Viața pământească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost învăluită într-o negrăită taină. Aflăm, din Sfânta Tradiție, că la vârsta de trei ani a fost dusă de către Arhiereul Zaharia la Templul din Ierusalim, unde a petrecut în tainică rugăciune și contemplare până la vârsta de cincisprezece ani, desăvârșindu-se în curăție și sfințenie, pentru a deveni Maica Fiului Celui Preaînalt (Luca 1, 32).
Șederea copilei sfinte în locul cel mai sacru din Templul Sfânt, și anume în Sfânta Sfintelor, nu a fost întâmplătoare, ci din rânduiala lui Dumnezeu. Maica Domnului nostru Iisus Hristos a fost aleasă a fi Sfânta sfintelor și Sfânta sfinților, pentru că la măsura ei de sfințenie nu a ajuns și nici nu va putea ajunge nimeni vreodată. Nu degeaba Părinții Bisericii ne învață că ea a fost închipuită în Vechiul Testament de Sfânta Sfintelor[1], locul în care, potrivit Legii Vechi, nimeni, afară de arhiereu, nu putea să intre, și acesta o singură dată pe an și nu oricum, ci aducând jertfă sângeroasă (Evrei 9, 7-9). Cu toate acestea, Fecioara Maria a petrecut vreme de doisprezece ani în acest loc sacru, dedicându-se slujirii și învățăturii sfinte, arătându-ne cele despre marea ei sfințenie încă din frageda vârstă a copilăriei.
Timpul petrecut în templu a fost unul de pregătire duhovnicească pentru momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu în preacuratul ei pântece, din care moment Domnul a fost cu ea fără încetare, într-o negrăită apropiere, devenind, astfel, „plină de har”, după cuvântul Arhanghelului (Luca 1, 28).
În troparul Adormirii Maicii Domnului, ea este numită Maică a Vieții: „Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții”. Însuși termenul de adormire ne duce cu gândul la o trecere de la o stare la alta, dar aici, paradoxal pentru cugetul omenesc, adormirea este trecere de la moarte la viață, după cum afirmă și troparul. Maica Domnului este prin desăvârșire Maică a Vieții, pentru că pântecele ei a încăput pe Hristos – Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14,6), pentru că „întru El era Viața și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4). Cum ar fi putut Născătoarea de Dumnezeu să guste din moarte, ea, care a născut pe Cel din care „curg râuri de apă vie”? (Ioan 7, 38).
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, vorbind despre icoana Maicii Domnului cu mâinile înălțate în rugăciune (Oranta), explică faptul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu simboolizează reprezintă, în această scenă iconografică, Biserica, iar Hristos este viața Bisericii: „El este izvorul vieții, iar Maica Domnului, prin puterea harului primit de la Hristos, devine și ea izvor purtător de viață”[2].
Maica Domnului este, așadar, „Maică a Vieții”, în primul rând ca Maică a lui Iisus Hristos. Însă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este Maica Vieții și ca Eva cea Nouă, care stă la începutul unei noi umanități[3]. De aceea cu această sărbătoare, a Adormirii Maicii Domnului, se încheie anul bisericesc și tot cu o sărbătoare închinată Maicii Domnului începe anul bisericesc, și anume cu Praznicul Nașterii Maicii Domnului[4].
În Evanghelia de la Ioan, capitolul 19, versetul 27, Mântuitorul se adresează Apostolului Ioan cu următoarele cuvinte: „Iată mama ta!”, arătând că Maica Domnului este maica tuturor ucenicilor celor iubiți ai Lui, că este Maica Bisericii și că locul său este în mijlocul Bisericii: „toți aceștia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus și cu frații Lui” (Faptele Apostolilor 1, 14).
Într-o predică la Praznicul Bunei Vestiri, Pr. Sofian Boghiu arată de ce Maica Domnului este numită ca Eva cea Nouă: „O cinstim pe Maica Domnului şi ne rugăm ei pentru că tot ce am pierdut prin Eva cea Veche, adică nevinovăţia, raiul, harul, familia sfântă, pe Însuşi Dumnezeu, le-am redobândit sau le putem redobândi prin Eva cea Nouă”[5].
Din învățătura de credință ortodoxă aflăm că Maica Domnului, după adormirea și mutarea ei cu trupul la ceruri, este cea dintâi mijlocitoare între Dumnezeu și oameni, iar mărturiile scripturistice în acest sens sunt concludente, cea mai grăitoare fiind minunea petrecută la Nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11). Părintele Profesor Dumitru Stăniloae întărește această învățătură prin minunatele cuvinte: „În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea însăși la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție, ci de iubire între Dumnezeu și oameni”[6].
Condacul Acatistului Adormirii Maicii Domnului ne încredințează că biruința asupra morții de care s-a învrednicit Preasfânta Fecioară Maria pentru supunerea, smerenia și ascultarea de care a dat dovadă, o îndreptățește să ne păzească pe noi de toate întâmplările aducătoare de moarte și să mijlocească necontenit înaintea Fiului Său pentru iertarea păcatelor și pentru ajutorul nostru, căci „întru adormirea sa nu ne lasă pe noi (lipsiți de mijlocire)”: „Iar tu, ca ceea ce ai biruinţă peste moarte, de toate întâmplările aducătoare de moarte ne păzeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, care întru adormirea ta nu ne laşi pe noi!”
Să ne alăturăm și noi în glas de laudă, Sfântului Ioan Ioan Damaschin, care spune: „Ne închinăm, Stăpâne, tuturor celor ale Tale: slujitorilor Tăi, prietenilor Tăi, iar înaintea tuturor, Maicii Tale, Născătoarei de Dumnezeu”[7].
Spre final, să punem la inimă un îndemn cald al vrednicului de pomenire, Pr. Constantin Galeriu: „Maica Domnului a adormit şi a fost ridicată cu trup la cer. Şi tu cu asemenea daruri dumnezeieşti pleci de aici şi adormi în Domnul, şi nu mori. Şi iată: e deosebire între a muri în păcat, despărţit de Dumnezeu, şi a adormi cu credinţă, în Domnul. Acesta este, dacă vreţi, unul din marile adevăruri pe care ni le împărtăşeşte şi nouă Maica Domnului, în sfântă adormirea ei. Pentru care ne rugăm: „întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii” (adică a lui Hristos)…”[8].
Arhid. Isopescu Ionuț
Consilier eparhial în cadrul Sectorului Educațional-Teologic
[1] Arhim. Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003.
[2] Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvinte ale credinței, lumini pentru viață – florilegiu patristic, Editura Basilica, București, 2020.
[3] Pr. Prof. Vasile Mihoc, numind-o pe Maica Domnului, după învățătura Sfinților Părinți, Eva cea Nouă, afirmă că prin ea s-a restaurat condiția femeii, și în special a mamei. Din Facere 3, 20, aflăm că Eva înseamnă viață, pentru că ea trebuia să fie mama tuturor celor vii, adică Maica Vieții, „însă căderea în păcat a adus cu sine pedeapsa morții sufletești și trupești a întregii umanități, iar Eva a născut fii spre moarte. De aceea, în planul Său de mântuire, Dumnezeu a dăruit neamului omenesc o Nouă Evă, care să fie Maica Vieții”. Tot Pr. prof. Vasile Mihoc, într-o constatare dureroasă, afirmă că multe femei din vremurile noastre nu se silesc să urmeze, după putință, modelul „Maicii Vieții”, ci se fac ucigașe ale propriilor lor copii, devenind maici ale morții, împotrivindu-se voii lui Dumnezeu (Pr. prof. Vasile Mihoc, Șapte tâlcuiri …).
[4] Pr. Prof. Vasile Mihoc, Șapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Asociația filantropică medicală creștină Christiana, București, 1996.
[5] Părintele Sogian Boghiu, Colecția Duhovnici români contemporani, Editura Bizantină, București, 2007.
[6] Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ediția a III-a, Editura Institutului Bibilc și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.
[7] Diac. P. I. DAVID, Călăuză creștină – Sectologie – pentru cunoașterea și apărarea dreptei credințe în fața prozelitismului sectant, Editura Episcopia Argeșului, Curtea de Argeș, 1994.
[8] Cele mai frumoase predici – Adormirea Maicii Domnului, Editura Lumea Credinței, București, 2018.