, în făurarul anului 1980: uscăţiv, tăcut, cu chipul pe cât de auster, pe atât de cald, cu barba uşor grizonată asemenea patriarhilor vechi-testamentari, cu o privire pătrunzătoare, din care se revărsa o lumină asemenea celei din timpul Utreniei pascale, coborât parcă dintr-o frescă de biserică bucovineană pentru a da o mărturie contemporană despre vieţuirea întru Dumnezeu a marilor trăitori din veacurile trecute de înflorire a monahismului.
Nădăjduiesc că, dacă în 4 martie 1991, Înaltpreasfinţitul Pimen s-a bucurat că s-a întors acasă, în Bucovina lui dragă, în 20 mai 2020 a auzit cuvintele: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” (Matei 25, 23), întorcându-se „acasă”, întru Împărăţia lui Dumnezeu!
Să-l rugăm pe Milostivul Dumnezeu să aşeze sufletul Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Pimen întru lăcaşurile Sale cereşti şi să îi dăruiască lui nume de mare preţ!
Veșnica lui pomenire!