Cel mai important praznic mariologic, Adormirea Maicii Domnului are o însemnătate deosebită pentru Mănăstirea Putna, fiind hramul istoric menit la întemeiere de însuși Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt pentru ctitoria ce avea să fie necropola familiei sale.
În mănăstirea ce a îmbrăcat veșmântul luminos al sărbătorii, obștea monahală, credincioșii, tinerii și pelerinii prezenți au avut deosebita bucurie de a-i avea în mijlocul lor pe cei doi ierarhi ai eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar.
După închinarea la mormântul Măriei Sale și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria”, așezată în biserica mare a mănăstirii, pe care o străjuiește de 550 de ani, ierarhii s-au rugat la moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, ale Sfinților Sila, Paisie, Natan și Arsenie și la părticele din moaștele altor sfinți. Cinstitele odoare au fost aduse încă de sâmbătă din Paraclisul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al mănăstirii și așezate în baldachinul special amenajat în stânga bisericii mari a cetății Putnei.
Apoi, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la altarul de vară al ctitoriei voievodale a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Din soborul slujitor au făcut parte stareți de la mănăstirile din Bucovina, clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, dar și un prieten al Mănăstirii Putna, pr. prof. dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna.
La momentul rânduit, ierodiaconul Andrei Maftei a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfântul Daniil Sihastrul” Putna, iar monahul Iustinian Costin a fost hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Putna, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Pentru activitatea deosebită din ultimii ani, părintele protosinghel Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a primit hirotesia întru arhimandrit.
În timpul împărtășirii clericilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat pururea fecioria Maicii Domnului și argumentele pe care se întemeiază această dogmă și a făcut exegeza icoanei praznicale.
„Pururea-fecioria Maicii Domnului dinainte, din timpul şi de după naştere nu poate fi contestată, aşa cum încearcă unii să o facă, din cel puţin şase motive. (…) Pururea-fecioria Maicii Domnului este una dintre dogmele fundamentale ale Ortodoxiei, ea aflându-se în interdependenţă cu hristologia. Contestând pururea-fecioria Maicii Domnului, nu facem altceva decât să contestăm însăşi dumnezeirea Mântuitorului.”
„Icoana praznicului concentrează în imagine evenimentul. În icoana Adormirii, Maica Domnului este aşezată pe un pat solemn împodobit, îmbrăcată într-un maforion (mantie), cu o mână la piept şi cealaltă întinsă. Patul şi trupul Maicii Domnului formează o linie orizontală, semn al absenţei vieţii. Apostolii, veniţi pe norii cerului, stau în jurul sicriului. Între ei se disting Petru, Pavel şi Ioan, cel din urmă aplecat cu tandreţe filială spre trupul adormit; mai sunt prezenţi Iacov, ruda Domnului, Timotei, Ierotei şi Dionisie Areopagitul, Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Salomeea şi, împreună cu ei, toţi locuitorii Ierusalimului. Lângă pat apare şi profanatorul Iefonias, surprins într-un gest de pocăinţă. (…) Deasupra patului, Hristos în slavă, înveşmântat în lumină, priveşte trupul Maicii Sale. El este Domnul vieţii şi Biruitorul morţii. În mâna stângă ţine sufletul Maicii Domnului, metamorfozat într-un copil îmbrăcat în alb şi cu aureolă. Mulţimea de îngeri sugerează, iubiți credincioși, cinstea adusă celei ce este mai presus decât toate puterile îngereşti. Hristos şi îngerii se înscriu în axul vertical al icoanei, exprimând astfel naşterea Maicii Domnului în ceruri. Linia trupului întins pe patul adormirii şi cea a lui Hristos Care primeşte sufletul ei neprihănit alcătuiesc împreună o cruce. Este crucea sub semnul căreia au stat cele două vieţi. Fără Cruce nu este mântuire.”
La finalul slujbei, ierarhii au citit rugăciuni de dezlegare și pentru sănătate.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a oferit, la propunerea Mănăstirii Putna, binefăcătorilor și susținătorilor lucrărilor ctitoriei ștefaniene ordine eparhiale, semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin ortodoxe românești.
Ordinul „Crucea Bucovinei” a fost oferit „pentru remarcabila activitate în slujirea Bisericii și Comunității” familiilor Ștefan și Cornelia Andrușcă și Constantin și Maria Deleanu.
Distincția Ordinul „Mușatinii”, oferită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând (astfel) domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”, a fost înmânată domnilor Ion Gavrilă, Radu Pipa, Constantin Axinia, și Octavian Udriște, care au contribuit decisiv la repunerea în circulație a căii ferate spre Putna.
Cu prilejul sărbătorii a fost conferit și Ordinul „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul” celor care „au urmat exemplul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, strălucit dascăl și întemeietor de școli, de numele căruia se leagă tipărirea primul Abecedar românesc și tipărirea în limba română a cărților de cult și a altor lucrări ziditoare de suflet, neobosit păstor duhovnicesc și apărător al credinței, care și-a asumat ca misiune și ajutorarea culturală și spirituală a creștinilor ortodocși români din interiorul arcului carpatic”. Între cei care au primit această distincție s-au numărat restauratorii icoanelor brodate păstrate în muzeul mănăstirii, dar și colaboratorii care au sprijinit aparițiile editoriale putnene de-a lungul anilor.
În încheiere, părintele stareț, arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a dăruit ierarhilor câte o icoană cu chipul Maicii Domnului, ambele pictate în atelierele mănăstirii, mulțumind pentru slujirea și arhiereasca binecuvântare, dar și pentru necontenita purtare de grijă. Gândul de recunoștință s-a îndreptat și către toți cei care îi sunt alături Mănăstirii Putna în toate proiectele, autorități locale sau oameni de rând însă cu suflet mare, dar și tuturor celor care au ales să aducă astăzi prinos de cinstire Maicii Domnului, credincioși din întreaga Bucovină.
De asemenea, părintele stareț a prezentat ultimele lucrări tipărite cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte. „Acesta este volumul autobiografic al lui Ion Moraru Pustiirea, Treptele infernului și Fata cu Miros de busuioc. Față de ediția anterioară, a fost adăugată o scurtă autobiografie și un eseu despre comunism ca religie umano-centrică. Acesta a crezut că omul poate să fie centrul existenței, înlăturând pe Dumnezeu cel iubitor și astfel înlăturând izvorul puterii de a iubi pe semeni cu adevărat. Cele două adăugiri au fost dorite chiar de autor și au fost scrise cu puțin timp înainte de trecerea sa la cele veșnice în anul 2019. Au fost publicate în ediții adăugite volumul I din colecția „Destin bucovinean”: Fântâna Albă – Golgota neamului și volumul III: Destinul bisericii românești din nordul Bucovinei în perioada sovietică. De asemenea, a fost realizat un audiobook cu volumul Fântâna Albă – Golgota neamului.”
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în Ierusalimul neamului românesc, cea mai cunoscută ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, s-a încheiat cu un scurt moment artistic emoționant, interpretarea a două pricesne închinate Născătoarei de Dumnezeu de către Alexandra Dan și Silvia Mleșniță. Tânărul Sergiu Chelba a recitat poezia „Plecăciune ție” de Traian Dorz.
Programul hramului Mănăstirii Putna va continua în această seară cu slujba Privegherii la pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni și a sfinților ctitori ai așezământului monahal și se va încheia marți, 16 august, când vor fi săvârșite Sfânta Liturghie și slujba Parastasului pentru ctitorii Mănăstirii Putna.
Daniela Livadaru și Irina Ursachi
Album foto AICI.
Predica Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic – AICI.
Foto Credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Mănăstirea Putna